Invitație la dans cu alegerea ta! Aici și Acum!

Clipa este măsura timpului din noi! Ea se materializează în “aici și acum” devenind astfel o însufleţire a EU-lui, o oprire în loc a ceea ce a fost prezent. Aşa avem posibilitatea să ne clădim vise pe care apoi să le trăim “aici şi acum” fără să le gândim prea mult ori prea în detaliu.

Clipa “aici şi acum” este momentul naşterii, atunci când, fără să vrem conștient, scoatem căpșorul în lume să spunem cine suntem! Unii dintre noi ne putem naşte o singură dată, alţii se pot naște de mai multe ori… Mulţi amprentăm naşterea celorlaţi ancorând clipa în realitate şi dându-i valoare destinologică.

Alegem, conştient sau nu, dar o facem!

Orice alegere făcută pe parcursul vieții are o rezonanță instinctuală ce este, în fapt, dirijată de genă; gena fiind reprezentativă în materialul nostru biologic autunom, deci este cea responsabilă de transmiterea informațiilor, alteledecât cele de care am aflat la orele de biologie și/ sau genetică. Asta ne-ar permite, cel puțin ipotetic, să ne adresăm nouă înșine și astfel să ne conectăm strămoșilor prinși în propriul arbore genealogic? Prin această conectare destinologică am purta un dialog cu noi sau cu ei? Ar fi, mai degrabă, un monolog? Căci ne-am întreba, în esență, tot pe noi… și tot noi ne-am răspunde…

Să revenim la naştere 🙂 Părinţii noştri, atât cei fizici cât şi cei spirituali, ne dăruiesc din ceea ce ei sunt fără să știe câtă putere dețin prin noi, copiii lor!  Încă dinainte de a fi concepuţi şi existăm doar la nivel teoretic, în mintea părintelui, suntem înzestraţi cu ceva…el își dorește ceva pentru noi…se teme deja pentru noi, copiii nenăscuți…Înainte de conceperea fizică a “omului”, adică EU, TU, NOI, VOI, EI, ELE, se aprinde suflarea în inima mamei, în cea a tatălui, iar de acolo “coborâm”, în mod generic, către pântecul matern ce-l vom locui 9 luni de zile. Impropriu spus 9 luni, căci tot restul vieţii extrauterine a omului, acesta va căuta acea dulce clipă “aici şi acum” a uterului. Această imagine proiectată de ai noștri părinți va amprenta periplul nostru pământean şi ne va conduce într-un sens ce-l vom conştientiza ca fiind alegerea proprie.  Iar tot ce urmează după „ieșirea” din mamă  presupune a fi, a cunoaşte, a simţi şi a-ţi asuma că EȘTI și REPREZINȚI gena familiei încă din viața intrauterină…ba chiar înainte de fecundare 🙂

Este o responsabilitate presantă, nu? Mai ales dacă o conștientizezi! 🙂

Celula de bază a societăţii este familia, familia ca şi conceptul „mama-tata-copiii”. Cu trilogia asta am fost amețiți permanent și este cât se poate de reală și de marcantă social!  Dar mai extins, am putea să săpăm dincolo de noi, cei de “aici şi acum” şi să descoperim că întreaga noastră familie înseamnă mai mult decât mama şi tatăl, înseamnă toți cei care s-au unit, pentru un scop sau altul, alegând voit sau nu, şi au conceput EU-ri, întâi cu inima, apoi fizic.

Alegerile personale se oglindesc în prezent! Nu în trecut! Nu în viitor! Şi spun asta pentru că, de cele mai multe ori,  alegem gândit şi analizat matematicește, uitând de simțire sau intuiție care este esenţa alegerii! Analiza nu face decât să te îndepărteze de adevarata valoare a conjuncturii, astfel implicându-te în visare şi nu în adaptare la realitate. Nu faci altceva decât să stai şi să aduni, stagnezi fără să realizezi că a trecut momentul „aici şi acum”, că ai “soluţia” alegerii, dar nu mai ai ce alege! Deplorabil moment pentru fiinţa umană! De ce? Păi se menţine cercul neîncrederii în propria capacitate de a alege şi, mai mult, stai în zona non-alegerii pierzându-ţi încrederea în sine şi în şanse!

Actul de auto-învinovăţire este o formă subtilă de a te reţine în mediul confortant în care funcţionezi previzibil şi raţional, fiind capabil să deţii controlul asupra gândurilor culpabilizatoare ce apar în urma alegerilor făcute. Poate sună mult prea general, dar la fiecare pas alegem. Că ne trezim la o anumită oră, că ne dăm jos din pat sau mai lenevim încă cinci minute, că zâmbim la cafea cu colegii ori trecem imediat la birou să rezolvăm corespondenţa. Totul depinde de noi! Astfel de alegeri le facem inconştient, ele au devenit deprinderi, parcă ne-am născut astfel.  Nu le gândim prea mult, ele venind de la sine…uneori parcurgem zilele vieţii noastre fără să le percepem cu adevărat, nu simţim multitudinea provocărilor cărora le răspundem, doar trăim respectând harta comodității! Şi la un moment dat ne trezim din viaţa noastră şi, evident, privim înapoi! Şi rămânem aţintiţi cu privirea în trecut şi zăbovim crezând că, păstrând amintirea, vom putea merge înainte! Iar asta nu face decât să ne tragă mereu un pas înapoi spre a ne învinovăţi şi a nu ne asuma trecerea spre înainte.

Până şi ce ne amintim este o alegere!

Stagnăm în idei fixeamintiri dureroase sau nedureroase, dar apăsătoare,  mascate în responsabilităţi ce împovărează…acestea doar dau senzaţia de lecţie de viaţă învăţată și punerea în practică a tiparului alegerii pentru demonstrarea învăţării lecţiei…iar clipa aici și acum este amânată…

Tu cât mai amâni să trăiești în prezent? Cât mai crezi că ai de învățat din lecția precedentă? Te las atunci să-ți mai exersezi toleranța în fața suferinței!

EU îmi fac curaj și încep să dansez 🙂 pe melodia asta 🙂 

Nu rata noile reduceri de până la 50% la măști sociale!

A fi tu nu presupune schimbare…Schimbarea este un cuvânt generic pentru acceptarea de sine…Iar acceptarea personală merge mână în mână cu înțelegerea antagonismelor și dualităților psihice care coexistă în tine, adică bine și rău, estetic și inestetic, sadism și masochism, depresie și manie, extrovertism și introvertism etc.! Ele se manifestă atât în interior, cât și la suprafață la intensitate diferită, în momente diferite! Ceea ce le stimulează manifestarea nu sunt conjuncturile exterioare, ci tocmai, acele frământări pe care nu le poți traduce sau exprima! Stările expuse de tine în prim plan, cel al contactului cu realitatea, vin din alte stări, latente, cu conținut neadecvat cerințelor realității. Conținutul acesta scandalos animă ieșirea la suprafață a ceea ce ești. Când îl ții în tine prea multă vreme, conținutul va răbufni când ți-e lumea mai dragă 🙂

Deci, schimbarea nu are legătură cu Shift+Delete! Nu poți șterge din tine, din programul genetic general uman, părțile neplăcute pe care ori tu ori ceilalți nu le agreează! Schimbarea nu presupune să înlocuiești o mască inadecvată realității cu una pe care crezi că, purtând-o, societatea va uita ceea ce ești ca esență…om! În prezent, se vând multe astfel de imagini ideale, perfecte, care par a fi cele ce te integrează în normalitate. Într-adevăr, aceste stereotipuri de frumuseți umane vând și au succes! Dar succesul este al cui? Al celui care poartă masca schimbării sau a celui ce o privește? Iar acest succes al validării și acceptării de către ceilalți cât ține?

Când alegi să-i mulțumești pe alții mințindu-te pe tine prin masca ce-o porți, presiunea externă crește! Așteptările sunt tot mai mari…La un moment dat vei face „poc!” sub veșnica privire critică a observatorilor…

Dar ce se întâmplă cu tine și cu mentalul tău dacă te păcălești că ești schimbat, adică altfel de cât ai fost? Riști să împingi tot mai în profunzime celelalte nevoi care așteaptă de multă vreme să fie purtate prin alte măști, cele de care tu ai nevoie pentru a te simți natural. Și când nu vei mai rezista, o să iasă la suprafață toate relele și ascunzișurile tale scandaloase prin însăși masca frustrării! Masca aceasta este aspru catalogată și totodată neînțeleasă! Pentru că nimănui nu-i place să relaționeze cu frustrarea, mai ales a altuia!

Echilibrul tău interior este important! Iar dacă îl neglijezi ținând cont de nevoile exterioare vei ajunge să vezi schimbarea ca și aruncarea la coș, uitarea și ascunderea a celui ce ai fost! Vei ajunge să te negi pe tine până la autodistrucție (mai rare cazurile) și te vei căuta o viață întreagă pe tine printr-o singură mască, a schimbării…

Schimbarea este ca și formatarea calculatorului! Rescrii soft-ul și instalezi un set de programe! Doar că în cazul tău, formatarea nu are loc după virusare! Ci în urma dorinței de a fi cea mai autentică variantă a ta, de a fi așa cum te-a lăsat Dumnezeu, cu cele bune, dar și cu Păcatul strămoșesc în cârcă! Da, știu că ești botezat, dar păcatul nu se rezumă doar la definiția dată de Biserică! Păcatul reprezintă, dincolo de a încălca valorile morale, respingerea a însăși firii umane! Cel mai mare păcat este acela de a te neglija, abandona, nega! Revenind…Tu te formatezi, deci ieși din păcat, atunci când înțelegi și te saturi să tot porți o mască ce te împinge la păcat.

Când decizi să-ți umpli dulapul și cu alte măști spui că te-ai acceptat. Acum poți încerca să afișezi o altă față a ta, în funcție de nevoia ta firească! Și le vei încerca pe toate! Abia atunci când vei știi care mască se potrivește fiecărei pulsiuni vei putea alege și vei accepta schimbarea ca pe ceva dinamic!

Țin să te anunț că nu există vreo rețetă secretă în ceea ce privește alegerea măștii…e o chestiune de încredere în capacitatea proprie de ascultare activă a vocii interioare! Se vor găsi mulți să-ți șoptească secretul de a identifica momentului oportun de alegere a măștii necesare fără a te dezechilibra la interior și fără a deranja exteriorul! Ferește-te să asculți sfaturi! Ele vin din nevoile celuilalt care are așteptări de la tine!

Momentul îl vei simți…vocea ta interioară îți va spune ce ai de făcut…și cum s-o faci…Asta dacă știi să te asculți pe tine! Dacă îți cunoști trebuințele suficient cât să le poți asocia măștii, atunci echilibrul tău se va păstra în mare măsură. Și iar îți spun! Nu sunt rețete care să te ajute să îți simți și să-ți cunoști nevoile! Experiența! Ea este cel mai bun învățător al tău! Ea îți dezvoltă vocea interioară!

Schimbarea este acceptare! Acceptarea dulcelui și amarului din tine! Nu poți îndepărta răul din tine! Dar poți trăi cu el fără să te depersonalizeze sau să-i afecteze pe ceilalți doar dacă îl vezi, îl simți și apoi știi să îl pui la locul său! Răul are locul său în tine! Fără acesta nu ar exista binele! Simplistă explicație…logică însă pentru vocea ta interioară

De ce să praticăm acceptarea de sine!

http://www.doxologia.ro/terapie-pentru-suflet/de-ce-sa-practicam-acceptarea-de-sine

Cheia Sol a inimii

În muzică, începutul portativului este marcat de cheia Sol astfel încât inălţimea notelor muzicale să fie indicată. Cheia Sol mai este denumită şi cheia de violină și este utilizată la notarea partiturii pentru vocea feminină de sopran, alto sau pentru tenor.

Cheia desface! Tot cheia închide! Dacă are ce…uși…ferestre…inimi…vieți…

Începutul nostru este în inimă, avem simțire în noi de la prima ei bătaie! Încă din viața intrauterină simțim și manifestăm peferințe! Iar când ieșim din pântecul siguranței materne și dăm piept cu lumea, tragem și cheia Sol în lumină…acest moment este încă viu în amintirea scumpei noastre mame 🙂 Cum a văzut mama cheia noastră Sol? Hmmm…mai degrabă a auzit-o! O micuță soprană sau un grăsuț tenor i-a arătat părintelui sămânța sufletului său: prima respirație, primul țipăt. Așa începe scrierea primelor note muzicale ale vieții…Sunete mai înalte, altele joase, acorduri reci sau calde…toate au un dirijor, și anume, cheia Sol a inimii tale!

Primii fiori ai aerului dătător de viață transpuși în emoții de această magnifică cheie dau tonalitatea vibrațiilor tale interioare. Muzica este scrisă încontinuu în vasele de sânge ale simțirilor, iar visarea este efectul romantic al materialului cheii Sol.

O formațiune musculară și striată ce adună amintiri de inocență și puritate în copilărie, portativul va fi definit de începutul său unic, cheia Sol, adică nașterea! Însăși poziția fetală, cea înainte de „venire” simbolizează cheia Sol…întregul tău corp se pregătește să deschidă poarta către lume cu această cheie!

Cheia Sol este înțelepciunea cu care ne naștem și pe care o amplificăm sau nu pe parcursul călătoriei existențiale! În acest fel, inima ta va simți mai mult sau mai puțin, va primi sau va reprima, va oferi sau va depozita…

Cheia Sol a sufletului este prima emoție! Emoția autentică pe care nu ți-o amintești! Este teama ieșirii din uterul cald și confortabil! Este prima rupere a sforii ombilicale! Este primul pas independent!

Cheia Sol  multiplică…muzica se împrăștie în toți ceilalți pași făcuți spre devenire….

Cheia Sol se rotește fără întrerupere în butucul corpului viu! Iar fiecare rotație doare! Când nu mai simți durere, cheia a ruginit! Stagnezi, analizezi, sedimentezi şi alegi! Alegi aceeași cheie care s-a blocat sau te naști iar…și primești o nouă cheie Sol cu care să închizi vechiul capitol al drumului tău și să deschizi o nouă ușa către tine!

“A fost odată o floare de apă…un mic iris…ofilit…nu mai plouase de zile bune! Soarele îi arsese strălucirea! Micul iris pălea. Apa seca. Încă plutea. Pistilul era protejat de petalele-i ofilite, se menținea proaspăt…dar în curând urma să rămână semeț în bătaia regelui văzduhului…De teama de a nu se ofili și el, pistilul infantile a început a suspina, iar după încă o zi de neploaie, plângea de se cutremura până și irisul veștejit…Această mișcare venită din interiorul uscatei flori a mișcat ușor apa…valuri subtile au clătinat albeața ștearsă a irisului…încet, subtil, fiimituri de lichid au învăluit miezul acesteia și înmuiat. Senzația era divină! Floarea a început a plânge incontrolabil! Nu dorea să moară! Nici nu știa de ce plânge, de frica de moarte sau de senzația de răcoare transmisă de pistilul împrospătat! Nu știa dacă, de fapt, mai este în viață sau deja a intrat în fiorul morții si delirează! Toate lacrimile irisului au umflat pistilul, care s-a dublat…petalele s-au lăsat în voia creșterii acestuia…a început ploaia! Micul iris era acum iris! Plângea de fericire! Ce bucurie! Ce bucurie…că acum sfârșitul se apropia inevitabil, cu sau fără apă…și nu va mai compune muzică…își folosise unica și singura cheie Sol din scurta lui existență….”

Ne-am săturat de atâta dezvoltare personală!

Sunt psiholog! Urmez un progam de formare în psihoterapie ce presupune dezvoltare personală! La începutul cursului, acum 2 ani, eram „disperată” să mă dezvolt personal, astfel că aveam mari așteptări în ceea ce-l privea pe formator! O întâlnire, două, trei…nimic! Nimic despre cum să-mi repar stările de dispoziție proastă, cum să depășesc frustrările! Nici o tehnică dezvăluită despre cum să mă eliberez de constrângerile interioare! Eram plină de nervi și supărată pe profesor!

„Ce naiba e și cu profu’ ăsta? De ce nu-mi spune cum să fac să fiu bine? Când o să lucreze direct cu și pe mine ca să simt îmbunătățirea şi schimbarea?” Asta gândeam, asta simțeam…mai mai să renunț la a participa la curs! „Păi la ce ne formează ca psihoterapeuți care stăpânesc testologia, dacă la capitolul personal nu intervine deloc?”

Nerăbdătoare din fire (o trăsătură atipică psihologului, ar zice unii) am început să-l bombardez pe formator cu întrebări, cum să fac să fiu altfel, cum să îmi iasă la testarea psihologică un profil normal? Îmi zâmbea de fiecare dată și schimba subiectul…Singura sa replică era: „Ai răbdare cu tine!”

Mă tăvăleam în mine! Mă luau căldurile de nervi! Vedeam pe net tot felul de mesaje motivaționale și citeam tot felul de articole pe tema autocunoașterii și la curs nu primeam nimic de genul acesta? Plecam răvășită și cu o părere tot mai ciudată despre mine….

Acum îi sunt recunoscătoare profesorului! M-a impulsionat să caut singură soluțiile, fiindcă asta presupune dezoltarea propriei persoane! Dezvoltarea personală este un demers privat, extrem de intim, fiabil și accesibil doar „căutătorului de sine”! Astfel că profesorul a lucrat cu mine permanent prin natura firii sale, din umbră, subtil, fără să simt! Pentru că nu există o metodă de dezvoltare personală standardizată! Pentru că nu există un moment anume, determinat în timp și spațiu, când începi să parcurgi această cunoaștere și când închei acest proces! Pentru că dezvoltare personală nu presupune să primești soluțiile celuilalt (chiar dacă este un expert în domeniu) ca să-ți rezolvi problemele tale personale!

Oamenii seamănă atât de mult, încât sunt foarte diferiți! Poveștile de viață au puncte în comun, dar actorii diferă! Cine îți dă metoda de intervenție riscă să-și asume parte din rezolvare, care de cele mai multe ori nu este cea dorită de persoana în cauză! Intervenind cu păreri încalci liberul arbitru și schimbi! Și nu e vorba de schimbarea autentică din procesul cunoașterii de sine!

Așadar…

…ne-am săturat de dezvoltarea personală ce atârnă pe toate drumurile, pe toate paginile de internet sau o găsești la colț de stradă! Ieși din casă, uită de calculator și relaționează pentru a te cunoaște mai bine!

…ne-am săturat de psihologi-guru care definesc problema emoțională și ne îmbie la rezolvarea acesteia! Noi, oamenii, nu avem probleme! Avem trăriri! Trăirile nu sunt clasificate în bune și rele, ci în constructive și distructive! Iar ceea ce pentru cineva presupune distrucție, pentru altcineva poate fi construcție…

 …ne-am săturat de postări irelevante despre “fericirea fără bani” ale unor psihologi care abundă în lux (că așa reiese din pozele acestora pe facebook)!

…ne-am săturat de mesaje motivaționale care îți creează falsa percepție că ai avea vreo frustrare sau neîmplinire! Suntem oameni și reprezentăm antagonismul Binelui și Răului, deci e normal să fim azi la pământ, iar mâine să zburăm!

…ne-am săturat să tot vedem cum alții au reușit, deci s-au dezvoltat personal, și acum ne fac un bine spunându-ne secretul lor! Au uitat ceva important! Experiența lor nu poate ajuta experienței celorlalți, decât ca exemplu! Deoarece, descărcăm diferit, ne acceptăm umbrele tenebroase mai mult sau mai puțin, alegem în virtutea unor nevoi satisfăcute sau nu, toate acestea făcând parte din intimidatea călătoriei interioare!

…ne-am săturat de generalizări exagerate în ceea ce privește succesul autocunoașterii celorlalți! Psihologul însoțește! Nu intervine, nu orientează! Doar susține “călătorul”, observând procesul din exterior (iar un clișeu, și anume că psihologul ar fi obiectiv)…este practic imposibil să fii obiectiv! În plan conștient este posibil să ai această atitudine binevoitoare de psiholog detașat emoțional și echilibrat, dar dincolo…în planul ascuns ce se întrepătrunde cu inconștientul, rezonezi ca om cu clientul tău, îi devii prieten…

Hai să ne rezumăm la propria dezvoltare personală și să ne dăm sfaturi nouă înșine, hai să renunțăm la atitudinea de zei care dețin Cunoașterea dezvoltării personale a celuilalt și să reflectăm mai mult asupa noastră! Fie că suntem psihologi sau oameni “obișnuiți”!

Oamenii au nevoie de oameni!

Fă un Selfie Picture Emoției Tale!

Albume cu fotografii de eveniment…nunta ta, botezul copilului tău…plătești și fotograful îți surprinde zâmbetulfericirea…surprinde oamenii din viața ta…în diverse ipostaze alături de tine! L-ai plătit și el și-a făcut datoria! A încremenit clipe importante pentru tine în imagini ce-ți plac, ce-ți amintesc și trezesc nostalgie! Peste o vreme vei privi pozele și o să-ți amintești cum ai trăit acele momente întipărite acum într-un album realizat de un profesionist…altul decât tu!

memoria ta vizuală se va reactiva și inima-ți va tresări…Îți va tresări căci nu te recunoști, nu te regăsești în imagine…e puțin photoșopată…ți s-a corectat zâmbetul și pare mai radiant decât îți amintești tu că îl aveai…Ochii emană strălucire. Părul ți se așează cuminte pe umeri. Toate personajele din poză sunt un întreg, te completează…Și nu te recunoști…

Poza reproduce o imagine a trecutului. La fel și mintea ta! Reproduce imagini. Mai mult, procesează imagini din trecut și le transformă, uneori în detrimentul tău emoțional. Pozele minții tale sunt mult deformate de realitatea parcursă. Ele conțin multe elemente false, dorințe neîmplinite, suferințe nevindecate, vise de urmat, paraziți ai ego-ului nesatisfăcut de blițul fotografului arvunit.

Oricât de profesionistă, talentată și tehnică este mintea ta, ea nu are abilitatea de a crea poza fidelă realității, a prezentului ce durează miimi de secundă. Poza din albumul minții tale nu te oglindește întotdeauna! Doar îmbogățește un album de fotografii despe ce ai fost, ce ai simțit și cum ai acționat. Adevăratul tău spirit, luând amploare, se reflectă în suprapunerea celor două imagini oferite, una de aparatul de fotografiat și de cartonul pe care ți-a fost imprimat chipul, iar cealaltă de ego-ul tău gonflat despre ce ai fi putut fi.

Realizează-ți propria fotografie! Luând ce sufletul cere din poza materială și cea imaginară. Realizează-ți instantanee ale transformării tale interioare! Privește în tine și aruncă un ochi și în teancul de fotografii.

Acceptă-ți nevoia de a avea amitiri, în minte, în suflet, pe calculator, într-un album și îndeplinește-o! Suprapune toate imaginile oferite de tine, de ego și din exterior și vei deveni cel mai bun fotograf al tău! Păstrează trecutul și într-un album interior depozitat în suflet și accesează-l ori de câte ori memoria ta afectivă o cere. Spre exemplu, seara, înainte de adormire, oamenii au tendința de a se gândi și rememora ce au făcut în ziua respectivă! Bune, rele, parcurgerea imaginilor proaspete reprezintă un etalon a ceea ce au fost, cum au acționat, cum au ales de curând. Fă-o și tu! Apoi rememorează cum ai fost cu o zi înainte, ce a fost înălțător în tine (nu zăbovi prea mult pe amintiri negative). Compară! Fotografiază! Concluzionează! Cu sufletul, intuitiv…Nu cu mintea, neacceptând, respingând…Impune-ți cu rațiunea să selectează voluntar ceea ce este frumos!

Visează cu ochii deschiși, adică fă-ți poze inimii! Dă-ți voie să asculți fotografia ta! Adu-ți aminte că ceea ce ești azi nu este o simplă înșiruire de poze, ci un colaj sufletesc la care ai participat, la care alții au lipit, dezlipit!

Creează două albume! Unul cu simțiri revelatoare! Altul cu trăiri răvășitoare! Sau trei albume…sau mai multe…Important este să ai curajul să-ți faci poze atunci când simți…cu aparatul foto sau cu sufletul! Blițul nu te va orbi, doar te va determina să te privești prin ochii tăi!

Conștientul inconștient

Vrei să afli ce se întâmplă înăuntrul tău?“…s-a auzit o voce în fundalul sălii acustice…

Paharele s-au ciocnit ușor datorită vibrației cuvintelor rostite de Conștiință. Aerul s-a răcit brusc în jurul lui, era răcoare. Pielea sa întărit și și-a cerut drepturile, adică îmbrăcarea demei înghețate cu un nou strat de protecție. Acest strat poate fi mai gros sau mai subțire, depinde de pragul de toleranță a durerii…căci frigul, recele dor! Astfel că este nevoie, consideră OMUL, să apeleze la propria bucătărie internă. Și începe astfel să frământe aluatul magic obținut din numeroase mecanisme de apărare (proiecție, introiecție, refuz până la negare și puțin masochism), ulterior pus la dospit. Iar acest aluat crește rapid în atmosfera înghețată, sfidând principiul măririi volumului la căldură, astfel încât al său Inconștient rămâne captiv în zona de confort, scandalizându-se neauzit  în surdină, fremătând…

Și totuși, vocea insistă!

“Chiar nu ai vrea să știi ce zace-n tine? Măcar pentru o secundă?”….hmmm…răspunsul întârzie să apară distorsionând aerul încăperii…sala se mărește…este o iluzie optică…OMUL ar vrea să iasă de aici ca să nu mai audă vocea sfredelitoare! Însă, dincolo de ușa metalică și grea prin care poate ieși din neant, ce pare a fi singura scăpare, trebuie să se dezbrace de toate straturile protective și asta ar însemna să-i fie și mai frig și să răcească…și apoi iar tratamente, medicamente, letargie…Alegerea este dificilă și pelungeste agonia! Răcit sau nu, tot chin resimte!

“Ce aș putea să descopăr nou în mine, când eu deja știu tptul despre mine, știu ce sunt și cât pot simți? Ar trebui să fiu masochist ca să mă expun acestui tip de frig intern! Dacă nu am nici o problemă de ce să caut alta?”…Vocea începu a râde batjocoritor și atât de strident încât paharele se sparseră formând pe masa tăcerii praf de stele dureros…cioburile mărunte acoperiră pielea și se  înfipseră în carnea fragedă și neexperimentată. Durea cumplit de eliberator! Masochistic! Straturile de protecție se desprinseră precum foițele de pe o ceapă degerată….miezul era putred, neumblat, nedezvoltat și uscat! OMUL se simți dintr-o dată gol, neîmbrăcat, înfrigurat si vulnerabil în fața sa, a lui… Tot ce îi trecea acum prin minte era imaginea recuperării “hainelor” sfintei sale închistări! Dorea să se acopere și să nu  apuce să se vadă, salvându-se astfel!

“Aprinde lumina, orbule! Aprinde-o să te privești, să vezi cât ești de minunat în a ta suferință!” Din nou vocea blestemată răsună în goliciunea trupului său ofilit ce tremura de spaima autocunoașterii. Întrerupătorul era la îndemână! Pentru prima oară, această ceapă degerată, împinsă parcă de o forță invizibilă, se descătușă…aprinse lumina!

Câtă căldură și frumusețe îi emana acum propria-i durere, totul fiind învăluit de lumina puternică împrăștiată în el! Dintr-o dată se simțea fericit, împlinit și motivat…deși suferința persista! Însă acum nu mai avea altă variantă decât aceea de a-și admira interiorul de legumă moartă înainte de vreme…Era silit să se accepte și să înceapă lupta cu sine…

Această ceapă degerată se regenera prin frunzele-i ce fotosintetizau CUNOAȘTEREA DE SINE!

Prieteni, vă sugerez o tehnică de autocunoaștere și, implicit, de conștientizare! Dați click pe http://www.explorareaviselor.ro/category/cum-se-exploreaza-visul/ !

Vise pline de simbolism vă doresc!

Hai să nu ne mai iubim unul pe altul, vrei?

“Te voi iubi până la sfârşitul vieţii şi-ţi voi fi alături la bine, dar mai ales la greu!” 

Cea mai de căcat declaraţie de dragoste, neadevărată, creatoare de iluzii ale unei relaţii veşnice în care se propovăduieşte îndurarea chinului de dragul iubirii ideale, în care cererea şi oferta se rezumă doar la mutuala legătură sado-masochistă!

Mai mult, clericul zilelor noastre ciopleşte în temelia relaţiilor oficializate această promisiune de tot rahatul în vederea legalizării sexului, pardon, making love-ului, cu binecuvântarea Domnului (prin popă)!!!!!!! Altfel, păcătuieşti! Dar când te complaci în legături promiscue moral, etic, fizic, sufleteşte, nu este tot act ce contravine firii umane, deci legilor divine??

Iubirea nu are legătură cu condiţionarea, binecuvântarea cuiva, cu intimizarea fizică instinctuală.

Iubirea nu este un contract pe perioadă nedeterminată ori cu “drepturi şi obligaţii”.

Iubirea are propriile sale reguli cu care ne pune în funcţiune resursele inconştiente.

Iubirea nu te trezeşte, nu te linişteşte, nu te răneşte. 

Iubirea te poate înnebuni, te poate transforma, te poate urâţi sau îţi dă strălucire, dar nu pentru totdeauna!

Sfatul meu!  Iubeşte-te pe tine ca şi cum ai iubi pe altcineva! Lasă aburelile astea siropoase pentru cei ce acum pornesc pe drumul vieţii romantice şi gustă din naivitatea minunată a experienţelor relaţiilor interumane! Neiniţiaţii într-ale artei amorului au nevoie de love stories…

Tu fii conştient de ce simţi vis-a-vis de propria-ţi persoană! Fii romantic cu tine! Fii cinstit cu tine! Fii glumeţ cu tine! Fii afectuos cu tine! Fii respectuos cu tine! Petrece timp cu tine! Dă-ţi întâlnire! În momentele cheie tu vei fi alături de tine! Nu iubirea, nu partenerul sau partenera, nu sentimentul! Tu!

“Aşadar, te rog, nu mă iubi pe mine! Nu îţi cer nici să mă urăşti! Dar nu mă mai responsabiliza pentru proiecţiile tale idioate în ceea ce priveşte iubirea…Lasă-mă să respir! Lasă-mă să mă iubesc pe mine! Nu-ţi pot satisface nevoile şi îndeplini aşteptările! Pentru că nu sunt realiste în realitatea mea! Sunt ale tale! Asumăţi-le! Trăieşte cu tine! Dacă tu vei reuşi să trăieşti cu tine înseamnă că şi eu voi sta lângă tine uşor şi autentic! Dar de iubit….habar nu am cât ori până când!!! Poate atâta vreme cât eu mă voi iubi pe mine, iar tu pe tine!”

THE END 🙂 Sau nu…. 😛