Prea multă iubire necondiţionată condiţionează?

Câte definiții ale iubirii cunoști? În atâtea feluri poți iubi…

 

“Ce e iubirea, Oana?”

Nu ştiu! Sincer!”

“Atunci cum poți vorbi despre ceva ce nu cunoști? Sau nu știi ce e?”

“Dar pot vorbi despre ceva ce simt… “

“Ce e mai bine: să iubești sau să fii iubit?”

“Mai fain este să fim iubiţi…pentru că nevoia primordială a oamenilor este aceea de a fi iubiţi când, cum şi de cine vrem…necondiţionat…”

Dar nu simțim că trăim decât atunci când iubim…”

Când iubeşti vine peste tine nevoia de a fi iubit. Iubirea este în multe, nu numai în partener!”

“Ce facem atunci când…iubim o persoană care nu ne iubește și suntem iubiți de o persoană pe care nu o iubim?”

“Stăm şi o iubim”/ Stăm și ne complacem căci nu o iubim… masochism!”

“Plecăm şi o iubim / Suntem sinceri și plecăm…realism!”

 

“Dăruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependență față de celălalt, nu e sclavie. Nu ți se cere s-o faci. Prin dăruire nu mă anulez, ci mă regăsesc pe mine și mă îmbogățesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, mă anulez. Unora le convine să se lase stăpâniți de alții. E cazul multor femei de azi, care ajung să se înrobească. Le bat bărbații, sunt chinuite, dar le e frică să-și asume un drum, de dragul siguranței. Au parte de o suferință absurdă, care nici măcar nu e mântuitoare. E o formă de lene. Refuză responsabilitatea propriilor decizii și atunci preferă doar să execute. Dar așa nu vor evolua niciodată.” (Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa)

 

Nu, nu cred în iubire necondiționată! Tu ce părere ai? Este sau nu posibil să simți acest fel de iubire în care oferi fără să aștepți să primești? Poți iubi neîmpărtășit? Poți să îi transmiți celui iubit necondiționat sentimentele tale?

Iubirea nu mai are valoare dacă nu este arătată, simțită, trăită, experimentată. Iar ca să iubești este obligatoriu să existe și cealaltă parte, jumătate în această ecuație…ca să ai cui să-i transmiți.

Iubirea cere două părți ce compun întregul acestui sentiment, indiferent ce reprezintă aceste două componente. Pot fi omul și Dumnezeu, animalul și puiul său, copilul și mama sa, femeia și bărbatul…Cine crede în iubire fără un schimb, oricât de mic ar fi el, trăiește încă utopic, se îmbată cu apă rece…Cine crede în posibilitatea de a înlocui traiul fără iubirea condiționată cu unul în care Binele Suprem născut din dragostea fără așteptări îi va deschide ușa către Fericire, este un trist care-și neagă nevoia de apartenență la cuplu și la împlinire!

Hai să ne oprim puțin din negarea asta profundă a nevoii de iubire ce pune limite! Ea există! E în fiecare din noi și ea leagă relațiile! Cel mai simplu exemplu de iubire „schimb pe schimb” este cea dintre mamă și copilul său! Plânsul copilului, unealtă brută de manipulare, aduce atenția mamei, o subtilă formă de a cere iubire. Mama acordă atenția cuvenită plângăciosului doar pentru că acesta i-a semnalizat că îi lipsește ceva…sau și pentru că ea, la rândul său, are nevoie să dea? Primește ceva la schimb? Eu spun că da! Zâmbetul micului „monstru” care acum tace, poate gângurește…este un scump, nu, când îți arată dințișorii…dințișorii ce îi provoacă durere și temperatură și astfel plâns…plâns încetat la îmbrățișarea mamei sau a biberonului cu lapte cald ținut de mâna mamei…Care este schimbul real în această legătură genptropică, de iubire nativă, de la sine? Nu săriți că sunt prea materialistă (eu aş zice realistă), aici este un schimb permanent…de multă iubire!

Hai să vedem! Cine ce a dat? Cine ce a luat? Copilul a primit atenția mamei, reîntoarcerea la sânul matern protectiv, calmare, relaxare, deci siguranța că aparține, că este de unde a ieșit pe lume! Mama și-a dovedit sieşi încă o dată abilitățile parentale, arta de a-și proteja copilul şi modul de a-şi mahifesta dragostea. Nu-i mai aude plânsul, deci el este bine și implicit și ea este bine…Ea se simte utilă.

Aceasta este o analiză deloc profundă a legăturii materne a copilului, dar reală și faptică. În spatele acestor schimburi materiale și/ sau emoționale stă ascuns principiul plăcerii și satisfacerea acestuia. Toată iubirea noastră, denumită și redenumită, definită și redefinită, pornește de la principiul plăcerii și se oprește la satisfacerea lui. Manifestarea iubirii are loc până la obținerea plăcerii (sub formă conștientizată sau nu) prin descărcare. Apoi respiro! Tensiunea crește! Descărcare! Ciclic! Ritmic! Și dacă este și conștient de acest act al iubirii în cadrul căruia tu ai transferat și n-ai rămas cu buzunarele inimii tale goale va fi cu adevărat satisfăcător! Simplul fapt că tu te-ai simțit bine oferind este un schimb! Deci cine de cine s-a folosit în acest tip de iubire?

Așa că nu te mai amăgi și îmbăta cu apă rece! Nu te mai ascunde în spatele conceptelor atât de asiduu vehiculate despre iubire fără condiție, asexuată și asexuală! Vei ajunge să te ascunzi în tine de tine…și e păcat…e păcat să nu simţi, să nu descarci, să nu împărtăşeşti, să nu oferi, să nu primeşti….cramponându-te în necondiţionarea care, până la urmă, condiţionează!!!!

 Citeşte şi http://www.formula-as.ro/2011/973/asul-de-inima-45/despre-dragoste-cu-parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-13840

7 paşi ca să nu mergeţi „împreună, dar pe drumuri separate”

 

Nu vreau să mă cunoști,

Doar cât să știi că sunt!

Din multitudinea de proști

Tu esti atât de orb umblând

Să îți primești recunostința,

Cu sufletu-ți plăpând arzând

Atât de mult! Ca să trăiești căința! 

1. CONTACTUL

Întâlnirea cu o persoană nouă se concretizează prin destinul genetic prescris al indivizilor în căutarea progresului interior…printr-o strângere de mâini, intersectare a privirilor…..

2. CUNOAȘTEREA. Te cunoşti, dar te accepţi cu bune şi cu rele?

Cunoaşterea de sine ce uşurează procesul constant de transmitere reciprocă a informaţiilor despre sine către celălalt.  Cât de sinceri şi de deschişi sunt cei doi oameni aflaţi în cunoaştere unul faţă de celălalt va determina gradul de apropiere.

3. APROPIEREA.  Aici curajul şi o doză mică de nebunie ajută! 🙂

Cu cât comunicăm mai des și mai sincer, cu atât întrepătrunderea cognitivă devine relevantă, transformând astfel atracţia fizică în atracţie mentală, interpsihică. De aici până la  împărtășire de țeluri și idealuri mai este un mic pas!. Ascultarea devine primordială în această etapă a simțămintelor.

4. INTIMITATEA. Ascultarea activă a nevoilor celuilalt astfel încât să i le poți satisface nelezându-ți propria intimitate! 

Ne place să credem despre noi că suntem apropiați unul față de celălalt când ni se împărtăşesc sau împărtăşim secrete, ni se fac destăinuiri sau ne confesăm, petrecem mult timp cu celălalt, când nu mai putem trăi unul fără celălalt! Înţelegem prin intimitate faptul că celălalt ne acceptă defectele, nu încearcă să ni le şteargă sau corecteze, nu ne divulgă secretele ruşinoase şi devine părtaşul acestora . Însă tot ceea ce contează acum este înțelegerea retragerii în sine a celuilalt-paradoxal definiției uzuale a intimizării.  Intimitatea este distanţa care nu îndepărtează, ci previne invadarea spațiului propriu al tău, da şi al celuilalt. Acest lucru se exprimă prin tăcere şi aşteptare! Neforţarea persoanei de a se deschide când şi cum vrei tu! Aşteptând oferirea pe tavă a vulnerabilităţilor celuilalt va anestezia propria-ţi etalare ce se vrea a fi asumată!

5. RESPECTUL. Acum vă luaţi de mână şi creşteţi!

Trăirea acestei stări de fapt (unii ar numi-o valoare ori normă socială) presupune enorma zbatere internă și spirituală în a-ţi satisface propria nevoie de ataşament când, cu cine şi cât vrei fără a fi condiţionat şi a nevoii celuilalt de iubire atunci când are nevoie, cu cine vrea şi când doreşte (la fel, fără condiţionare).  Păşeşti pe alt drum (diferit de al tău), pe teritoriul celuilalt (cu acordul lui, bineînţeles!); mergeţi împreună dacă aceste două nevoi se pliază!

6. SENTIMENTUL

Acum putem spune că legatura s-a aprofundat îndeajuns pentru a ne simți capabili de emoții cristalizate în energie suficientă cât să întreţină atracţia, dorinţa, legătura! Ceea ce s-a născut în cei doi, sentimentalismul, se numește iubirea de sine prin celălalt!

7. VALORIZAREA

Este etapa finalizării și concretizării emoției; a știi să dai valoare celuilalt prin tine însuți/ însăți este cel mai curajos act al încrederii în partener; a fi recunoscut ca și parte a unei legături emoționale bazată pe respect, sentiment, apropiere și cunoaștere se definește prin ceea ce se numește credința și sacrificiul actului de a se încrede în cel pe care de abia acum începi să-l simţi!

 Drumul acum începe! Dacă nu va fi un drum marcat, cu reguli, cu sinceritate, fără teamă şi fără constipaţie mentală, atunci schimbă traseul! Oricum, nici măcar tu nu îţi poţi garanta că un drum sau altul este cel potrivit ţie până nu încerci! Aşa vei putea ALEGE tu itinerariul şi nu te va lua el „pe sus”!

 

Femeia împotriva Bărbatului sau Bărbatul împotriva Femeii?

Femeie iubești Bărbatul? Bărbate iubești Femeia?

Dacă răspunsul este negativ, înseamnă că sunteți orbi amândoi și nu sunteți pregătiți să recunoașteti starea de iubire din teama expunerii vulnerabilității…

Dacă răspunsul este afirmativ, atunci de ce nu acceptași love story-urile care au întotdeauna happyend? Care este problema voastră de nu puteți construi în relație, deși încercați o conectare? Vă iubiți...Așa ați răspuns, nu? Și atunci? De ce Unul împotriva Celuilalt? De ce în tabere opuse? De ce în raport de concurență? Aveți ceva să vă demonstrați?

Aș putea continua interogatoriul…răspunsurile voastre sunt predictibile! Nu aveți nimic Unul cu Celălalt, vă doriți, vă susțineți, dar când se termină e jale! Dintr-o dată vă urâți de moarte, împărțiți și ce nu-i al vostru, vă demonstrați IAR care este mai puternic sau care își gestionează cel mai bine suferința…Iar aș putea alcătui o listă lungă de dovezi de iubire, căci asta sunt, chiar și după despărțire, dovezi de iubire! Bine, bine! O iubire mai ciudată, nebună, plină de aversiune. Ați putea-o redenumi IUBIRE ÎMPOTRIVA CELUILALT!

Dar să derulăm puțin firul poveștii în sens opus curgerii sale normale! Și ce vedem la începuturi? Bărbatul o caută pe mama sa, că așa spune teoria, în Femeia de lângă el. Bingo! A identificat figura maternă în figura Femeii! Și începe cucerirea! Sau mai bine zis, recucerirea! Îi arată cât este de independent, dar totuși legat de Femeie printr-un interes manifestat subtil. Flori (asta pe vremea bunicii, nu?), mesaje pe facebook, o cină (asta de pe vremea mamei), un film 3D (că e la modă)…În fine, nu intru în amănunte aici deoarece fiecare Bărbat are strategia sa, specifică, învățată de la mamă și aplicată întâi tot cu aceasta. Într-un cuvânt, obține atenția Femeii, dar nu fățiș! Iar Femeia trebuie să înțeleagă mesajele foarte codificate ale Bărbatului, să nu întrebe de ce și cum, pur și simplu să dețină un translator invizibil spontan (așa cum are mama lui).

Dragii noștri Bărbați, nu vă supărați tare de cele spuse mai sus! Noi vă iubim oricum! Și ca să și suținem declarația, vă spunem că și noi îl căutăm pe tata în voi! Vă vrem iubit, prieten, frate, tată…Că așa am văzut noi că era tata cu mama! Asta în momentele de fericire! În restul timpului, vă dorim reci, nepăsători, nedeclarativi, detașați!

Deci, Femeia și Bărbatul se tatonează acum! Mama își sfătuiește Băiatul să îi acorde atenție, să-i dea importanță noii cuceriri…doar așa o va prinde în mreje! Tatăl își protejează Fiica amintindu-i că ea are demnitate și nu trebuie să se lase cu una, cu două! Dar cei doi îndrăgostiți tot cum le fură inima mintea fac! Și se iubesc! Și se iubesc! Până când mama Bărbatului din Femeia iubită se alarmează, devine hiperprotectivă, hipervigilentă, posesivă, prea iubitoare…Iar tatăl Femeii din Bărbatul iubit începe să gelozească, suspicioneze, epateze și să impună…Sună cunoscut, Femei și Bărbați?

Dar nu e timp de clarificat pe mama din Ea și pe tatăl din El…Și se iubesc cei doi! Și se iubesc! Până când maturitatea mamei din Femeia iubită atinge stabilitatea (căsătorie, casă, copii), iar independența tatălui din Bărbatul iubit parcă ajunge la stabilitate, dar alta (carieră, prieteni). Acest moment critic poziționează Femeia și Bărbatul în opoziție (ca la horoscop). Astrele nu le mai surâd…Relația mamei și tatălui din Femeia și Bărbatul care se iubesc sunt acum unul împotriva celuilalt. Își caută defecte și și le evidențiază reciproc, luptă pentru control și dominație în relația celorlalți doi, Femeia și Bărbatul, care săracii sunt inerți…

Care este soluția? Despărțirea! Dar Femeia și Bărbatul nu își doresc asta! În schimb, mama și tatăl regăsiți unul în celălalt nu mai pot relaționa nicicum! Este imposibil! Cine câștigă dintre cei patru? Cine rămâne cu cine? Cine se va iubi cu cine? Cine va iubi împotriva celuilalt?

Eu risc și dau cu banul! Dacă e pajură Femeia rămâne cu tatăl său pe care să-l iubească împotriva Bărbatului. Dacă moneda pică cu banul în sus, pariez clar pe relația Bărbatului cu mama sa din toate Femeile ce le va întâlni la un moment dat în viața sa! Și dacă pică moneda pe muchie, se rotește în muchie? Ramâne Femeia cu Bărbatul sau Bărbatul cu Femeia? Unul împotriva celuilalt…

Hai să nu ne mai iubim unul pe altul, vrei?

“Te voi iubi până la sfârşitul vieţii şi-ţi voi fi alături la bine, dar mai ales la greu!” 

Cea mai de căcat declaraţie de dragoste, neadevărată, creatoare de iluzii ale unei relaţii veşnice în care se propovăduieşte îndurarea chinului de dragul iubirii ideale, în care cererea şi oferta se rezumă doar la mutuala legătură sado-masochistă!

Mai mult, clericul zilelor noastre ciopleşte în temelia relaţiilor oficializate această promisiune de tot rahatul în vederea legalizării sexului, pardon, making love-ului, cu binecuvântarea Domnului (prin popă)!!!!!!! Altfel, păcătuieşti! Dar când te complaci în legături promiscue moral, etic, fizic, sufleteşte, nu este tot act ce contravine firii umane, deci legilor divine??

Iubirea nu are legătură cu condiţionarea, binecuvântarea cuiva, cu intimizarea fizică instinctuală.

Iubirea nu este un contract pe perioadă nedeterminată ori cu “drepturi şi obligaţii”.

Iubirea are propriile sale reguli cu care ne pune în funcţiune resursele inconştiente.

Iubirea nu te trezeşte, nu te linişteşte, nu te răneşte. 

Iubirea te poate înnebuni, te poate transforma, te poate urâţi sau îţi dă strălucire, dar nu pentru totdeauna!

Sfatul meu!  Iubeşte-te pe tine ca şi cum ai iubi pe altcineva! Lasă aburelile astea siropoase pentru cei ce acum pornesc pe drumul vieţii romantice şi gustă din naivitatea minunată a experienţelor relaţiilor interumane! Neiniţiaţii într-ale artei amorului au nevoie de love stories…

Tu fii conştient de ce simţi vis-a-vis de propria-ţi persoană! Fii romantic cu tine! Fii cinstit cu tine! Fii glumeţ cu tine! Fii afectuos cu tine! Fii respectuos cu tine! Petrece timp cu tine! Dă-ţi întâlnire! În momentele cheie tu vei fi alături de tine! Nu iubirea, nu partenerul sau partenera, nu sentimentul! Tu!

“Aşadar, te rog, nu mă iubi pe mine! Nu îţi cer nici să mă urăşti! Dar nu mă mai responsabiliza pentru proiecţiile tale idioate în ceea ce priveşte iubirea…Lasă-mă să respir! Lasă-mă să mă iubesc pe mine! Nu-ţi pot satisface nevoile şi îndeplini aşteptările! Pentru că nu sunt realiste în realitatea mea! Sunt ale tale! Asumăţi-le! Trăieşte cu tine! Dacă tu vei reuşi să trăieşti cu tine înseamnă că şi eu voi sta lângă tine uşor şi autentic! Dar de iubit….habar nu am cât ori până când!!! Poate atâta vreme cât eu mă voi iubi pe mine, iar tu pe tine!”

THE END 🙂 Sau nu…. 😛