Sa nu te desparti niciodata de tine!

Cred in puterea iubirii. Orice fel de iubire. Conditionata. Neconditionata. De sine. Pentru ceilalti.

Cred ca iubirea semnifica evolutie, iar tot ce-i bun in viata ta se naste din iubire.

Cand iubesti experimentezi. Te schimbi. Schimbarea presupune evolutie. Evolutia inseamna cunoastere. Iar cunoasterea duce la iubire.

Este un cerc in care se invart putini. In afara acestui cerc sunt multi ce ii dau tarcoale intrebandu-se ce-i inauntrul acestuia. Si pentru ca nu primesc acest raspuns, si anume, ce e iubirea, o neaga, o resping. Spun ca iubirea aduce suferinta. Aduce! Daca esti singur si nu cu tine!

Cercul iubirii este un mister si este asociat cu Dumnezeu. Iubirea este o chestie mistica la care toti acced, dar se complac in intangibilitatea ei. Crezi in Dumnezeu? Il simti? Il traiesti?

Iubirea nu are inceput sau sfarsit. Iubirea nu se incheie, ci tu te desparti de tine!

Te desparti cu tam-tam de ceea ce simti si incepi sa te cauti asiduu in altii. Te rupi in doua si suporti durerea asta inutila pentru ca iubirea s-a sfarsit.

Te lasi, te uiti, te ignori, te respingi, te retragi. Si astepti salvarea! Astepti iubirea! O astepti in afara ei. Iar timpul trece…Si este timpul tau in care nu mai esti cu tine…Nu il vei mai recupera. Nu il vei mai retrai. Se va duce. Si gata.

Sa fugi de tine este un act de lasitate. Sa te desparti de tine este iresponsabilitate. Sa iti pierzi propriul timp este prostie.

Asuma-ti relatia cu tine si deschide-te tie! Fa-o sincer. Fara pacaleli. Nu mai pierde vremea! Pleaca cu tine in propriile-ti intunecimi. Exploreaza-te! Impreuna cu tine. Nu de unul singur.

Ti-e teama de ce vei gasi dincolo de tine? Vei avea cu cine sa treci peste aceasta frica! Nu vei fi singur! Vei fi cu tine! Umar la umar! Vei avea cui povesti, cu cine te sfatui.

Nu te desparti de tine! Risti sa calatoresti ca un sihastru in tine. Nu vei intelege mare lucru din ce vei descoperi (daca!). Gaseste cercul iubirii impreuna cu tine! Pentru ca da, iubirea inseamna tu cu tine!

Oedip chiar există?! Portretul bărbatului dominat de mamă

55-4172-couple_behind_door-1374861227

Atrăgător…mmmm…fizic este extrem de atrăgător…charisma lui este fantastică! Charisma lui născută dintr-o iubire de sine infinită! Fizicul ce îi completează șarmul (sau șarmul îi completează fizicul?) este doar cireașa de pe tort! Amară, ce-i drept, dar atât de râvnită de femeia naivă, neexperimentată.

Această diafană femeie caută și râvnește la un tip superb, ce are cuvintele la el, jonglează și domină discuțiile până devin monologuri grandioase. Dar care este intolerant la fustrare, sensibil la critică, supărăcios, provoacă și acuză.

Da, da! Este bărbatul crescut de mama sa în puf de aur. Ținut într-o cușcă tapetată cu iubirea necondiționată și interminabilă a acesteia. Bărbatul ce are drept icoană, în locul oglinzii, figura maternă! Poza ce îi va marca filmul copilăriei și îi va încuraja lunga, dar lunga adolescență!

Din cușca dătătoare de viață din care a țâșnit mândru, după 9 luni de dulce sufocare și siguranță caldă, băiețelul intră în cușca menținătoare de viață, dragostea mamei. De acum înainte aceasta are posibilitatea să-și manifeste și exprime vădit, direct și dependent de torturabil, nemărginitul egoism și preamăritul rol de născătoare a unei ființe nemaivăzute, fiul său! Unicul, inegalabilul, magnificul, cel mai frumos dintre frumoși, cel mai deștept dintre deștepți, bucățică ruptă din ea, opera ei de artă prin care va suplini toate lipsurile și dezechilibrele ei emoționale!

Hățul cu care îl va struni sau potoli pe al ei minunat fiu este cordonul ombilical…finul cordon ombilical…pe care ea l-a păstrat (în secret) alături de prima lui șuviță de păr (tăiată simbolic pentru a-i marca unirea cu el)  în cutiuța magică! Cutiuță pe care el o va primi, cu onoruri, la majorat! Va trăi pentru acest moment și se va pregăti pentru „eliberarea” generică din brațele mămucii lui dragi.

Ei, și a făcut băiatul 18 ani. Acum, în prag de maturizare, răsfoiește împreună cu mama ce a mai încărunțit puțin, dar a întinerit prin fiul său, albumul cuștii frumos colorate în care el a fost când centru, când epicentru…Le-a făcut pe toate, a învățat și savurat pozția bărbatului disponibil emoțional doar pentru părintele de sex opus cu cel mai aprig maestru! Cum care maestru? Mama!  Previzil…

Mama l-a inițiat în tainele științei veșnicii nemulțumiri; evident nemuțumirea fiind nu o consecință a propriei stime de sine scăzute (întreținute de ofrandele sentimentale materne), ci o alegere personală datorată strălucirii personale în raport cu partenere neexperimentate și mult mai slabe ca mama!

Hățurile au fost slăbite și, sub subtila supraveghere a aprobării materne, băiatul a explorat abisurile ființei feminine! Nț! Nț! Nț! Nici una nu e ca mama! Nici nu m-a încurajat suficient! Nici una nu a crezut în mine cum crede mama! Nici măcar una nu a fost în stare să fie pe placul mamei! Nici una nu este de nasul meu!

Fericitul mamei…Nici una nu îi va fii pe plac…Poate la început o s-o placă! Și ea pe el! Până când ea se va deștepta! Dar și deșteptarea se întâmplă după lupte grele și îndelungate. În acest război inițiat for no reason de bărbat, acesta se va lupta, de fapt, cu stihiile strălucitoarei sale copilării și adolescențe, deci cu maman! Femeia gingașă ce candidează la inima lui greu sau imposibil de cucerit va fi contrainvestită de războinic. Se va război cu vulnerabila femeie ce accede la mrejele lui și o va răpune! El nu pierde o posibilă soție iubitoare, ci mai câștigă o bătălie iluzorie cu mamițica lui cea omniprezentă, omnișcientă și omnipotentă! Iar după o așa dovadă de curaj și forță în fața lui, dar și a femeii doborâte, se va întoarce fără a privi înapoi la tipa lăsată cu ochii înlăcrimați în brațele mamei. Și-și va cere tacit iertare că a îndrăznit să i se opună metaforic. Și va mai bifa încă o „cucerire”  lăsată cu inima frântă, dar o dovadă mamei că dragostea ei este de neînlocuit!

Mama, apa vie a lui, este singura femeie capabilă să îi pună lumea la picioare, lume pe care el să o stăpânească pur și simplu. Fără să miște un deget. Doar pentru că există. Pentru că este un deosebit. Este zeu în viața mamei care, la rândul ei,  este zeița primordială a existenței lui. Și pur și simplu el va primi dragostea ei mereu! Iar ea îi va dovedi că este singurul bărbat din viața ei… care primește prea mult, sufocant de mult, fără să dea nimic înapoi și altor femei.

Ia atunci când el va fi supărat de vreo fată aiurită sau neserioasă, el să fugă repejor la cutiuța magică, să o deschidă, să sufle de 3 ori în cordonul ombilical uscat și mama îi va mai valida încă o dată bărbăția lui de neegalat!

Uscăciunea ombilicului este dovada vie a legăturii de neînvins a mamei castratoare cu fiul său impotent emoțional. Legătură de nepătruns de un terț. Un duo beton armat. Un duo care intră în duel cu terțul. Terțul fiind tatăl și soțul întotdeauna absenți.

Să revenim la tipul superb după care gagica sensibilă suspina la începutul acestei ample expunei! Deci am stabilit! Este frumos! Are șarm, charismă! Ce să mai, dom’le, îl are pe vino-ncoa’! Sigur pe el! Știe exact ce vrea…mama lui…ssssttttt, gagica încă n-a aflat…dar urmează…

…mmmmmmmmmm….privirea lui sfredelește ochii rușinoși ai tipei…a dat-o pe spate! Cât îi place să fie dominată fără măcar să i se adreseze un cuvânt…Ăsta da tip care știe ce vrea de la viață și de la o femeie! Parcă ar fi un rege! Dintr-o privire ar putea avea tot ce își dorește!

Alo! Alo! Fatooooooooo! Revino-ți! Auzi! Ți s-a rupt filmul? Băiatul meu, pentu care am lăsat totul deoparte, până și pe bărbatu-meo, nu are timp de îndrăgosteli să-l scoată din ritmul lui! El este bărbat în toată firea și are o carieră de urmat! Băiatul meu este un bărbat de succes și ar putea avea orice muierușcă! Dar el vrea ceva pe măsura lui. Ceva serios. O femeie care să-l înțeleagă și să se integreze în familia noastă. Să-i ofere mai mult decât ce eu i-am putut oferit! 

Acum vin eu și îi șoptesc întrebător gagicii speriate. Tu nu ai auzit că în spatele unui bărbat puternic stă o mamă și mai puternică? Cauți o relație cu un bărbat sau cu mama unui bărbat?

Scrisoare iubirii

Iubire dragă,

Îmi lipsești! Sau mai bine zis, îmi lipsesc una din sistolele şi o alta din diastolele inimii mele…Ritmul cardiac este încetinit. Am nevoie să-mi atingi degetele mâinilor pentru a-mi resuscita muşchiul inimii. Serotonina nu mai este pompată cu forţă către capilarele degetelor de la picioare. Reducerea cantităţii de endorfine a accentuat durerile retinei, iar acum ochi-mi nu-ţi mai miros kinestezia sentimentelor tale.

Să ştii că mi-e dor! Simţi că mi-e dor?

Parcă au trecut luni de la ultima îmbrăţişare ce s-a întâmplat ieri…Îmi place cum mă simt în braţele tale, mă relaxează! Mai mult, găsesc interesante dialogurile dermelor noastre, în special în dimineţile când servim iubirea împreună la micul dejun. Pielea-mi chicoteşte ore întregi după consumarea momentelor de întâlnire vizuală, eu de o parte, tu de cealaltă a legăturii noastre.

Este minunat când ne vorbim fără vorbe, când împărtăşim din priviri aroma energizantă a cunoasterii. Ne înţelegem perfect când insiprăm-expirăm vălul de lumină solară care ne mângâie trăirile…este, de fapt, un compliment al existenţei lui “noi doi”! Iar eu sunt fericită când intimizăm în felul acesta, când avem întâlniri tandre şi îmbibate de dorinţă ale simţirilor neajustate!

Mă simt iubită chiar şi atunci când nu ne regăsim fizic…

Mă simt dorită chiar şi atunci când nu ne avem…

Ştiu că mă iubeşti şi-mi place să ştiu…

Ştiu că nimic nu ne poate garanta evitarea suferinţei, iar asta nu mă sperie…

Îţi sărut simţirea!

32a

 

Legătura între iubirea turbată și portocale

Dragul meu,

Chiar acum mănânc o portocală dulce, foarte dulce! Şi asta mi-a adus aminte de portocalele pe care mi le-ai mâncat! Cred că vreo 4 în total…

Şi mai mult, am învăţat de la tine să curăţ acest fruct fără să mai simt acest act ca fiind scârbos! Mâinile-mi miros acum a zeamă citrică, iar pielea pare-se că nu mă ustură!

o dimineata perfecta

Minunat! Sau poate toată această lipsă de simţire să fie din cauza turbării?

Conform DEX-ului online, a fi turbat înseamnă a fi mânios, violent, nebun (de durere, de spaimă), pasional, care are intensitate mare, grozav, infuriat, furibund, sălbatic…

Femeia care a turbat este cea care a mâncat o portocală curăţată de mâinile tale, care a gustat-o împreună cu tine şi care acum a asimilat vitamina C în sufletul ei astfel încât poate simţi mireasma proaspătă a curajului de a fi ce tu vrei ca ea să fie, o turbată.

Ea este pasională…

Ea se simte uneori trădată…

Ea dăruieşte cu intensitate…

…iar toate astea fac ca tu, cel pentru care darurile ei sunt, să îi mai cureţi încă o portocală…

Turbata după portocale!

Pe scurt despre dezvoltare personală

Dezvoltarea personală înseamnă să-ți depășești condiția de plătitor al învățătorului tău integrarea tehnicilor de bază pentru a merge mai profund în tine. Și când spun plată, nu mă refer doar la bani, ci și la alte costuri ce presupun a avea mentor, îndrumător, consilier etc.

Dezvoltarea personală nu înseamnă dependență de cel ce te îndrumă în autocunoaștere!

Dezvoltarea personală nu înseamnă îmbogățire materială, deși mulți dintre deschizătorii de drum câștigă bine!

Dezvoltarea personală nu-ți va aduce jeepanul la poarta “cășii” sau eu știu ce alte bogății pe care, desigur, cu toții le visăm!

Dezvoltarea personală nu te face mai deștept ori superior altora!

Dezvoltarea personală presupune a spune NU dependenței de explicații ce pot fi dovedite științific!

Dezvoltare personală înseamnă să crezi în neverosimilul din tine, în nepalpabil, în nedemonstrabil!

Dezvoltare personală nu înseamnă să trasnformi emoția negativă în pozitivă prin evitarea negației (evitarea NU-ului din viață!). Am auzit de multe ori să evităm NU-ul în verbalizare și așa o să atragem numai bine! Mai bine am conștientiza când spunem NU, cui și de ce!

Dezvoltare personală presupune curaj! Mult curaj, o doză de inocență, puțină nebunie și ceva naivitate….

Dezvoltare personală este acel acel moment când te-ai săturat să te mai ascunzi de tine! Te-ai săturat să fugi de stările neplăcute și ai conștientizat că singura soluție este să trăiești „neajunsul”, să-l simți, să-l finalizezi. Numai așa înveți ce și cum vei aplica data viitoare când vei experimenta situații dificile.

Dezvoltare personală nu înseamnă îmbogățire și acumulare spirituală, interioară, ci autocunoaștere, accesarea celor mai urâte trăsături ale tale…Inițial, acest procedeu este urât, perceput dificil, poate semnifica un blocaj existențial…Dezvoltarea personală te va pune față în față cu cele mai insuportabile „părți” ale tale până când le vei accepta! Acceptarea nu este pur și simplu! Este un act ce implică nu numai să știi că ești cum ești și cu asta basta! Responsabilitate, corectare, autocontrol! Asta este acceptarea!

Dezvoltare personală presupune să fii printre ceilalți și să exiști prin tine!

Cum să-ți antrenezi fericirea cu ajutorul emoțiilor negative

Îți propun un exercițiu simplu. Să fii sincer/ă cu tine. În cel mai profund și deschis mod posibil. Să închizi ochii și să identifici cel mai fericit moment al vieții tale de până acum. Dar cel mai fericit moment experimentat, cel care încă trezește în tine bucurie, împlinire și îți așează un zâmbet în ochii tăi închiși. L-ai găsit? Cum îl descrii în două cuvinte? Ce mișcă în tine? Durează ceva secunde până să-ți dai răspunsul? Încă mai cauți cu mintea cuvintele?

Acum, deschide ochii și lasă lumina să pătrundă în tine. Prin ochi. Prin piele. Prin respirație. Prin amintire. Prin emoție. Simți cum te inundă căldura? Simți cum mintea îți învelește inima? Simți cum rațiunea pune stăpânire pe tine? Simți bucurie? Sau simți nostalgie?

Propun acest tip de antrenament celor cu care intru în contact. Îmi propun mie acest tip de antrenament. De multe ori am avut surpriza să constat că durata de accesare a unei amintiri pozitive este ceva mai mare decât atunci când ni se cere să punctăm momente nefericite, triste, din trecut. Deoarece căutăm cu mintea acel eveniment. Căutăm să decodificăm în semnificații complicate lucruri simple. Poate și pentru că nu cunoaștem antrenamentul inimii.

De câte ori nu mi s-a spus și mie că a-ți asculta instinctul, adică a-ți antrena emoția, este un lucru nepotrivit…Că asta înseamnă impulsivitate, iar lipsa calmului definește un caracter slab, de necontrolat. Eu una am crezut o vreme că a apleca urechea și a face cum îți dictează instinctul este ceva rău. Că sunt un om fără puterea de a ține în frâu dorința. Am fost o norocoasă! M-a contrariat permanent cerința aceasta care nu se potrivea cu nevoile mele de a mă exprima! Și m-am măcinat ceva vreme. Până când am experimentat durerea ca formă de a exista. Mi s-a propus exercițiul de mai sus! Bineînțeles că nu am putut identifica nimic pozitiv din ce trăisem până la acel moment. Și am continuat să mă chinui. M-am îndârjit. Și după alte suferințe „închipuite”, mi-a urlat în suflet vocea mea interioară, instinctul. M-a zgâlțâit și n-am avut încotro decât să simt în mod real emoțiile negative la care țineam cu dinții. Memoria mea era plină de amintiri neplăcute adunate de-a lungul timpului. Ele mă făceau să cred că sunt o adolescentă nefericită care tânjea subtil după fericire…

Și am retrăit neplăcerile, atât cele reale, cât și cele născute din frica de fericire. Am observat că nu s-a întâmplat nimic neplăcut! Că oamenii din jurul meu nu s-au schimbat. Doar că ceva în mine s-a modificat. Îmi aminteam frumusețea copilăriei și multe alte momente de fericire intensă. Nici nu a mai fost nevoie să închid ochii pentru a le vizualiza…

Ce vreau să spun cu asta? Că la mine a funcționat! Că există cu adevărat antrenamentul interior atunci când ești brutal de sincer cu tine! Mintea etichetează toate clipele trăite. Mintea spune! Sufletul lasă emoția să spună! Mintea scoate și „untul” dintr-o amintire, o deformează și o repotențează, astfel încât să o plieze realității comune. Emoția face diferența! Nu ți s-a întâmplat să simți una și să gândești alta? Iar de aici până la a face diferit de ce simți mai e puțin…Ai reproșat vreodată cuiva că faptele sale nu se potrivesc cu ceea ce a transmis ca ființă, ca trăire? Dar ție de câte ori ți-ai „scos ochii” că nu ai făcut sau zis ce ai simțit? Nu te-ai enervat pe tine? Nu ai simțit fiorul rece al autoculpabilizării? Nu te-ai pedepsit? Oare ce te-a judecat atunci, mintea sau sufletul tău?

Tocmai acea supărare pe propria persoană te poate trezi. Cât nu vei trăi furia îndreptată spre tine nu vei ieși din zona amintirilor triste. Mintea ta va asocia orice amănunt exterior cu emoțiile atât de ofilite ale inimii. Ele vor reprezenta mereu ceva! Vor avea semnificația pe care mintea le-o va atribui astfel încât să răspundă așteptărilor pe care tu crezi că le are societatea de la tine. Acest tip de refulare (inconștientă, de altfel) a zvâcnirilor va alimenta instinctul. El nu se va ofili precum emoția. El va căuta alte forme de a striga după ajutor. Mintea ta nu-l va asculta! Prietenii și familia nu-l vor auzi. Educă-ți mintea să mai și asculte, nu numai să „corecteze”!

Instinctul este bun. Ascultându-l tu vei alege intuitiv calea de a-l valorifica! Îl vei denumi emoție atunci când mintea ta va alege să-i spună instinct. Instinctul trezește emoția! Instinctul te trezește!

Să-ți exersezi instinctul este periculos atâta vreme cât necunoscutul, nematerialul, neconcretul îți vulnerabilizează siguranța. Instinctul spune adevărul despre tine și nimic nu năucește mai tare decât adevărul. Frica de adevăr doare! Asta provoacă suferința despre care pomeneam mai devreme, și anume frica de a te dezbrăca în fața ta și de a-ți asculta instinctul vis-a-vis de Sinele tău îngrădește instinctul. Însă acesta este primul pas spre curaj. Și anume, că simți frica!

Reînchide ochii și simte frica. Trăiește-o. Plângi. Lamentează-te. Caută ajutor. Vei găsi ajutorul…în tine…ceilalți sunt ocupați cu fricile lor! Stai cu ochii închiși și numără-ți lacrimile. Cu cât sunt mai multe la număr cu atât vei accesa apoi mai multe clipe frumoase din trecutul tău. Jelește-te! Linge-ți rănile! Repet, ceilalți au problemele lor ce îi rețin în a fi la cheremul tău permanent! Ascultă-ți instinctul de a plânge! Apoi deschide ochii și lasă-i să se umfle! Vei vedea tulbure și asta te va ajuta să vezi adevărul, adevărata ta frică. Frica de tine, de adevărul tău!

Ei, care este adevărul tău? Ce îți spune instinctul? Ce emoții s-au trezit? Îți bate inima ceva mai tare? Bravo! Ești agitat/ă? Te felicit! Înseamnă că simți! Te învăluie amintiri triste? Foate bine! Ar trebui să fii mândru/ă că simți! Și să fii recunoscător/oare trecutului tău, căci azi ai șansa de a-ți simți trecutul și de a nu-l mai gândi!

Reia exercițiul atunci când instinctul va trezi această nevoie a ta de autocunoaștere! Reia-l fără a-ți impune un program de antrenament, fără a-ți trasa termene! Vei accesa cu siguranță momentul în care te-ai simțit cel mai fericit/ă! Nu renunța la exercițiu! Am o bănuială că multe amintiri plăcute așteaptă să fie dezvelite de emoția negativă în care a ta minte le-a îmbrăcat!

Eu nu m-am lăsat de antrenament 🙂