Pe scurt despre dezvoltare personală

Dezvoltarea personală înseamnă să-ți depășești condiția de plătitor al învățătorului tău integrarea tehnicilor de bază pentru a merge mai profund în tine. Și când spun plată, nu mă refer doar la bani, ci și la alte costuri ce presupun a avea mentor, îndrumător, consilier etc.

Dezvoltarea personală nu înseamnă dependență de cel ce te îndrumă în autocunoaștere!

Dezvoltarea personală nu înseamnă îmbogățire materială, deși mulți dintre deschizătorii de drum câștigă bine!

Dezvoltarea personală nu-ți va aduce jeepanul la poarta “cășii” sau eu știu ce alte bogății pe care, desigur, cu toții le visăm!

Dezvoltarea personală nu te face mai deștept ori superior altora!

Dezvoltarea personală presupune a spune NU dependenței de explicații ce pot fi dovedite științific!

Dezvoltare personală înseamnă să crezi în neverosimilul din tine, în nepalpabil, în nedemonstrabil!

Dezvoltare personală nu înseamnă să trasnformi emoția negativă în pozitivă prin evitarea negației (evitarea NU-ului din viață!). Am auzit de multe ori să evităm NU-ul în verbalizare și așa o să atragem numai bine! Mai bine am conștientiza când spunem NU, cui și de ce!

Dezvoltare personală presupune curaj! Mult curaj, o doză de inocență, puțină nebunie și ceva naivitate….

Dezvoltare personală este acel acel moment când te-ai săturat să te mai ascunzi de tine! Te-ai săturat să fugi de stările neplăcute și ai conștientizat că singura soluție este să trăiești „neajunsul”, să-l simți, să-l finalizezi. Numai așa înveți ce și cum vei aplica data viitoare când vei experimenta situații dificile.

Dezvoltare personală nu înseamnă îmbogățire și acumulare spirituală, interioară, ci autocunoaștere, accesarea celor mai urâte trăsături ale tale…Inițial, acest procedeu este urât, perceput dificil, poate semnifica un blocaj existențial…Dezvoltarea personală te va pune față în față cu cele mai insuportabile „părți” ale tale până când le vei accepta! Acceptarea nu este pur și simplu! Este un act ce implică nu numai să știi că ești cum ești și cu asta basta! Responsabilitate, corectare, autocontrol! Asta este acceptarea!

Dezvoltare personală presupune să fii printre ceilalți și să exiști prin tine!

7 paşi ca să nu mergeţi „împreună, dar pe drumuri separate”

 

Nu vreau să mă cunoști,

Doar cât să știi că sunt!

Din multitudinea de proști

Tu esti atât de orb umblând

Să îți primești recunostința,

Cu sufletu-ți plăpând arzând

Atât de mult! Ca să trăiești căința! 

1. CONTACTUL

Întâlnirea cu o persoană nouă se concretizează prin destinul genetic prescris al indivizilor în căutarea progresului interior…printr-o strângere de mâini, intersectare a privirilor…..

2. CUNOAȘTEREA. Te cunoşti, dar te accepţi cu bune şi cu rele?

Cunoaşterea de sine ce uşurează procesul constant de transmitere reciprocă a informaţiilor despre sine către celălalt.  Cât de sinceri şi de deschişi sunt cei doi oameni aflaţi în cunoaştere unul faţă de celălalt va determina gradul de apropiere.

3. APROPIEREA.  Aici curajul şi o doză mică de nebunie ajută! 🙂

Cu cât comunicăm mai des și mai sincer, cu atât întrepătrunderea cognitivă devine relevantă, transformând astfel atracţia fizică în atracţie mentală, interpsihică. De aici până la  împărtășire de țeluri și idealuri mai este un mic pas!. Ascultarea devine primordială în această etapă a simțămintelor.

4. INTIMITATEA. Ascultarea activă a nevoilor celuilalt astfel încât să i le poți satisface nelezându-ți propria intimitate! 

Ne place să credem despre noi că suntem apropiați unul față de celălalt când ni se împărtăşesc sau împărtăşim secrete, ni se fac destăinuiri sau ne confesăm, petrecem mult timp cu celălalt, când nu mai putem trăi unul fără celălalt! Înţelegem prin intimitate faptul că celălalt ne acceptă defectele, nu încearcă să ni le şteargă sau corecteze, nu ne divulgă secretele ruşinoase şi devine părtaşul acestora . Însă tot ceea ce contează acum este înțelegerea retragerii în sine a celuilalt-paradoxal definiției uzuale a intimizării.  Intimitatea este distanţa care nu îndepărtează, ci previne invadarea spațiului propriu al tău, da şi al celuilalt. Acest lucru se exprimă prin tăcere şi aşteptare! Neforţarea persoanei de a se deschide când şi cum vrei tu! Aşteptând oferirea pe tavă a vulnerabilităţilor celuilalt va anestezia propria-ţi etalare ce se vrea a fi asumată!

5. RESPECTUL. Acum vă luaţi de mână şi creşteţi!

Trăirea acestei stări de fapt (unii ar numi-o valoare ori normă socială) presupune enorma zbatere internă și spirituală în a-ţi satisface propria nevoie de ataşament când, cu cine şi cât vrei fără a fi condiţionat şi a nevoii celuilalt de iubire atunci când are nevoie, cu cine vrea şi când doreşte (la fel, fără condiţionare).  Păşeşti pe alt drum (diferit de al tău), pe teritoriul celuilalt (cu acordul lui, bineînţeles!); mergeţi împreună dacă aceste două nevoi se pliază!

6. SENTIMENTUL

Acum putem spune că legatura s-a aprofundat îndeajuns pentru a ne simți capabili de emoții cristalizate în energie suficientă cât să întreţină atracţia, dorinţa, legătura! Ceea ce s-a născut în cei doi, sentimentalismul, se numește iubirea de sine prin celălalt!

7. VALORIZAREA

Este etapa finalizării și concretizării emoției; a știi să dai valoare celuilalt prin tine însuți/ însăți este cel mai curajos act al încrederii în partener; a fi recunoscut ca și parte a unei legături emoționale bazată pe respect, sentiment, apropiere și cunoaștere se definește prin ceea ce se numește credința și sacrificiul actului de a se încrede în cel pe care de abia acum începi să-l simţi!

 Drumul acum începe! Dacă nu va fi un drum marcat, cu reguli, cu sinceritate, fără teamă şi fără constipaţie mentală, atunci schimbă traseul! Oricum, nici măcar tu nu îţi poţi garanta că un drum sau altul este cel potrivit ţie până nu încerci! Aşa vei putea ALEGE tu itinerariul şi nu te va lua el „pe sus”!

 

Ne-am săturat de atâta dezvoltare personală!

Sunt psiholog! Urmez un progam de formare în psihoterapie ce presupune dezvoltare personală! La începutul cursului, acum 2 ani, eram „disperată” să mă dezvolt personal, astfel că aveam mari așteptări în ceea ce-l privea pe formator! O întâlnire, două, trei…nimic! Nimic despre cum să-mi repar stările de dispoziție proastă, cum să depășesc frustrările! Nici o tehnică dezvăluită despre cum să mă eliberez de constrângerile interioare! Eram plină de nervi și supărată pe profesor!

„Ce naiba e și cu profu’ ăsta? De ce nu-mi spune cum să fac să fiu bine? Când o să lucreze direct cu și pe mine ca să simt îmbunătățirea şi schimbarea?” Asta gândeam, asta simțeam…mai mai să renunț la a participa la curs! „Păi la ce ne formează ca psihoterapeuți care stăpânesc testologia, dacă la capitolul personal nu intervine deloc?”

Nerăbdătoare din fire (o trăsătură atipică psihologului, ar zice unii) am început să-l bombardez pe formator cu întrebări, cum să fac să fiu altfel, cum să îmi iasă la testarea psihologică un profil normal? Îmi zâmbea de fiecare dată și schimba subiectul…Singura sa replică era: „Ai răbdare cu tine!”

Mă tăvăleam în mine! Mă luau căldurile de nervi! Vedeam pe net tot felul de mesaje motivaționale și citeam tot felul de articole pe tema autocunoașterii și la curs nu primeam nimic de genul acesta? Plecam răvășită și cu o părere tot mai ciudată despre mine….

Acum îi sunt recunoscătoare profesorului! M-a impulsionat să caut singură soluțiile, fiindcă asta presupune dezoltarea propriei persoane! Dezvoltarea personală este un demers privat, extrem de intim, fiabil și accesibil doar „căutătorului de sine”! Astfel că profesorul a lucrat cu mine permanent prin natura firii sale, din umbră, subtil, fără să simt! Pentru că nu există o metodă de dezvoltare personală standardizată! Pentru că nu există un moment anume, determinat în timp și spațiu, când începi să parcurgi această cunoaștere și când închei acest proces! Pentru că dezvoltare personală nu presupune să primești soluțiile celuilalt (chiar dacă este un expert în domeniu) ca să-ți rezolvi problemele tale personale!

Oamenii seamănă atât de mult, încât sunt foarte diferiți! Poveștile de viață au puncte în comun, dar actorii diferă! Cine îți dă metoda de intervenție riscă să-și asume parte din rezolvare, care de cele mai multe ori nu este cea dorită de persoana în cauză! Intervenind cu păreri încalci liberul arbitru și schimbi! Și nu e vorba de schimbarea autentică din procesul cunoașterii de sine!

Așadar…

…ne-am săturat de dezvoltarea personală ce atârnă pe toate drumurile, pe toate paginile de internet sau o găsești la colț de stradă! Ieși din casă, uită de calculator și relaționează pentru a te cunoaște mai bine!

…ne-am săturat de psihologi-guru care definesc problema emoțională și ne îmbie la rezolvarea acesteia! Noi, oamenii, nu avem probleme! Avem trăriri! Trăirile nu sunt clasificate în bune și rele, ci în constructive și distructive! Iar ceea ce pentru cineva presupune distrucție, pentru altcineva poate fi construcție…

 …ne-am săturat de postări irelevante despre “fericirea fără bani” ale unor psihologi care abundă în lux (că așa reiese din pozele acestora pe facebook)!

…ne-am săturat de mesaje motivaționale care îți creează falsa percepție că ai avea vreo frustrare sau neîmplinire! Suntem oameni și reprezentăm antagonismul Binelui și Răului, deci e normal să fim azi la pământ, iar mâine să zburăm!

…ne-am săturat să tot vedem cum alții au reușit, deci s-au dezvoltat personal, și acum ne fac un bine spunându-ne secretul lor! Au uitat ceva important! Experiența lor nu poate ajuta experienței celorlalți, decât ca exemplu! Deoarece, descărcăm diferit, ne acceptăm umbrele tenebroase mai mult sau mai puțin, alegem în virtutea unor nevoi satisfăcute sau nu, toate acestea făcând parte din intimidatea călătoriei interioare!

…ne-am săturat de generalizări exagerate în ceea ce privește succesul autocunoașterii celorlalți! Psihologul însoțește! Nu intervine, nu orientează! Doar susține “călătorul”, observând procesul din exterior (iar un clișeu, și anume că psihologul ar fi obiectiv)…este practic imposibil să fii obiectiv! În plan conștient este posibil să ai această atitudine binevoitoare de psiholog detașat emoțional și echilibrat, dar dincolo…în planul ascuns ce se întrepătrunde cu inconștientul, rezonezi ca om cu clientul tău, îi devii prieten…

Hai să ne rezumăm la propria dezvoltare personală și să ne dăm sfaturi nouă înșine, hai să renunțăm la atitudinea de zei care dețin Cunoașterea dezvoltării personale a celuilalt și să reflectăm mai mult asupa noastră! Fie că suntem psihologi sau oameni “obișnuiți”!

Oamenii au nevoie de oameni!