Ce spune iubirea despre tine?

Oamenii iubesc, de-a lungul vietii, in multe si diferite feluri…Nebuneste, linistit, adrenalinic, masochistic, pasional, inocent…Toti iubim si invatam ca prima iubire nu dureaza o vesnicie asa cum ne place sa credem…Multi dintre noi am invatat ca dovada iubirii este suferinta pe care o resimtim cand pierdem omul pierdut…Ca celalalt ne iubeste daca sufera pierderea noastra. Iata un model vechi, dar de noutate, si anume ca iubim ceea ce am pierdut…

Cum iubesti nu te defineste ca persoana! Dezvaluie puterea interioara de a te construi!

Cum esti iubit nu spune despre celalalt cum este! Ci despre cat il lasi sa vada din tine!

Ce ar putea spune iubirea despre tine?

Probabil ai iubit nebuneste cel putin o data pana acum. Ai suferit, iar asta ti-a oferit dreptul sa iei cu tine ceva din fiecare fost partener! Fie ca a vrut sa-ti dea sau nu ceva din el, ai luat! Crezand ca vei detine pentru totdeauna pilula vindecatoare pentru vechile tale dureri. Ti-ai asigurat un loc in amintirea celuilalt, caci posezi ceva al lui. Ca nu te va uita. Da, nu te-a uitat! Si este inca legat de tine printr-o sfoara invizibila numita resentiment.

Din pacate, resentimentul nu vindeca! Nici nu-ti aduce inapoi! Te tine pe loc. Si cere in schimb un pret. Al solitudinii emotionale. Nu iti permite sa te atasezi. Te simti liber stiind ca ai legat de tine trecutul! Te simti razbunat! Aceasta este iluzia independentei. Pentru ca dincolo de aparente, esti intr-o inchisoare si executi pedeapsa iubirii imposibile! Speri ca-ti vei vindeca rana veche produsa de altcineva cu acest resentiment. Pune-te pentru o secunda in locul celui de la care ai „furat”. Ce emotie experimentezi?  Mai incearca o data! Fii mai onest…

La un moment dat posibil sa intelege si sa accepti ideea de schimb reciproc in iubire! Cand iei si nu oferi poate insemna ca esti in cautarea unui vindecator sau a gasirii unui vinovat. Pana nu identifici partenerul cu unul dintre cele doua roluri, nu vei da! Iar cand esti suficient de securizat sa o faci, e prea tarziu…Nu mai ai cui sa oferi! Sau poate vei gasi tot un cautator de vindecare si veti imparatasi o perioada dulcea durere. Insa nu veti fi suficient de Salvator unul pentru celalalt. Unul va ramane nemultumit fiindca a dat mai mult decat a primit. S-a sacrificat pentru a-i inchide rana celuilalt in timp ce a sa se adancea. Nemultumitor, nu? Sau…

Arsenie Boca spunea ca “la început dai din ce ai, iar când nu mai ai, dai din ceea ce ești”. Dacă nu esti sincronizat cu partenerul, el nu va mai fi langa tine pentru a primi ceea ce tu cu greu ii dezvalui.

Maturizarea in iubire vine o data cu relatiile esuate! Ceea ce nu a functionat in relatia precedenta iti spune ceva despre tine! Iti poate spune cat de adanca este rana de care nu te desprinzi. Iti poate spune ce fel de tipologie a partenerului cauti. Posibil sa-ti puna in fata ochilor obiectivele personale. Apoi vine constientizarea! „Vezi” cauza! Doar ca momentul constientizarii nu te ajuta in totalitate! Pentru ca iti indica trecutul. Ai constientizat, iar acum ce faci cu ce stii? Si ce daca stii ce nu ai facut bine in iubire ori ce nevoie t-a impins sa faci niste alegeri in viata? E ca si cum esti spectator la propria-ti viata, dar nu poti interveni…De obicei, in urma constientizarii tinzi sa eviti sa schimbi felul in care alegi un partener in iubire. Daca reusesti sau nu, asta nu mai tine de constientizare…

Ce poti face pentru tine nu este neaparat schimbarea alegerii. Simbolic vorbind, ai putea sa te confrunti. Sa te intrebi, ca si cum ai fi un potential partener pe care l-ai avut sau dupa care tanjesti, daca tu te-ai implica intr-o relatie cu tine, daca ai petrece restul zilelor cu tine incercand sa repari la nesfarsit un neajuns care nu-i al tau?

Posibil sa ai norocul si dai peste un Vindecator. Intri in relatie cu un Salvator. Tine minte! Salvatorul isi face treaba cu tine apoi merge mai departe pentru a-si indeplini misiunea!

Asadar, foloseste constientizarea pentru a-ti analiza resursele, nu pentru a identifica o cauza…daca nu ai inteles pana acum ca aceasta cauza este in tine, in structura ta psihologica! Fa diferenta intre a fi vinovat si notiunea de „cauza este in tine”! Asta ar putea fi sansa ta de a iesi din zona victimizarii.

Ai dreptul sa repeti greselile (asa cum tu le numesti), adica pattern-urile (cum le numesc eu)! Aceste pattern-uri le dizolvi repetandu-le asumat, respectandu-ti rana, dar nu aruncand-o pe umerii celuilalt. Compara importanta aliantei tale cu trauma proprie cu importanta relatiei de iubire cu un om! Poate ca iubesti mai mult relatia pe care o mentii cu o idee, posibilitate, ceva nematerial, care s-a intamplat de multa vreme. Ce iti aduce bun o astfel de legatura? Te implineste? Poate ca nici tu nu te-ai implica intr-o relatie cu cineva care deja iubeste altceva…Ai putea sa-ti asumi rolul de amant pana cand partenerul tau va rupe legatura de iubire cu rana sa? Nici nu stii cand va fi pregatit sa o faca sau daca o va face!

Cred ca ti-e teama sa rupi alianta cu trecutul! Asta iti va produce o suferinta mai mare decat cu cea cu care esti obisnuit sa traiesti.

Stiu ca ai nevoie de sprijin sa pui piciorul in prag, iar pentru asta exista familia ori prietenii ori specialistul. Sa-ti infrunti durerea de unul singur nu este neaparat un act de curaj…

Vrei sa ai o relatie de iubire sanatoasa, atunci renunta sa mai crezi in basmele conform carora drumul pana la iubire este plin de obstacole si durere!

Nu mai crede ca iubirea vine in urma unor dovezi de suferinta!

Nu mai accepta sa-ti faci rau ca sa primesti iubire!  

Nu-ti mai etala rana ca pe o virtute!

Nu-ti mai ascunde dorinta de a iubi normal ca pe o slabiciune!

Ai la indemana iubirea ca sa inveti despre tine, viata, oameni, relatii. Nu pentru a suferi! Ci pentru a exersa fericirea, starea de bine, pozitivul!

Remember 2014

Acest an a fost marcant pentru mine! Evident, daca ma uit cu atentie in urma si fac o socoteala, identific si alti ani despre care am declarat ca au fost semnificativi. Doar ca acum sunt constienta de mine si ma pot asuma! Stiu mai multe despre mine! Aleg in cunostinta de cauza si nu conjunctural!

Imi amintesc anul 2012! Incarcat an! Si lung…cu lectii…lectii grele, dure. Am inceput acel an intr-o relatie neacceptata de familia partenerului meu. Mai mult, acel an a debutat cu decesul tatalui fostului meu iubit, deces pentru care eu am fost responsabila 100% in conceptia rudelor sale. „A murit de inima rea! Ea l-a omorat!” Mi-am asumat o vina cumplita, dificil de purtat si, mult mai greu resimtita atunci cand partenerul meu a disparut efectiv din viata mea fara nici o vorba! Plecase pentru a indeplini cele „paganesti” si bisericesti si a linisti astfel constiinta proprie si a familiei sale. Trei luni. In acea perioada am inceput sa scriu. Era o forma de eliberare. Cautam sa inteleg, sa ma acuz sau sa ma absolv de vina! Plangeam prin scris! Ma simteam o blestemata! O neavenita! Fara sanse in viata! O criminala! Treceam de la agonie la extaz si mi-era rusine sa spun cuiva ce e cu mine. Simteam ura si pentru asta ma simteam si mai incarcata. Simteam compasiune si asa preluam din problemele celuilalt! Speram prosteste si fara obiective. Ma lasam in voia sortii si credeam abitir in destin.

Si ca sa mi se confirme inteaga zona de confort, acelasi an, 2012, s-a incheiat cu moartea bunicului meu! Am simtit ca platesc pentru toate relele pe care le gandisem sau nu! Meritam sa mi se intample nenorociri pentru ca ma consideram o persoana rea! Am trecut prin acest travaliu al durerii fara partenerul mai sus amintit. Relatia o reluaseram in primavara doar ca sa o incheiem apoteotic peste cateva luni. Scurt din partea lui! Cu crize si jelanii din partea mea!

Pentru ca mi-a taiat orice forma de comunicare cu el, ii scriam. Prindeam curaj sa imi expun durerea stiind ca oricum el nu va stii, deci nu voi avea cui sa dau socoteala. Asa am descoperit cata placere simt cand scriu. Mi-am cizelat expunerile. Si m-am oprit din a-i mai scrie lui si am inceput sa-mi scriu mie. Simteam ca asa aflu despre mine! Ca este o cale mai usoara, mai nedureroasa de a ma vedea. Eram din ce in ce mai sigura ca nu ma va dobori ce voi afla despre mine! Simteam undeva in adancul meu ca alegerile pe care le facusem pana la acel moment aveau un motiv unic si clar, dar greu sa il recunosc. Nu ma iubeam. Nu ma apreciam. Nu credeam in mine. Imi era teama sa-mi asum ceea ce reprezentam. Imi era frica sa ma arat lumii asa cum sunt ca nu cumva sa fiu respinsa! Dar nu intelegeam ca prin toate aceste demersuri de autosabotaj, de fapt eu eram aceea care denigra, ura, subaprecia, devaloriza. Pe sine si implicit pe ceilalti.

O singura alegere buna am facut in 2012. Sa am curaj sa aflu despre mine. A fost o alegere inconstienta, naiva, dar atat de binevenita. Aveam nevoie de o metoda de a ma readuce la viata si de a-mi dezvolta cariera, Szondi! Primul lucru bun pe care l-am facut vreodata in viata legat de mine si de care nu m-am indoit o clipa! Doream sa inteleg de ce atrag un anumit tip de oameni in viata mea. Sa pricep de ce „pe ce pun mana stric, distrug”.

Si acum, revin la 2014! Anul meu scump si drag in care durerile psihice au fost suportabile pentru ca de data asta mi-am ascultat nevoile. Am discutat cu mine. Am continuat sa scriu. Am indraznit sa dau forma fizica ideilor si viselor ce nutreau in interiorul meu.

Am ales! Sa ma desprind de o suferinta care nu era a mea (vezi povestea inceputului lui 2012). Resentimentele te tin legat de persoane care nu mai fac parte din viata prezenta.

Am ales! Sa accept ca imi este teama si mor de frica atunci cand tensiunea realitatii si presiunea sociala pareau a fi dusmanii mei. Frica este catalizator, panica ucide!

Am ales! Sa cred ca timpul rezolva si vindeca unele rani. Am priceput, in sfarsit, ca unii oameni nu sunt pregatiti sa se asume pe ei insisi. Profunzimea si varsta inaintata a unui mod de a te apara de tine te vor trage inapoi, in cel mai bun caz vei stagna!

Am ales! Sa nu mai stau in patratelul femeii care in copilarie nu a avut figura paterna prezenta. Femeia este autentica si echilibrata in cuplu functional, indiferent de cine a luat sau nu parte la cresterea si educatia acesteia.

Am ales! Sa imi asum consecintele felului meu de a fi si sa nu mai fiu atat de aspra cu mine insami. Cu cat te judeci mai mult, cu atat te vei simti judecat de altii. Recomand autoanaliza pozitiva, este constructiva!

Am ales atat de multe si sunt atat de fericita ca am facut alegerile cu inima si cu o minte limpede!

Mi-am infruntat si depasit niste temeri nefondate! Asadar am zburat pentru prima oara cu avionul si am observat ca imi fusese teama de ceva ce nu incercasem! Am traversat marea o noapte intreaga cu feribotul si, recunosc, am fost mai in elementul meu decat in aer! Am petrecut mai mult de 48 de ore cu o persoana pe care, in alte dati, nu o putusem accepta si ma enerva; nu i-am mai dat voie sa ma responsabilizeze, astfel ca nu mi-am mai asumat neimplinire sale. M-am mutat in alt oras. Am schimbat mediul de munca si colegii. Dar le-am facut! Si am aflat despre mine cate credinte false avusesem legat de anumite aspecte ale vietii si lucruri materiale. Banuiam eu, dar acum sunt sigura ca pana nu incerci sa faci nu ai de unde stii cum va fi si ce rezultate va da!

Iar cea mai importanta sedimentare a emotionalului meu a fost momentul in care am descoperit ca replica „niciodata sa nu spui niciodata” este adevarata! Mi-am reintalnit marea dragoste, omul care isi asuma pierderile personale si relatiile familiale si nu le pune niciodata pe umerii mei. Barbatul cu care simt iubirea ca pe o pace si liniste interioara, fara remuscari si fara invinuiri! Fara plecari si fara reveniri, de data asta. Fiindca am ales inspirat si asumat! Vreau sa-mi fie bine! Tu nu vrei asta pentru tine?
2014 a insemnat sa ma reintorc intr-un trecut indepartat, uitat, si sa-mi reamintesc cum fusesem odata si sa observ ce s-a modificat la mine. Asa mi-am validat scala de valori pe care o am in prezent si gradul de maturitate! Vad cu aceiasi ochi, dar e al naiba de diferit totul! Astfel ca, am pus in aplicare ceea ce mi se predase in 2012! De abia acum am inteles ca acele evenimente au fost lectii. Am invatat ceva din ele. Si inca invat. Iar in prezent nu ma mai sperie suferinta. Pentru ca ea nu exista ca mod de a trai, ci ca mecanism de aparare! Acum pot privi in urma mea fiindca ma accept mai mult si asa am posibilitatea sa ma cunosc in profunzime..

2014 a fost un an al curajului de a ma infrunta iubindu-ma si este doar inceputul!

Va doresc ca ale mele ganduri sincere sa va inspire in a va alcatui lista, mentala sau pe hartie, obiectivelor de indeplinit ori spre care tanjiti in anul 2015! Sa va faceti curaj si sa actionati. Apoi veti putea sa va formati o parere despre! Astfel veti decide liber de orice preconceptie si stereotip daca sa va fie teama ori ba, daca vi se potriveste sau nu!

Sunt alaturi de voi si va imbratisez cu iubire!

Sa nu te desparti niciodata de tine!

Cred in puterea iubirii. Orice fel de iubire. Conditionata. Neconditionata. De sine. Pentru ceilalti.

Cred ca iubirea semnifica evolutie, iar tot ce-i bun in viata ta se naste din iubire.

Cand iubesti experimentezi. Te schimbi. Schimbarea presupune evolutie. Evolutia inseamna cunoastere. Iar cunoasterea duce la iubire.

Este un cerc in care se invart putini. In afara acestui cerc sunt multi ce ii dau tarcoale intrebandu-se ce-i inauntrul acestuia. Si pentru ca nu primesc acest raspuns, si anume, ce e iubirea, o neaga, o resping. Spun ca iubirea aduce suferinta. Aduce! Daca esti singur si nu cu tine!

Cercul iubirii este un mister si este asociat cu Dumnezeu. Iubirea este o chestie mistica la care toti acced, dar se complac in intangibilitatea ei. Crezi in Dumnezeu? Il simti? Il traiesti?

Iubirea nu are inceput sau sfarsit. Iubirea nu se incheie, ci tu te desparti de tine!

Te desparti cu tam-tam de ceea ce simti si incepi sa te cauti asiduu in altii. Te rupi in doua si suporti durerea asta inutila pentru ca iubirea s-a sfarsit.

Te lasi, te uiti, te ignori, te respingi, te retragi. Si astepti salvarea! Astepti iubirea! O astepti in afara ei. Iar timpul trece…Si este timpul tau in care nu mai esti cu tine…Nu il vei mai recupera. Nu il vei mai retrai. Se va duce. Si gata.

Sa fugi de tine este un act de lasitate. Sa te desparti de tine este iresponsabilitate. Sa iti pierzi propriul timp este prostie.

Asuma-ti relatia cu tine si deschide-te tie! Fa-o sincer. Fara pacaleli. Nu mai pierde vremea! Pleaca cu tine in propriile-ti intunecimi. Exploreaza-te! Impreuna cu tine. Nu de unul singur.

Ti-e teama de ce vei gasi dincolo de tine? Vei avea cu cine sa treci peste aceasta frica! Nu vei fi singur! Vei fi cu tine! Umar la umar! Vei avea cui povesti, cu cine te sfatui.

Nu te desparti de tine! Risti sa calatoresti ca un sihastru in tine. Nu vei intelege mare lucru din ce vei descoperi (daca!). Gaseste cercul iubirii impreuna cu tine! Pentru ca da, iubirea inseamna tu cu tine!

Oedip chiar există?! Portretul bărbatului dominat de mamă

55-4172-couple_behind_door-1374861227

Atrăgător…mmmm…fizic este extrem de atrăgător…charisma lui este fantastică! Charisma lui născută dintr-o iubire de sine infinită! Fizicul ce îi completează șarmul (sau șarmul îi completează fizicul?) este doar cireașa de pe tort! Amară, ce-i drept, dar atât de râvnită de femeia naivă, neexperimentată.

Această diafană femeie caută și râvnește la un tip superb, ce are cuvintele la el, jonglează și domină discuțiile până devin monologuri grandioase. Dar care este intolerant la fustrare, sensibil la critică, supărăcios, provoacă și acuză.

Da, da! Este bărbatul crescut de mama sa în puf de aur. Ținut într-o cușcă tapetată cu iubirea necondiționată și interminabilă a acesteia. Bărbatul ce are drept icoană, în locul oglinzii, figura maternă! Poza ce îi va marca filmul copilăriei și îi va încuraja lunga, dar lunga adolescență!

Din cușca dătătoare de viață din care a țâșnit mândru, după 9 luni de dulce sufocare și siguranță caldă, băiețelul intră în cușca menținătoare de viață, dragostea mamei. De acum înainte aceasta are posibilitatea să-și manifeste și exprime vădit, direct și dependent de torturabil, nemărginitul egoism și preamăritul rol de născătoare a unei ființe nemaivăzute, fiul său! Unicul, inegalabilul, magnificul, cel mai frumos dintre frumoși, cel mai deștept dintre deștepți, bucățică ruptă din ea, opera ei de artă prin care va suplini toate lipsurile și dezechilibrele ei emoționale!

Hățul cu care îl va struni sau potoli pe al ei minunat fiu este cordonul ombilical…finul cordon ombilical…pe care ea l-a păstrat (în secret) alături de prima lui șuviță de păr (tăiată simbolic pentru a-i marca unirea cu el)  în cutiuța magică! Cutiuță pe care el o va primi, cu onoruri, la majorat! Va trăi pentru acest moment și se va pregăti pentru „eliberarea” generică din brațele mămucii lui dragi.

Ei, și a făcut băiatul 18 ani. Acum, în prag de maturizare, răsfoiește împreună cu mama ce a mai încărunțit puțin, dar a întinerit prin fiul său, albumul cuștii frumos colorate în care el a fost când centru, când epicentru…Le-a făcut pe toate, a învățat și savurat pozția bărbatului disponibil emoțional doar pentru părintele de sex opus cu cel mai aprig maestru! Cum care maestru? Mama!  Previzil…

Mama l-a inițiat în tainele științei veșnicii nemulțumiri; evident nemuțumirea fiind nu o consecință a propriei stime de sine scăzute (întreținute de ofrandele sentimentale materne), ci o alegere personală datorată strălucirii personale în raport cu partenere neexperimentate și mult mai slabe ca mama!

Hățurile au fost slăbite și, sub subtila supraveghere a aprobării materne, băiatul a explorat abisurile ființei feminine! Nț! Nț! Nț! Nici una nu e ca mama! Nici nu m-a încurajat suficient! Nici una nu a crezut în mine cum crede mama! Nici măcar una nu a fost în stare să fie pe placul mamei! Nici una nu este de nasul meu!

Fericitul mamei…Nici una nu îi va fii pe plac…Poate la început o s-o placă! Și ea pe el! Până când ea se va deștepta! Dar și deșteptarea se întâmplă după lupte grele și îndelungate. În acest război inițiat for no reason de bărbat, acesta se va lupta, de fapt, cu stihiile strălucitoarei sale copilării și adolescențe, deci cu maman! Femeia gingașă ce candidează la inima lui greu sau imposibil de cucerit va fi contrainvestită de războinic. Se va război cu vulnerabila femeie ce accede la mrejele lui și o va răpune! El nu pierde o posibilă soție iubitoare, ci mai câștigă o bătălie iluzorie cu mamițica lui cea omniprezentă, omnișcientă și omnipotentă! Iar după o așa dovadă de curaj și forță în fața lui, dar și a femeii doborâte, se va întoarce fără a privi înapoi la tipa lăsată cu ochii înlăcrimați în brațele mamei. Și-și va cere tacit iertare că a îndrăznit să i se opună metaforic. Și va mai bifa încă o „cucerire”  lăsată cu inima frântă, dar o dovadă mamei că dragostea ei este de neînlocuit!

Mama, apa vie a lui, este singura femeie capabilă să îi pună lumea la picioare, lume pe care el să o stăpânească pur și simplu. Fără să miște un deget. Doar pentru că există. Pentru că este un deosebit. Este zeu în viața mamei care, la rândul ei,  este zeița primordială a existenței lui. Și pur și simplu el va primi dragostea ei mereu! Iar ea îi va dovedi că este singurul bărbat din viața ei… care primește prea mult, sufocant de mult, fără să dea nimic înapoi și altor femei.

Ia atunci când el va fi supărat de vreo fată aiurită sau neserioasă, el să fugă repejor la cutiuța magică, să o deschidă, să sufle de 3 ori în cordonul ombilical uscat și mama îi va mai valida încă o dată bărbăția lui de neegalat!

Uscăciunea ombilicului este dovada vie a legăturii de neînvins a mamei castratoare cu fiul său impotent emoțional. Legătură de nepătruns de un terț. Un duo beton armat. Un duo care intră în duel cu terțul. Terțul fiind tatăl și soțul întotdeauna absenți.

Să revenim la tipul superb după care gagica sensibilă suspina la începutul acestei ample expunei! Deci am stabilit! Este frumos! Are șarm, charismă! Ce să mai, dom’le, îl are pe vino-ncoa’! Sigur pe el! Știe exact ce vrea…mama lui…ssssttttt, gagica încă n-a aflat…dar urmează…

…mmmmmmmmmm….privirea lui sfredelește ochii rușinoși ai tipei…a dat-o pe spate! Cât îi place să fie dominată fără măcar să i se adreseze un cuvânt…Ăsta da tip care știe ce vrea de la viață și de la o femeie! Parcă ar fi un rege! Dintr-o privire ar putea avea tot ce își dorește!

Alo! Alo! Fatooooooooo! Revino-ți! Auzi! Ți s-a rupt filmul? Băiatul meu, pentu care am lăsat totul deoparte, până și pe bărbatu-meo, nu are timp de îndrăgosteli să-l scoată din ritmul lui! El este bărbat în toată firea și are o carieră de urmat! Băiatul meu este un bărbat de succes și ar putea avea orice muierușcă! Dar el vrea ceva pe măsura lui. Ceva serios. O femeie care să-l înțeleagă și să se integreze în familia noastă. Să-i ofere mai mult decât ce eu i-am putut oferit! 

Acum vin eu și îi șoptesc întrebător gagicii speriate. Tu nu ai auzit că în spatele unui bărbat puternic stă o mamă și mai puternică? Cauți o relație cu un bărbat sau cu mama unui bărbat?

Legătura între iubirea turbată și portocale

Dragul meu,

Chiar acum mănânc o portocală dulce, foarte dulce! Şi asta mi-a adus aminte de portocalele pe care mi le-ai mâncat! Cred că vreo 4 în total…

Şi mai mult, am învăţat de la tine să curăţ acest fruct fără să mai simt acest act ca fiind scârbos! Mâinile-mi miros acum a zeamă citrică, iar pielea pare-se că nu mă ustură!

o dimineata perfecta

Minunat! Sau poate toată această lipsă de simţire să fie din cauza turbării?

Conform DEX-ului online, a fi turbat înseamnă a fi mânios, violent, nebun (de durere, de spaimă), pasional, care are intensitate mare, grozav, infuriat, furibund, sălbatic…

Femeia care a turbat este cea care a mâncat o portocală curăţată de mâinile tale, care a gustat-o împreună cu tine şi care acum a asimilat vitamina C în sufletul ei astfel încât poate simţi mireasma proaspătă a curajului de a fi ce tu vrei ca ea să fie, o turbată.

Ea este pasională…

Ea se simte uneori trădată…

Ea dăruieşte cu intensitate…

…iar toate astea fac ca tu, cel pentru care darurile ei sunt, să îi mai cureţi încă o portocală…

Turbata după portocale!

Pe scurt despre dezvoltare personală

Dezvoltarea personală înseamnă să-ți depășești condiția de plătitor al învățătorului tău integrarea tehnicilor de bază pentru a merge mai profund în tine. Și când spun plată, nu mă refer doar la bani, ci și la alte costuri ce presupun a avea mentor, îndrumător, consilier etc.

Dezvoltarea personală nu înseamnă dependență de cel ce te îndrumă în autocunoaștere!

Dezvoltarea personală nu înseamnă îmbogățire materială, deși mulți dintre deschizătorii de drum câștigă bine!

Dezvoltarea personală nu-ți va aduce jeepanul la poarta “cășii” sau eu știu ce alte bogății pe care, desigur, cu toții le visăm!

Dezvoltarea personală nu te face mai deștept ori superior altora!

Dezvoltarea personală presupune a spune NU dependenței de explicații ce pot fi dovedite științific!

Dezvoltare personală înseamnă să crezi în neverosimilul din tine, în nepalpabil, în nedemonstrabil!

Dezvoltare personală nu înseamnă să trasnformi emoția negativă în pozitivă prin evitarea negației (evitarea NU-ului din viață!). Am auzit de multe ori să evităm NU-ul în verbalizare și așa o să atragem numai bine! Mai bine am conștientiza când spunem NU, cui și de ce!

Dezvoltare personală presupune curaj! Mult curaj, o doză de inocență, puțină nebunie și ceva naivitate….

Dezvoltare personală este acel acel moment când te-ai săturat să te mai ascunzi de tine! Te-ai săturat să fugi de stările neplăcute și ai conștientizat că singura soluție este să trăiești „neajunsul”, să-l simți, să-l finalizezi. Numai așa înveți ce și cum vei aplica data viitoare când vei experimenta situații dificile.

Dezvoltare personală nu înseamnă îmbogățire și acumulare spirituală, interioară, ci autocunoaștere, accesarea celor mai urâte trăsături ale tale…Inițial, acest procedeu este urât, perceput dificil, poate semnifica un blocaj existențial…Dezvoltarea personală te va pune față în față cu cele mai insuportabile „părți” ale tale până când le vei accepta! Acceptarea nu este pur și simplu! Este un act ce implică nu numai să știi că ești cum ești și cu asta basta! Responsabilitate, corectare, autocontrol! Asta este acceptarea!

Dezvoltare personală presupune să fii printre ceilalți și să exiști prin tine!

Acesta este adevăratul sens al vieții

Scopul vieții este acela de a te recunoaște pe tine însuți/ însăți. Adică să recunoști ceea ce ești cu adevărat, așa cum simți.

Sensul vieții nu este unic, nu este un secret sau vreo magie! El este personal, individual și individualizat! Ca să-ți cunoști sensul vieții ai nevoie să începi să-ți cunoști îndeaproape propriile gânduri, sentimente, emoții și senzații…cele mai subtile dintre ele…

Sensul vieții începe la naștere prin pierderea lui. Primul aspect pe care-l înfruntă nou-născutul, în secunda unu de viață, este dependența de mamă, deci de sensul vieții altcuiva. Dependența este exprimată prin culcat, hrănit, spălat. Toate acțiunile care stimulează și favorizează dezvoltarea fizică a bebelușului. O dată cu dezvoltarea fizică se intensifică atașamentul. Atașamentul ca posesiune este faza inițială de iubire manifestată de om, punctul culminant fiind etapa Complexului lui Oedip (la băieți) și al Electrei (la fete). Depășirea acestui eveniment deosebit de important este marcat de nevoia de detașare de obiectul investit. Detașarea, sau adevărata „înțărcare”, naște anxietatea de separare! Instant, copilul resimte nevoia ca părinții săi să îl accepte așa cum este, cu bune și cu rele.

Dacă ești interesat să afli mai multe despre Complexul lui Oedip dă click pe link-ul acesta http://www.psihanaliza.org/articol3.html

Acceptarea de sine vine din dorința de recunoaștere proprie care să fie validată de exterior. Educarea cunoașterii de sine este obligatorie din primii ani de viață. Acest tip de educație este datoria părinților, tocmai ca sensul vieții lor să nu mai fie sensul vieții copilului lor. Autocunoașterea este acest model de educație despre care vorbesc, procedeu care ar fi bine să fie susținut și încurajat de părinți.

Pentru ca omul să se recunoască pe sine însuși este important să accepte ce simte, ce gândește, ce este în acel moment, așa cum simte el. De obicei, omul conștientizează doar ceea ce acceptă în ceea ce-l privește. Ce nu acceptă este aruncat în pivnița inconștientului. Acest angrenaj al orbirii duce la o cunoaștere de sine imparțială și limitată. Și de aici pornește senzația de a nu fi recunoscut. Atunci se caută exclusiv recunoașterea celorlalți. Se pierde căutarea sensului personal…

Ce legătura are asta cu sensul vieții? Adevăratul izvor de sens de viață sunt recunoașterea, acceptarea și iubirea. Acestea pornesc din om către el însuși, față de el. Ce legătură are asta cu complexul oedipian? Copilul față în față cu propria sexualitate și astfel proprie identitate! Ruperea de la sânul matern sau din brațele tatălui, depășirea culpabilității ca efect al urii îndreptate către părintele de același sex (concurentul) și marcarea independenței spirituale. De aici, sensul vieții devine singular, specific. Limitele marcate de propriile temeri dispar în această fază, identificarea cu obiectul iubit dizolvându-se.

Dislocarea din propriul centru de identitate se produce prin întrebarea „Cine sunt eu?”. Pe parcursul vieții trăim mai multe momente de „Cine sunt eu?”. Atunci se experimentează stări de moarte și renaștere. În aceste clipe prețioase deșteptării se asociază și întrebarea-oglindă „Cum sunt eu?” (oglinda este, în mod normal, ca și concept psihoterapeutic „ceea ce nu respinge nimic, nu se identifică ori nu se atașează, lasă totul să fie, să treacă”). Cu alte cuvinte, „Care este sensul vieții mele?” Atunci se declanșează un conflict între ceea ce ești cu adevărat „aici și acum” și imaginea pe care o ai despre tine însuți/ însăți (ceea ce ți-ar place să fii).

Acest conflict este cauza unei puternice pierderi de coeziune internă, de integritate. Sensul vieții îl simți atunci când acest conflict se rezolvă prin acceptarea celor două părți aflate în litigiu și le trăiești ca ambele făcând parte din tine, în adâncul ființei tale.

Sensul vieții este semnificația pe care tu o dai existenței tale la un moment dat, în funcție de rezonanța interioară a evenimentelor parcurse. Pentru unii oameni sensul vieții este fericirea. Pentru alții, iubirea necondiționată. Sau motivarea celor dragi. Familia. Profesia. Sau durerea! Mda…durerea poate fi sensul vieții unei persoane! Ori, așa cum spune Bruno Medicina  în clipul de mai jos, sensul vieții nu există!

Ceea ce ne determină să descoperim sensul vieții noastre este dorința de a găsi sensul vieții. De a intra și păstra echilibrul interior fără atașare, dependențe, suferințe, pentru totdeauna. Doar că acesta este un ideal de neatins! Nici cel mai mare Budhist sau practicant de yoga nu deține sensul vieții. Este în căutarea lui. Prin exerciții, practici, antrenamente. Experimentează stări multiple, de înălțare și coborâre, acceptă, lasă să fie. Nu se opune! Tocmai pentru că sensul vieții nu presupune o stare continuă, uniformă…constanța este linia dreaptă ce se instalează în moarte…

Poate sensul vieții este chiar căutarea sensului vieții….

Eu mai am puțin și mă las de sportul ăsta! Citesc „Viață simplă, inimă profundă” de Dokushô Villalba, deci nu mai fac „mișcare” în gol 😉 Nu mai caut! Sunt!