7 paşi ca să nu mergeţi „împreună, dar pe drumuri separate”

 

Nu vreau să mă cunoști,

Doar cât să știi că sunt!

Din multitudinea de proști

Tu esti atât de orb umblând

Să îți primești recunostința,

Cu sufletu-ți plăpând arzând

Atât de mult! Ca să trăiești căința! 

1. CONTACTUL

Întâlnirea cu o persoană nouă se concretizează prin destinul genetic prescris al indivizilor în căutarea progresului interior…printr-o strângere de mâini, intersectare a privirilor…..

2. CUNOAȘTEREA. Te cunoşti, dar te accepţi cu bune şi cu rele?

Cunoaşterea de sine ce uşurează procesul constant de transmitere reciprocă a informaţiilor despre sine către celălalt.  Cât de sinceri şi de deschişi sunt cei doi oameni aflaţi în cunoaştere unul faţă de celălalt va determina gradul de apropiere.

3. APROPIEREA.  Aici curajul şi o doză mică de nebunie ajută! 🙂

Cu cât comunicăm mai des și mai sincer, cu atât întrepătrunderea cognitivă devine relevantă, transformând astfel atracţia fizică în atracţie mentală, interpsihică. De aici până la  împărtășire de țeluri și idealuri mai este un mic pas!. Ascultarea devine primordială în această etapă a simțămintelor.

4. INTIMITATEA. Ascultarea activă a nevoilor celuilalt astfel încât să i le poți satisface nelezându-ți propria intimitate! 

Ne place să credem despre noi că suntem apropiați unul față de celălalt când ni se împărtăşesc sau împărtăşim secrete, ni se fac destăinuiri sau ne confesăm, petrecem mult timp cu celălalt, când nu mai putem trăi unul fără celălalt! Înţelegem prin intimitate faptul că celălalt ne acceptă defectele, nu încearcă să ni le şteargă sau corecteze, nu ne divulgă secretele ruşinoase şi devine părtaşul acestora . Însă tot ceea ce contează acum este înțelegerea retragerii în sine a celuilalt-paradoxal definiției uzuale a intimizării.  Intimitatea este distanţa care nu îndepărtează, ci previne invadarea spațiului propriu al tău, da şi al celuilalt. Acest lucru se exprimă prin tăcere şi aşteptare! Neforţarea persoanei de a se deschide când şi cum vrei tu! Aşteptând oferirea pe tavă a vulnerabilităţilor celuilalt va anestezia propria-ţi etalare ce se vrea a fi asumată!

5. RESPECTUL. Acum vă luaţi de mână şi creşteţi!

Trăirea acestei stări de fapt (unii ar numi-o valoare ori normă socială) presupune enorma zbatere internă și spirituală în a-ţi satisface propria nevoie de ataşament când, cu cine şi cât vrei fără a fi condiţionat şi a nevoii celuilalt de iubire atunci când are nevoie, cu cine vrea şi când doreşte (la fel, fără condiţionare).  Păşeşti pe alt drum (diferit de al tău), pe teritoriul celuilalt (cu acordul lui, bineînţeles!); mergeţi împreună dacă aceste două nevoi se pliază!

6. SENTIMENTUL

Acum putem spune că legatura s-a aprofundat îndeajuns pentru a ne simți capabili de emoții cristalizate în energie suficientă cât să întreţină atracţia, dorinţa, legătura! Ceea ce s-a născut în cei doi, sentimentalismul, se numește iubirea de sine prin celălalt!

7. VALORIZAREA

Este etapa finalizării și concretizării emoției; a știi să dai valoare celuilalt prin tine însuți/ însăți este cel mai curajos act al încrederii în partener; a fi recunoscut ca și parte a unei legături emoționale bazată pe respect, sentiment, apropiere și cunoaștere se definește prin ceea ce se numește credința și sacrificiul actului de a se încrede în cel pe care de abia acum începi să-l simţi!

 Drumul acum începe! Dacă nu va fi un drum marcat, cu reguli, cu sinceritate, fără teamă şi fără constipaţie mentală, atunci schimbă traseul! Oricum, nici măcar tu nu îţi poţi garanta că un drum sau altul este cel potrivit ţie până nu încerci! Aşa vei putea ALEGE tu itinerariul şi nu te va lua el „pe sus”!

 

Tu ce fel de prieten eşti?

Prietenii vin şi pleacă din viaţa ta…

Prietenia este ceea ce ai descoperit în tine atunci când au intrat prietenii în viața ta şi ceea ce au lăsat în tine atunci când au ieşit din existenţa ta…

Prietenia este ceea ce tu ai aşteptat de la tine atunci când ai deschis prietenilor tăi uşa intimităţii tale şi ceea ce ei au aşteptat de la tine atunci când au trecut pragul!

Prietenia este o negociere mutuală a nevoilor…Nu poţi dărui fără a primi! Staţi, nu-mi săriţi în cap! Ştiu că se vehiculează ideea de necondiţionare şi de a da fără să aştepţi nimic în schimb…sună frumos, de poveste…dar nu este aşa, de acord? Prietenii se intersectează în nevoi, pulsiuni inconştiente…nu acesta este scopul, dar cum ar fi prietenia noastră dacă ne-am întâlni „goi”? Practic, este imposibil să nu aduci ceva cu tine în intimizare…o neputinţă, o neîmplinire, o dorinţă!

 Cum se nasc prieteniile?

Nu prin intermediul punctelor, dacă nu comune, măcar tangenţiale, ale noastre? Preferinţe, idealuri, gusturi pentru anumit gen de muzică, împărtăşirea unor poveşti de viaţă, profesii sau preocupări comune…toate aceste aspecte personale sau profesionale ce unesc oamenii în prietenie au la bază nevoi! Ţin să precizez aici că, atunci când subliniez „nevoie”, mă refer strict la sensul acesteia psihologic şi fac referire clară la Piramida lui Maslow! Nu vorbesc despre nevoia care se naşte din egoism, suferinţe emoţionale nevindecate, dependenţe!

Unde se nasc prieteniile?

Peste tot şi oriunde! La locul de muncă sau pe net! Prin intermediul altor prieteni! La şcoală, în club, într-un bar. În funcţie de locul cunoaşterii, dar mai mult, de tipul de nevoie ce predomină în animarea legăturii, există mai multe tipuri de prietenie.

Prietenii de distracţie

Pe aceştia îi apropie nevoia de a socializa şi nevoia de apartenţă la grup mare. Nu este o relaţie constantă şi este pe perioadă determinată, presupunând costuri de timp şi bani.

Prietenii pentru confesiune

De obicei, unul dintre ei adoptă poziţia ascultătorului, iar celălalt poziţia celui ce se confesează. Este necesar să-şi schimbe poziţiile din când în când pentru a evita unilateralitatea actului de descărcare; doar dacă nu cumva există şi alte nevoi, ceva mai subtile, care îi aduc împreună pe cei doi prieteni într-o poziţie fixă şi nereciprocă (cum ar fi trebuinţa de a dărui încontinuu cu trebuinţa de a primi fără a oferi, masochism cu sadism etc.). Durata acestei legături poate varia în funcţie de gradul de intimitate al confesiunilor.

Prieteniile aducătoare de beneficii materiale

Aceştia sunt cei care intră în contact în mod conştient şi deliberat pentru a-şi satisface o nevoie sau mai multe după care întrerup contactul. Legătura este reluată ori de câte ori cei doi stabilesc de comun acord acest lucru.

Prietenul “la nevoie se cunoaşte”

Zicala, clasica zicală din popor…Prietenii se ajută! Sunt legături care se consumă doar atunci când unul dintre prieteni îl poate ajuta pe celălalt. Aceştia nu păstrează legătura în timpul liber. Este genul de prietenie din mediul business.

Bineînţeles că toate prieteniile au la bază schimbul! Iar reţeta prieteniei ideale, veşnice şi cu avantaje de ambele părţi, eu nu o cunosc…deci sorry! Tot ceea ce ştiu este că atunci când nu mai simt reciprocitate în prieteniile mele, clarific acest aspect cu prietenul în cauză şi restabilim, împreună, dacă mai este cazul, termenii prieteniei noastre! Putem trece de la o relţie bazată pe confesiuni la una de „prietenul la nevoie se cunoaşte” sau invers!

Prietenia este pur şi simplu reciprocitate! Ea stimulează cea mai bună variantă a ta!

Invitație la dans cu alegerea ta! Aici și Acum!

Clipa este măsura timpului din noi! Ea se materializează în “aici și acum” devenind astfel o însufleţire a EU-lui, o oprire în loc a ceea ce a fost prezent. Aşa avem posibilitatea să ne clădim vise pe care apoi să le trăim “aici şi acum” fără să le gândim prea mult ori prea în detaliu.

Clipa “aici şi acum” este momentul naşterii, atunci când, fără să vrem conștient, scoatem căpșorul în lume să spunem cine suntem! Unii dintre noi ne putem naşte o singură dată, alţii se pot naște de mai multe ori… Mulţi amprentăm naşterea celorlaţi ancorând clipa în realitate şi dându-i valoare destinologică.

Alegem, conştient sau nu, dar o facem!

Orice alegere făcută pe parcursul vieții are o rezonanță instinctuală ce este, în fapt, dirijată de genă; gena fiind reprezentativă în materialul nostru biologic autunom, deci este cea responsabilă de transmiterea informațiilor, alteledecât cele de care am aflat la orele de biologie și/ sau genetică. Asta ne-ar permite, cel puțin ipotetic, să ne adresăm nouă înșine și astfel să ne conectăm strămoșilor prinși în propriul arbore genealogic? Prin această conectare destinologică am purta un dialog cu noi sau cu ei? Ar fi, mai degrabă, un monolog? Căci ne-am întreba, în esență, tot pe noi… și tot noi ne-am răspunde…

Să revenim la naştere 🙂 Părinţii noştri, atât cei fizici cât şi cei spirituali, ne dăruiesc din ceea ce ei sunt fără să știe câtă putere dețin prin noi, copiii lor!  Încă dinainte de a fi concepuţi şi existăm doar la nivel teoretic, în mintea părintelui, suntem înzestraţi cu ceva…el își dorește ceva pentru noi…se teme deja pentru noi, copiii nenăscuți…Înainte de conceperea fizică a “omului”, adică EU, TU, NOI, VOI, EI, ELE, se aprinde suflarea în inima mamei, în cea a tatălui, iar de acolo “coborâm”, în mod generic, către pântecul matern ce-l vom locui 9 luni de zile. Impropriu spus 9 luni, căci tot restul vieţii extrauterine a omului, acesta va căuta acea dulce clipă “aici şi acum” a uterului. Această imagine proiectată de ai noștri părinți va amprenta periplul nostru pământean şi ne va conduce într-un sens ce-l vom conştientiza ca fiind alegerea proprie.  Iar tot ce urmează după „ieșirea” din mamă  presupune a fi, a cunoaşte, a simţi şi a-ţi asuma că EȘTI și REPREZINȚI gena familiei încă din viața intrauterină…ba chiar înainte de fecundare 🙂

Este o responsabilitate presantă, nu? Mai ales dacă o conștientizezi! 🙂

Celula de bază a societăţii este familia, familia ca şi conceptul „mama-tata-copiii”. Cu trilogia asta am fost amețiți permanent și este cât se poate de reală și de marcantă social!  Dar mai extins, am putea să săpăm dincolo de noi, cei de “aici şi acum” şi să descoperim că întreaga noastră familie înseamnă mai mult decât mama şi tatăl, înseamnă toți cei care s-au unit, pentru un scop sau altul, alegând voit sau nu, şi au conceput EU-ri, întâi cu inima, apoi fizic.

Alegerile personale se oglindesc în prezent! Nu în trecut! Nu în viitor! Şi spun asta pentru că, de cele mai multe ori,  alegem gândit şi analizat matematicește, uitând de simțire sau intuiție care este esenţa alegerii! Analiza nu face decât să te îndepărteze de adevarata valoare a conjuncturii, astfel implicându-te în visare şi nu în adaptare la realitate. Nu faci altceva decât să stai şi să aduni, stagnezi fără să realizezi că a trecut momentul „aici şi acum”, că ai “soluţia” alegerii, dar nu mai ai ce alege! Deplorabil moment pentru fiinţa umană! De ce? Păi se menţine cercul neîncrederii în propria capacitate de a alege şi, mai mult, stai în zona non-alegerii pierzându-ţi încrederea în sine şi în şanse!

Actul de auto-învinovăţire este o formă subtilă de a te reţine în mediul confortant în care funcţionezi previzibil şi raţional, fiind capabil să deţii controlul asupra gândurilor culpabilizatoare ce apar în urma alegerilor făcute. Poate sună mult prea general, dar la fiecare pas alegem. Că ne trezim la o anumită oră, că ne dăm jos din pat sau mai lenevim încă cinci minute, că zâmbim la cafea cu colegii ori trecem imediat la birou să rezolvăm corespondenţa. Totul depinde de noi! Astfel de alegeri le facem inconştient, ele au devenit deprinderi, parcă ne-am născut astfel.  Nu le gândim prea mult, ele venind de la sine…uneori parcurgem zilele vieţii noastre fără să le percepem cu adevărat, nu simţim multitudinea provocărilor cărora le răspundem, doar trăim respectând harta comodității! Şi la un moment dat ne trezim din viaţa noastră şi, evident, privim înapoi! Şi rămânem aţintiţi cu privirea în trecut şi zăbovim crezând că, păstrând amintirea, vom putea merge înainte! Iar asta nu face decât să ne tragă mereu un pas înapoi spre a ne învinovăţi şi a nu ne asuma trecerea spre înainte.

Până şi ce ne amintim este o alegere!

Stagnăm în idei fixeamintiri dureroase sau nedureroase, dar apăsătoare,  mascate în responsabilităţi ce împovărează…acestea doar dau senzaţia de lecţie de viaţă învăţată și punerea în practică a tiparului alegerii pentru demonstrarea învăţării lecţiei…iar clipa aici și acum este amânată…

Tu cât mai amâni să trăiești în prezent? Cât mai crezi că ai de învățat din lecția precedentă? Te las atunci să-ți mai exersezi toleranța în fața suferinței!

EU îmi fac curaj și încep să dansez 🙂 pe melodia asta 🙂 

Nu rata noile reduceri de până la 50% la măști sociale!

A fi tu nu presupune schimbare…Schimbarea este un cuvânt generic pentru acceptarea de sine…Iar acceptarea personală merge mână în mână cu înțelegerea antagonismelor și dualităților psihice care coexistă în tine, adică bine și rău, estetic și inestetic, sadism și masochism, depresie și manie, extrovertism și introvertism etc.! Ele se manifestă atât în interior, cât și la suprafață la intensitate diferită, în momente diferite! Ceea ce le stimulează manifestarea nu sunt conjuncturile exterioare, ci tocmai, acele frământări pe care nu le poți traduce sau exprima! Stările expuse de tine în prim plan, cel al contactului cu realitatea, vin din alte stări, latente, cu conținut neadecvat cerințelor realității. Conținutul acesta scandalos animă ieșirea la suprafață a ceea ce ești. Când îl ții în tine prea multă vreme, conținutul va răbufni când ți-e lumea mai dragă 🙂

Deci, schimbarea nu are legătură cu Shift+Delete! Nu poți șterge din tine, din programul genetic general uman, părțile neplăcute pe care ori tu ori ceilalți nu le agreează! Schimbarea nu presupune să înlocuiești o mască inadecvată realității cu una pe care crezi că, purtând-o, societatea va uita ceea ce ești ca esență…om! În prezent, se vând multe astfel de imagini ideale, perfecte, care par a fi cele ce te integrează în normalitate. Într-adevăr, aceste stereotipuri de frumuseți umane vând și au succes! Dar succesul este al cui? Al celui care poartă masca schimbării sau a celui ce o privește? Iar acest succes al validării și acceptării de către ceilalți cât ține?

Când alegi să-i mulțumești pe alții mințindu-te pe tine prin masca ce-o porți, presiunea externă crește! Așteptările sunt tot mai mari…La un moment dat vei face „poc!” sub veșnica privire critică a observatorilor…

Dar ce se întâmplă cu tine și cu mentalul tău dacă te păcălești că ești schimbat, adică altfel de cât ai fost? Riști să împingi tot mai în profunzime celelalte nevoi care așteaptă de multă vreme să fie purtate prin alte măști, cele de care tu ai nevoie pentru a te simți natural. Și când nu vei mai rezista, o să iasă la suprafață toate relele și ascunzișurile tale scandaloase prin însăși masca frustrării! Masca aceasta este aspru catalogată și totodată neînțeleasă! Pentru că nimănui nu-i place să relaționeze cu frustrarea, mai ales a altuia!

Echilibrul tău interior este important! Iar dacă îl neglijezi ținând cont de nevoile exterioare vei ajunge să vezi schimbarea ca și aruncarea la coș, uitarea și ascunderea a celui ce ai fost! Vei ajunge să te negi pe tine până la autodistrucție (mai rare cazurile) și te vei căuta o viață întreagă pe tine printr-o singură mască, a schimbării…

Schimbarea este ca și formatarea calculatorului! Rescrii soft-ul și instalezi un set de programe! Doar că în cazul tău, formatarea nu are loc după virusare! Ci în urma dorinței de a fi cea mai autentică variantă a ta, de a fi așa cum te-a lăsat Dumnezeu, cu cele bune, dar și cu Păcatul strămoșesc în cârcă! Da, știu că ești botezat, dar păcatul nu se rezumă doar la definiția dată de Biserică! Păcatul reprezintă, dincolo de a încălca valorile morale, respingerea a însăși firii umane! Cel mai mare păcat este acela de a te neglija, abandona, nega! Revenind…Tu te formatezi, deci ieși din păcat, atunci când înțelegi și te saturi să tot porți o mască ce te împinge la păcat.

Când decizi să-ți umpli dulapul și cu alte măști spui că te-ai acceptat. Acum poți încerca să afișezi o altă față a ta, în funcție de nevoia ta firească! Și le vei încerca pe toate! Abia atunci când vei știi care mască se potrivește fiecărei pulsiuni vei putea alege și vei accepta schimbarea ca pe ceva dinamic!

Țin să te anunț că nu există vreo rețetă secretă în ceea ce privește alegerea măștii…e o chestiune de încredere în capacitatea proprie de ascultare activă a vocii interioare! Se vor găsi mulți să-ți șoptească secretul de a identifica momentului oportun de alegere a măștii necesare fără a te dezechilibra la interior și fără a deranja exteriorul! Ferește-te să asculți sfaturi! Ele vin din nevoile celuilalt care are așteptări de la tine!

Momentul îl vei simți…vocea ta interioară îți va spune ce ai de făcut…și cum s-o faci…Asta dacă știi să te asculți pe tine! Dacă îți cunoști trebuințele suficient cât să le poți asocia măștii, atunci echilibrul tău se va păstra în mare măsură. Și iar îți spun! Nu sunt rețete care să te ajute să îți simți și să-ți cunoști nevoile! Experiența! Ea este cel mai bun învățător al tău! Ea îți dezvoltă vocea interioară!

Schimbarea este acceptare! Acceptarea dulcelui și amarului din tine! Nu poți îndepărta răul din tine! Dar poți trăi cu el fără să te depersonalizeze sau să-i afecteze pe ceilalți doar dacă îl vezi, îl simți și apoi știi să îl pui la locul său! Răul are locul său în tine! Fără acesta nu ar exista binele! Simplistă explicație…logică însă pentru vocea ta interioară

De ce să praticăm acceptarea de sine!

http://www.doxologia.ro/terapie-pentru-suflet/de-ce-sa-practicam-acceptarea-de-sine

Despre WC-urile emoționale

Toată lumea îți spune ce era mai bine să faci, cum era mai potrivit să te comporți în situația X sau cu persoana X!

De câte ori nu ai auzit “Dacă tăceai filozof rămâneai”! ori “Capu’ face, capu’ trage”! și multe alte aforisme cu tentă coercitivă, punitivă și corectivă?

Și dacă ai face/ zice așa cum era mai potrivit, ce câștig (emoțional) și trăsătură a ta ai valorificat? Sau, de fapt, e vorba să anticipezi ceea ce își dorește să audă celălalt coechipier de la tine? Ale cui nevoi este necesar să le satisfaci întâi și întâi? Să fii cum îți cere societatea cu valorile, dar și cu limitele sale? Să nu ai la îndemână alegerea de a-ți amplifica esența? Să nu te desprinzi de general și uniformitate? Să nu depășești limitele sociale? Să nu îți conturezi propria individualitate atât de mult aclamată în real life, în social media și în toate cărțile de psihologie și dezvoltare personală?

Păi atunci la ce mai trăiești printre și cu ceilalți? Nu simți că ți-ar fi mai ușor să le oferi ceea ce ești tu, firesc și natural? Poate încă eviți să nu te mai strângă pielea….

Îmi doresc ca întrebările de mai sus să pornească în tine o furtună de alte întrebări…și așa să fii aruncat într-o profundă reflectare despre câtă sănătate emoțională așezi între tine și ceilalți oameni…Eu deja am realizat că am împrumutat umbrela și stau în ploaia semnelor mele de întrebare!

Nu e o rușine să îți fie teamă, să fii anxios, să nu ai încredere în tine, să nu știi! E ceva firesc! Tuturor ni se întâmplă să mai fim și proști câteodată! Alteori suntem prea deștepți, la naiba!

Ce dacă ești timid, retras, pămălău? Ce dacă ești impulsiv, prea vorbăreț? Așa ești tu! Cui nu-i place felul tău de a fi nu va sta în preajma ta! Sau va rămâne “lipit” de tine dacă e masochist/ ă …De altfel, și tu esti liber să alegi pe cine ții lângă tine!

Nu e o rușine să plângi! Așa că destrăbălează-te! Și ce dacă te pocnesc lacrimile în public? Pot fii lacrimi de fericire, de frică…toate lacrimile se nasc din emoție! Și ce dacă ceilalți vor înțelege plânsul tău ca și act de slăbiciune? Poate slăbiciunea este tocmai traducerea lacrimilor ca fiind slăbiciune!

Fiecare “vede” și înțelege până unde și-a trasat limita emoțională!

Doar emoția ta este motor pentru tine! Emoțiile celorlalți nu te vor pune în mișcare, dar te vor însoți pe drumul către interiorul tău! Tu ALEGI să alimentezi rezervorul cu emoția proprie sau cu cea din afara inimii tale!

Nimeni altcineva nu îți spune cât valorezi, dar te pune în valoare! Nu mai umbla să obții aprobări și validări, oamenii nu sunt pregătiți să dea feedback la comandă!

Spune ce simți și gândește ce simțiri trezești! Stai! Nu te arunca să “dai cu barda”!!! Fă o pauză în respirație, identifică ce simți și deschide-te! Așa vei scoate pe gură cuvinte  autentice și nu porumbei! Cu cât mai mulți “porumbei ai păcii”, cu atât mai multă zacere în zona de confort! O să stai cu porumbeii tăi care ți se vor căca în cap, în suflet, deci pe tine! Să vezi atunci respingere! Te vor respinge oameni, te vei respinge tu! Și iar o să te rezumi la a-ți rezolva doar aceste conflicte! Și atât! Nu vei evolua! Nu vei afla! Nu vei descoperi (posibil să mai colecționezi o nouă specie de porumbel…). Tu vei fi ocupat cu hârtia igienică!

Da! Da! Știu că vrei schimbare, dar nu poți! Nu te poți schimba în voia sorții, căci asta înseamnă să ți se atrofieze creierul! Tu vrei schimbare organizată, când te vei simți tu pregătit..mental! Chiar nu realizezi că nu vei fi pregătit ever? Pentru că mai ai de hrănit niște porumbei care tocmai s-au căcat în toată stima ta de sine!

Te anunț că, în mod oficial, ești o budă publică pentru toate scornelile minții tale! Trage apa! Această toaletă, adică zona ta de confort pe care o gestionezi abil și fără dificultăți, pute, oricât o speli tu! O speli, dar nu tragi apa! Ce naiba? Faci economie la apă?

Pune-ți porumbeii să dea click pe link-ul de mai jos! Poate îi „ajuți” să își mute cuibul 🙂 Mai repede 😀

http://expandedconsciousness.com/2014/03/25/the-ten-guiding-principles-to-self-actualization/

Fericirea, un vis real

Văd oameni fericiţi! Tu eşti unul dintre ei! Îţi simţi fericirea?

Fericirea este o stare de mulţumire sufletească sau de satisfacţie datorită împrejurărilor favorabile. Aşa este definită fericirea la general. Aşa popovăduieşte societatea starea de bine după care toţi alergăm…deşi ni se spune că „banii nu aduc fericirea”, de fapt această stare de împlinire se rezumă la bani, căci aceştia o „întreţin”! Şi totuşi…eu Te văd fericit, deşi alergi neîncetat după material! Mă vei contrazice! Fă-o! Dar…uiţi de fapt scopul vieţii tale, fericirea, deşi pentru asta munceşti, alergi toată ziua…

Eşti fericit în orice circumstanţă, pozitivă ori negativă, doar că nu simţi fericirea! Asta este problema cu care oamenii se confruntă de fapt! Sunt fericiţi, dar nu simt fericirea! Se tem să simtă fericirea! Se simt vinovaţi că-s fericiţi concomitent cu nefericirea altora…Nefericirea nu există! Există, însă, alegerea de a simţi au ba fericirea!

Nicolae Steinhardt spunea în „Jurnalul fericirii” astfel: „ Fericirea nu numai că durează încontinuu, dar şi creşte mereu ; dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon, cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupră-mi ca nişte avalanşe care – antigravitaţional – mă înalţă; apoi, iar, procedează în alt fel: duios; mă leagănă — şi-n cele din urmă, fără menajamente, mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atît de puternic încît nu mă recunosc.”

Nu este uşor să fii fericit! Pentru noi, cei născuţi în durerea şi veşnica schimbare socio-politică de după al doilea război mondial, fericirea este asociată cu „handicapul” de a nu face parte din turmă! Precum păsările care au trăit doar într-o colivie şi trebuie să zboare la un moment dat! Nu ştiu s-o facă, deşi instinctiv au tânjit mereu după zbor! Iar acum când au calea liberă spre văzduh, cad în gol! Plâng, dorindu-şi întoarcerea în cuşcă…

Aşadar, fericirea nu este simplă, nedureroasă, nepalpabilă sau de netrăit! Fericirea este drumul plin de oscilaţii dispoziţionale, cu alte cuvinte bipolaritate, dualitate, de stări antagonice în faţa provocării de a te simţi bine!

Fericirea are intensităţi diferite, motorul său fiind simţirea! Fericirea se simte, nu se trăiește!

TU LA CE NIVEL DE FERICIRE EȘTI? 🙂 🙂 🙂

În conversaţiile sale cu Dumnezeu, N.D. Walsch a aflat că există două stări ale simţirii, iubirea şi frica. Eu aş merge mai departe şi l-aş întreba pe Cel de Sus dacă nu cumva iubirea şi frica sunt definiţia fericirii?

Iubirea amplifică, intensifică, dilată, eliberează, descătuşează, luminează, încălzeşte, provoacă, schimbă…Frica miceşte, înrobeşte, încătuşează, constrânge, contractă, închide, descreşte…iar pentru a-ţi simţi fericirea, om drag, le-ai trăit pe amândouă, te-ai identificat cu ele, ai fost unul cu frica, ai fost unul cu iubirea…

Ceea ce simţi acum este ceea ce ai ales din definiţia fericirii…teamă sau iubire…lasă-le pe amândouă să fie în tine, acceptă-le şi…îți doresc FERICIRE!

Cu drag,

Un om uneori iubitor, alteori temător 🙂

Citește despre FERICIRE și aici http://www.nistea.com/FERICIRE.html …