Sa nu te desparti niciodata de tine!

Cred in puterea iubirii. Orice fel de iubire. Conditionata. Neconditionata. De sine. Pentru ceilalti.

Cred ca iubirea semnifica evolutie, iar tot ce-i bun in viata ta se naste din iubire.

Cand iubesti experimentezi. Te schimbi. Schimbarea presupune evolutie. Evolutia inseamna cunoastere. Iar cunoasterea duce la iubire.

Este un cerc in care se invart putini. In afara acestui cerc sunt multi ce ii dau tarcoale intrebandu-se ce-i inauntrul acestuia. Si pentru ca nu primesc acest raspuns, si anume, ce e iubirea, o neaga, o resping. Spun ca iubirea aduce suferinta. Aduce! Daca esti singur si nu cu tine!

Cercul iubirii este un mister si este asociat cu Dumnezeu. Iubirea este o chestie mistica la care toti acced, dar se complac in intangibilitatea ei. Crezi in Dumnezeu? Il simti? Il traiesti?

Iubirea nu are inceput sau sfarsit. Iubirea nu se incheie, ci tu te desparti de tine!

Te desparti cu tam-tam de ceea ce simti si incepi sa te cauti asiduu in altii. Te rupi in doua si suporti durerea asta inutila pentru ca iubirea s-a sfarsit.

Te lasi, te uiti, te ignori, te respingi, te retragi. Si astepti salvarea! Astepti iubirea! O astepti in afara ei. Iar timpul trece…Si este timpul tau in care nu mai esti cu tine…Nu il vei mai recupera. Nu il vei mai retrai. Se va duce. Si gata.

Sa fugi de tine este un act de lasitate. Sa te desparti de tine este iresponsabilitate. Sa iti pierzi propriul timp este prostie.

Asuma-ti relatia cu tine si deschide-te tie! Fa-o sincer. Fara pacaleli. Nu mai pierde vremea! Pleaca cu tine in propriile-ti intunecimi. Exploreaza-te! Impreuna cu tine. Nu de unul singur.

Ti-e teama de ce vei gasi dincolo de tine? Vei avea cu cine sa treci peste aceasta frica! Nu vei fi singur! Vei fi cu tine! Umar la umar! Vei avea cui povesti, cu cine te sfatui.

Nu te desparti de tine! Risti sa calatoresti ca un sihastru in tine. Nu vei intelege mare lucru din ce vei descoperi (daca!). Gaseste cercul iubirii impreuna cu tine! Pentru ca da, iubirea inseamna tu cu tine!

Fericirea, un vis real

Văd oameni fericiţi! Tu eşti unul dintre ei! Îţi simţi fericirea?

Fericirea este o stare de mulţumire sufletească sau de satisfacţie datorită împrejurărilor favorabile. Aşa este definită fericirea la general. Aşa popovăduieşte societatea starea de bine după care toţi alergăm…deşi ni se spune că „banii nu aduc fericirea”, de fapt această stare de împlinire se rezumă la bani, căci aceştia o „întreţin”! Şi totuşi…eu Te văd fericit, deşi alergi neîncetat după material! Mă vei contrazice! Fă-o! Dar…uiţi de fapt scopul vieţii tale, fericirea, deşi pentru asta munceşti, alergi toată ziua…

Eşti fericit în orice circumstanţă, pozitivă ori negativă, doar că nu simţi fericirea! Asta este problema cu care oamenii se confruntă de fapt! Sunt fericiţi, dar nu simt fericirea! Se tem să simtă fericirea! Se simt vinovaţi că-s fericiţi concomitent cu nefericirea altora…Nefericirea nu există! Există, însă, alegerea de a simţi au ba fericirea!

Nicolae Steinhardt spunea în „Jurnalul fericirii” astfel: „ Fericirea nu numai că durează încontinuu, dar şi creşte mereu ; dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon, cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupră-mi ca nişte avalanşe care – antigravitaţional – mă înalţă; apoi, iar, procedează în alt fel: duios; mă leagănă — şi-n cele din urmă, fără menajamente, mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atît de puternic încît nu mă recunosc.”

Nu este uşor să fii fericit! Pentru noi, cei născuţi în durerea şi veşnica schimbare socio-politică de după al doilea război mondial, fericirea este asociată cu „handicapul” de a nu face parte din turmă! Precum păsările care au trăit doar într-o colivie şi trebuie să zboare la un moment dat! Nu ştiu s-o facă, deşi instinctiv au tânjit mereu după zbor! Iar acum când au calea liberă spre văzduh, cad în gol! Plâng, dorindu-şi întoarcerea în cuşcă…

Aşadar, fericirea nu este simplă, nedureroasă, nepalpabilă sau de netrăit! Fericirea este drumul plin de oscilaţii dispoziţionale, cu alte cuvinte bipolaritate, dualitate, de stări antagonice în faţa provocării de a te simţi bine!

Fericirea are intensităţi diferite, motorul său fiind simţirea! Fericirea se simte, nu se trăiește!

TU LA CE NIVEL DE FERICIRE EȘTI? 🙂 🙂 🙂

În conversaţiile sale cu Dumnezeu, N.D. Walsch a aflat că există două stări ale simţirii, iubirea şi frica. Eu aş merge mai departe şi l-aş întreba pe Cel de Sus dacă nu cumva iubirea şi frica sunt definiţia fericirii?

Iubirea amplifică, intensifică, dilată, eliberează, descătuşează, luminează, încălzeşte, provoacă, schimbă…Frica miceşte, înrobeşte, încătuşează, constrânge, contractă, închide, descreşte…iar pentru a-ţi simţi fericirea, om drag, le-ai trăit pe amândouă, te-ai identificat cu ele, ai fost unul cu frica, ai fost unul cu iubirea…

Ceea ce simţi acum este ceea ce ai ales din definiţia fericirii…teamă sau iubire…lasă-le pe amândouă să fie în tine, acceptă-le şi…îți doresc FERICIRE!

Cu drag,

Un om uneori iubitor, alteori temător 🙂

Citește despre FERICIRE și aici http://www.nistea.com/FERICIRE.html …