Remember 2014

Acest an a fost marcant pentru mine! Evident, daca ma uit cu atentie in urma si fac o socoteala, identific si alti ani despre care am declarat ca au fost semnificativi. Doar ca acum sunt constienta de mine si ma pot asuma! Stiu mai multe despre mine! Aleg in cunostinta de cauza si nu conjunctural!

Imi amintesc anul 2012! Incarcat an! Si lung…cu lectii…lectii grele, dure. Am inceput acel an intr-o relatie neacceptata de familia partenerului meu. Mai mult, acel an a debutat cu decesul tatalui fostului meu iubit, deces pentru care eu am fost responsabila 100% in conceptia rudelor sale. „A murit de inima rea! Ea l-a omorat!” Mi-am asumat o vina cumplita, dificil de purtat si, mult mai greu resimtita atunci cand partenerul meu a disparut efectiv din viata mea fara nici o vorba! Plecase pentru a indeplini cele „paganesti” si bisericesti si a linisti astfel constiinta proprie si a familiei sale. Trei luni. In acea perioada am inceput sa scriu. Era o forma de eliberare. Cautam sa inteleg, sa ma acuz sau sa ma absolv de vina! Plangeam prin scris! Ma simteam o blestemata! O neavenita! Fara sanse in viata! O criminala! Treceam de la agonie la extaz si mi-era rusine sa spun cuiva ce e cu mine. Simteam ura si pentru asta ma simteam si mai incarcata. Simteam compasiune si asa preluam din problemele celuilalt! Speram prosteste si fara obiective. Ma lasam in voia sortii si credeam abitir in destin.

Si ca sa mi se confirme inteaga zona de confort, acelasi an, 2012, s-a incheiat cu moartea bunicului meu! Am simtit ca platesc pentru toate relele pe care le gandisem sau nu! Meritam sa mi se intample nenorociri pentru ca ma consideram o persoana rea! Am trecut prin acest travaliu al durerii fara partenerul mai sus amintit. Relatia o reluaseram in primavara doar ca sa o incheiem apoteotic peste cateva luni. Scurt din partea lui! Cu crize si jelanii din partea mea!

Pentru ca mi-a taiat orice forma de comunicare cu el, ii scriam. Prindeam curaj sa imi expun durerea stiind ca oricum el nu va stii, deci nu voi avea cui sa dau socoteala. Asa am descoperit cata placere simt cand scriu. Mi-am cizelat expunerile. Si m-am oprit din a-i mai scrie lui si am inceput sa-mi scriu mie. Simteam ca asa aflu despre mine! Ca este o cale mai usoara, mai nedureroasa de a ma vedea. Eram din ce in ce mai sigura ca nu ma va dobori ce voi afla despre mine! Simteam undeva in adancul meu ca alegerile pe care le facusem pana la acel moment aveau un motiv unic si clar, dar greu sa il recunosc. Nu ma iubeam. Nu ma apreciam. Nu credeam in mine. Imi era teama sa-mi asum ceea ce reprezentam. Imi era frica sa ma arat lumii asa cum sunt ca nu cumva sa fiu respinsa! Dar nu intelegeam ca prin toate aceste demersuri de autosabotaj, de fapt eu eram aceea care denigra, ura, subaprecia, devaloriza. Pe sine si implicit pe ceilalti.

O singura alegere buna am facut in 2012. Sa am curaj sa aflu despre mine. A fost o alegere inconstienta, naiva, dar atat de binevenita. Aveam nevoie de o metoda de a ma readuce la viata si de a-mi dezvolta cariera, Szondi! Primul lucru bun pe care l-am facut vreodata in viata legat de mine si de care nu m-am indoit o clipa! Doream sa inteleg de ce atrag un anumit tip de oameni in viata mea. Sa pricep de ce „pe ce pun mana stric, distrug”.

Si acum, revin la 2014! Anul meu scump si drag in care durerile psihice au fost suportabile pentru ca de data asta mi-am ascultat nevoile. Am discutat cu mine. Am continuat sa scriu. Am indraznit sa dau forma fizica ideilor si viselor ce nutreau in interiorul meu.

Am ales! Sa ma desprind de o suferinta care nu era a mea (vezi povestea inceputului lui 2012). Resentimentele te tin legat de persoane care nu mai fac parte din viata prezenta.

Am ales! Sa accept ca imi este teama si mor de frica atunci cand tensiunea realitatii si presiunea sociala pareau a fi dusmanii mei. Frica este catalizator, panica ucide!

Am ales! Sa cred ca timpul rezolva si vindeca unele rani. Am priceput, in sfarsit, ca unii oameni nu sunt pregatiti sa se asume pe ei insisi. Profunzimea si varsta inaintata a unui mod de a te apara de tine te vor trage inapoi, in cel mai bun caz vei stagna!

Am ales! Sa nu mai stau in patratelul femeii care in copilarie nu a avut figura paterna prezenta. Femeia este autentica si echilibrata in cuplu functional, indiferent de cine a luat sau nu parte la cresterea si educatia acesteia.

Am ales! Sa imi asum consecintele felului meu de a fi si sa nu mai fiu atat de aspra cu mine insami. Cu cat te judeci mai mult, cu atat te vei simti judecat de altii. Recomand autoanaliza pozitiva, este constructiva!

Am ales atat de multe si sunt atat de fericita ca am facut alegerile cu inima si cu o minte limpede!

Mi-am infruntat si depasit niste temeri nefondate! Asadar am zburat pentru prima oara cu avionul si am observat ca imi fusese teama de ceva ce nu incercasem! Am traversat marea o noapte intreaga cu feribotul si, recunosc, am fost mai in elementul meu decat in aer! Am petrecut mai mult de 48 de ore cu o persoana pe care, in alte dati, nu o putusem accepta si ma enerva; nu i-am mai dat voie sa ma responsabilizeze, astfel ca nu mi-am mai asumat neimplinire sale. M-am mutat in alt oras. Am schimbat mediul de munca si colegii. Dar le-am facut! Si am aflat despre mine cate credinte false avusesem legat de anumite aspecte ale vietii si lucruri materiale. Banuiam eu, dar acum sunt sigura ca pana nu incerci sa faci nu ai de unde stii cum va fi si ce rezultate va da!

Iar cea mai importanta sedimentare a emotionalului meu a fost momentul in care am descoperit ca replica „niciodata sa nu spui niciodata” este adevarata! Mi-am reintalnit marea dragoste, omul care isi asuma pierderile personale si relatiile familiale si nu le pune niciodata pe umerii mei. Barbatul cu care simt iubirea ca pe o pace si liniste interioara, fara remuscari si fara invinuiri! Fara plecari si fara reveniri, de data asta. Fiindca am ales inspirat si asumat! Vreau sa-mi fie bine! Tu nu vrei asta pentru tine?
2014 a insemnat sa ma reintorc intr-un trecut indepartat, uitat, si sa-mi reamintesc cum fusesem odata si sa observ ce s-a modificat la mine. Asa mi-am validat scala de valori pe care o am in prezent si gradul de maturitate! Vad cu aceiasi ochi, dar e al naiba de diferit totul! Astfel ca, am pus in aplicare ceea ce mi se predase in 2012! De abia acum am inteles ca acele evenimente au fost lectii. Am invatat ceva din ele. Si inca invat. Iar in prezent nu ma mai sperie suferinta. Pentru ca ea nu exista ca mod de a trai, ci ca mecanism de aparare! Acum pot privi in urma mea fiindca ma accept mai mult si asa am posibilitatea sa ma cunosc in profunzime..

2014 a fost un an al curajului de a ma infrunta iubindu-ma si este doar inceputul!

Va doresc ca ale mele ganduri sincere sa va inspire in a va alcatui lista, mentala sau pe hartie, obiectivelor de indeplinit ori spre care tanjiti in anul 2015! Sa va faceti curaj si sa actionati. Apoi veti putea sa va formati o parere despre! Astfel veti decide liber de orice preconceptie si stereotip daca sa va fie teama ori ba, daca vi se potriveste sau nu!

Sunt alaturi de voi si va imbratisez cu iubire!

Prea multă iubire necondiţionată condiţionează?

Câte definiții ale iubirii cunoști? În atâtea feluri poți iubi…

 

“Ce e iubirea, Oana?”

Nu ştiu! Sincer!”

“Atunci cum poți vorbi despre ceva ce nu cunoști? Sau nu știi ce e?”

“Dar pot vorbi despre ceva ce simt… “

“Ce e mai bine: să iubești sau să fii iubit?”

“Mai fain este să fim iubiţi…pentru că nevoia primordială a oamenilor este aceea de a fi iubiţi când, cum şi de cine vrem…necondiţionat…”

Dar nu simțim că trăim decât atunci când iubim…”

Când iubeşti vine peste tine nevoia de a fi iubit. Iubirea este în multe, nu numai în partener!”

“Ce facem atunci când…iubim o persoană care nu ne iubește și suntem iubiți de o persoană pe care nu o iubim?”

“Stăm şi o iubim”/ Stăm și ne complacem căci nu o iubim… masochism!”

“Plecăm şi o iubim / Suntem sinceri și plecăm…realism!”

 

“Dăruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependență față de celălalt, nu e sclavie. Nu ți se cere s-o faci. Prin dăruire nu mă anulez, ci mă regăsesc pe mine și mă îmbogățesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, mă anulez. Unora le convine să se lase stăpâniți de alții. E cazul multor femei de azi, care ajung să se înrobească. Le bat bărbații, sunt chinuite, dar le e frică să-și asume un drum, de dragul siguranței. Au parte de o suferință absurdă, care nici măcar nu e mântuitoare. E o formă de lene. Refuză responsabilitatea propriilor decizii și atunci preferă doar să execute. Dar așa nu vor evolua niciodată.” (Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa)

 

Nu, nu cred în iubire necondiționată! Tu ce părere ai? Este sau nu posibil să simți acest fel de iubire în care oferi fără să aștepți să primești? Poți iubi neîmpărtășit? Poți să îi transmiți celui iubit necondiționat sentimentele tale?

Iubirea nu mai are valoare dacă nu este arătată, simțită, trăită, experimentată. Iar ca să iubești este obligatoriu să existe și cealaltă parte, jumătate în această ecuație…ca să ai cui să-i transmiți.

Iubirea cere două părți ce compun întregul acestui sentiment, indiferent ce reprezintă aceste două componente. Pot fi omul și Dumnezeu, animalul și puiul său, copilul și mama sa, femeia și bărbatul…Cine crede în iubire fără un schimb, oricât de mic ar fi el, trăiește încă utopic, se îmbată cu apă rece…Cine crede în posibilitatea de a înlocui traiul fără iubirea condiționată cu unul în care Binele Suprem născut din dragostea fără așteptări îi va deschide ușa către Fericire, este un trist care-și neagă nevoia de apartenență la cuplu și la împlinire!

Hai să ne oprim puțin din negarea asta profundă a nevoii de iubire ce pune limite! Ea există! E în fiecare din noi și ea leagă relațiile! Cel mai simplu exemplu de iubire „schimb pe schimb” este cea dintre mamă și copilul său! Plânsul copilului, unealtă brută de manipulare, aduce atenția mamei, o subtilă formă de a cere iubire. Mama acordă atenția cuvenită plângăciosului doar pentru că acesta i-a semnalizat că îi lipsește ceva…sau și pentru că ea, la rândul său, are nevoie să dea? Primește ceva la schimb? Eu spun că da! Zâmbetul micului „monstru” care acum tace, poate gângurește…este un scump, nu, când îți arată dințișorii…dințișorii ce îi provoacă durere și temperatură și astfel plâns…plâns încetat la îmbrățișarea mamei sau a biberonului cu lapte cald ținut de mâna mamei…Care este schimbul real în această legătură genptropică, de iubire nativă, de la sine? Nu săriți că sunt prea materialistă (eu aş zice realistă), aici este un schimb permanent…de multă iubire!

Hai să vedem! Cine ce a dat? Cine ce a luat? Copilul a primit atenția mamei, reîntoarcerea la sânul matern protectiv, calmare, relaxare, deci siguranța că aparține, că este de unde a ieșit pe lume! Mama și-a dovedit sieşi încă o dată abilitățile parentale, arta de a-și proteja copilul şi modul de a-şi mahifesta dragostea. Nu-i mai aude plânsul, deci el este bine și implicit și ea este bine…Ea se simte utilă.

Aceasta este o analiză deloc profundă a legăturii materne a copilului, dar reală și faptică. În spatele acestor schimburi materiale și/ sau emoționale stă ascuns principiul plăcerii și satisfacerea acestuia. Toată iubirea noastră, denumită și redenumită, definită și redefinită, pornește de la principiul plăcerii și se oprește la satisfacerea lui. Manifestarea iubirii are loc până la obținerea plăcerii (sub formă conștientizată sau nu) prin descărcare. Apoi respiro! Tensiunea crește! Descărcare! Ciclic! Ritmic! Și dacă este și conștient de acest act al iubirii în cadrul căruia tu ai transferat și n-ai rămas cu buzunarele inimii tale goale va fi cu adevărat satisfăcător! Simplul fapt că tu te-ai simțit bine oferind este un schimb! Deci cine de cine s-a folosit în acest tip de iubire?

Așa că nu te mai amăgi și îmbăta cu apă rece! Nu te mai ascunde în spatele conceptelor atât de asiduu vehiculate despre iubire fără condiție, asexuată și asexuală! Vei ajunge să te ascunzi în tine de tine…și e păcat…e păcat să nu simţi, să nu descarci, să nu împărtăşeşti, să nu oferi, să nu primeşti….cramponându-te în necondiţionarea care, până la urmă, condiţionează!!!!

 Citeşte şi http://www.formula-as.ro/2011/973/asul-de-inima-45/despre-dragoste-cu-parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-13840

Tu ce fel de prieten eşti?

Prietenii vin şi pleacă din viaţa ta…

Prietenia este ceea ce ai descoperit în tine atunci când au intrat prietenii în viața ta şi ceea ce au lăsat în tine atunci când au ieşit din existenţa ta…

Prietenia este ceea ce tu ai aşteptat de la tine atunci când ai deschis prietenilor tăi uşa intimităţii tale şi ceea ce ei au aşteptat de la tine atunci când au trecut pragul!

Prietenia este o negociere mutuală a nevoilor…Nu poţi dărui fără a primi! Staţi, nu-mi săriţi în cap! Ştiu că se vehiculează ideea de necondiţionare şi de a da fără să aştepţi nimic în schimb…sună frumos, de poveste…dar nu este aşa, de acord? Prietenii se intersectează în nevoi, pulsiuni inconştiente…nu acesta este scopul, dar cum ar fi prietenia noastră dacă ne-am întâlni „goi”? Practic, este imposibil să nu aduci ceva cu tine în intimizare…o neputinţă, o neîmplinire, o dorinţă!

 Cum se nasc prieteniile?

Nu prin intermediul punctelor, dacă nu comune, măcar tangenţiale, ale noastre? Preferinţe, idealuri, gusturi pentru anumit gen de muzică, împărtăşirea unor poveşti de viaţă, profesii sau preocupări comune…toate aceste aspecte personale sau profesionale ce unesc oamenii în prietenie au la bază nevoi! Ţin să precizez aici că, atunci când subliniez „nevoie”, mă refer strict la sensul acesteia psihologic şi fac referire clară la Piramida lui Maslow! Nu vorbesc despre nevoia care se naşte din egoism, suferinţe emoţionale nevindecate, dependenţe!

Unde se nasc prieteniile?

Peste tot şi oriunde! La locul de muncă sau pe net! Prin intermediul altor prieteni! La şcoală, în club, într-un bar. În funcţie de locul cunoaşterii, dar mai mult, de tipul de nevoie ce predomină în animarea legăturii, există mai multe tipuri de prietenie.

Prietenii de distracţie

Pe aceştia îi apropie nevoia de a socializa şi nevoia de apartenţă la grup mare. Nu este o relaţie constantă şi este pe perioadă determinată, presupunând costuri de timp şi bani.

Prietenii pentru confesiune

De obicei, unul dintre ei adoptă poziţia ascultătorului, iar celălalt poziţia celui ce se confesează. Este necesar să-şi schimbe poziţiile din când în când pentru a evita unilateralitatea actului de descărcare; doar dacă nu cumva există şi alte nevoi, ceva mai subtile, care îi aduc împreună pe cei doi prieteni într-o poziţie fixă şi nereciprocă (cum ar fi trebuinţa de a dărui încontinuu cu trebuinţa de a primi fără a oferi, masochism cu sadism etc.). Durata acestei legături poate varia în funcţie de gradul de intimitate al confesiunilor.

Prieteniile aducătoare de beneficii materiale

Aceştia sunt cei care intră în contact în mod conştient şi deliberat pentru a-şi satisface o nevoie sau mai multe după care întrerup contactul. Legătura este reluată ori de câte ori cei doi stabilesc de comun acord acest lucru.

Prietenul “la nevoie se cunoaşte”

Zicala, clasica zicală din popor…Prietenii se ajută! Sunt legături care se consumă doar atunci când unul dintre prieteni îl poate ajuta pe celălalt. Aceştia nu păstrează legătura în timpul liber. Este genul de prietenie din mediul business.

Bineînţeles că toate prieteniile au la bază schimbul! Iar reţeta prieteniei ideale, veşnice şi cu avantaje de ambele părţi, eu nu o cunosc…deci sorry! Tot ceea ce ştiu este că atunci când nu mai simt reciprocitate în prieteniile mele, clarific acest aspect cu prietenul în cauză şi restabilim, împreună, dacă mai este cazul, termenii prieteniei noastre! Putem trece de la o relţie bazată pe confesiuni la una de „prietenul la nevoie se cunoaşte” sau invers!

Prietenia este pur şi simplu reciprocitate! Ea stimulează cea mai bună variantă a ta!

Fericirea, un vis real

Văd oameni fericiţi! Tu eşti unul dintre ei! Îţi simţi fericirea?

Fericirea este o stare de mulţumire sufletească sau de satisfacţie datorită împrejurărilor favorabile. Aşa este definită fericirea la general. Aşa popovăduieşte societatea starea de bine după care toţi alergăm…deşi ni se spune că „banii nu aduc fericirea”, de fapt această stare de împlinire se rezumă la bani, căci aceştia o „întreţin”! Şi totuşi…eu Te văd fericit, deşi alergi neîncetat după material! Mă vei contrazice! Fă-o! Dar…uiţi de fapt scopul vieţii tale, fericirea, deşi pentru asta munceşti, alergi toată ziua…

Eşti fericit în orice circumstanţă, pozitivă ori negativă, doar că nu simţi fericirea! Asta este problema cu care oamenii se confruntă de fapt! Sunt fericiţi, dar nu simt fericirea! Se tem să simtă fericirea! Se simt vinovaţi că-s fericiţi concomitent cu nefericirea altora…Nefericirea nu există! Există, însă, alegerea de a simţi au ba fericirea!

Nicolae Steinhardt spunea în „Jurnalul fericirii” astfel: „ Fericirea nu numai că durează încontinuu, dar şi creşte mereu ; dacă răul n-are fund, apoi nici binele n-are plafon, cercul de lumină se lăţeşte din ce în ce, iar fericirea după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvăleşte asupră-mi ca nişte avalanşe care – antigravitaţional – mă înalţă; apoi, iar, procedează în alt fel: duios; mă leagănă — şi-n cele din urmă, fără menajamente, mă înlocuieşte. Nu mai sunt. Ba sunt, dar atît de puternic încît nu mă recunosc.”

Nu este uşor să fii fericit! Pentru noi, cei născuţi în durerea şi veşnica schimbare socio-politică de după al doilea război mondial, fericirea este asociată cu „handicapul” de a nu face parte din turmă! Precum păsările care au trăit doar într-o colivie şi trebuie să zboare la un moment dat! Nu ştiu s-o facă, deşi instinctiv au tânjit mereu după zbor! Iar acum când au calea liberă spre văzduh, cad în gol! Plâng, dorindu-şi întoarcerea în cuşcă…

Aşadar, fericirea nu este simplă, nedureroasă, nepalpabilă sau de netrăit! Fericirea este drumul plin de oscilaţii dispoziţionale, cu alte cuvinte bipolaritate, dualitate, de stări antagonice în faţa provocării de a te simţi bine!

Fericirea are intensităţi diferite, motorul său fiind simţirea! Fericirea se simte, nu se trăiește!

TU LA CE NIVEL DE FERICIRE EȘTI? 🙂 🙂 🙂

În conversaţiile sale cu Dumnezeu, N.D. Walsch a aflat că există două stări ale simţirii, iubirea şi frica. Eu aş merge mai departe şi l-aş întreba pe Cel de Sus dacă nu cumva iubirea şi frica sunt definiţia fericirii?

Iubirea amplifică, intensifică, dilată, eliberează, descătuşează, luminează, încălzeşte, provoacă, schimbă…Frica miceşte, înrobeşte, încătuşează, constrânge, contractă, închide, descreşte…iar pentru a-ţi simţi fericirea, om drag, le-ai trăit pe amândouă, te-ai identificat cu ele, ai fost unul cu frica, ai fost unul cu iubirea…

Ceea ce simţi acum este ceea ce ai ales din definiţia fericirii…teamă sau iubire…lasă-le pe amândouă să fie în tine, acceptă-le şi…îți doresc FERICIRE!

Cu drag,

Un om uneori iubitor, alteori temător 🙂

Citește despre FERICIRE și aici http://www.nistea.com/FERICIRE.html …

Ne-am săturat de atâta dezvoltare personală!

Sunt psiholog! Urmez un progam de formare în psihoterapie ce presupune dezvoltare personală! La începutul cursului, acum 2 ani, eram „disperată” să mă dezvolt personal, astfel că aveam mari așteptări în ceea ce-l privea pe formator! O întâlnire, două, trei…nimic! Nimic despre cum să-mi repar stările de dispoziție proastă, cum să depășesc frustrările! Nici o tehnică dezvăluită despre cum să mă eliberez de constrângerile interioare! Eram plină de nervi și supărată pe profesor!

„Ce naiba e și cu profu’ ăsta? De ce nu-mi spune cum să fac să fiu bine? Când o să lucreze direct cu și pe mine ca să simt îmbunătățirea şi schimbarea?” Asta gândeam, asta simțeam…mai mai să renunț la a participa la curs! „Păi la ce ne formează ca psihoterapeuți care stăpânesc testologia, dacă la capitolul personal nu intervine deloc?”

Nerăbdătoare din fire (o trăsătură atipică psihologului, ar zice unii) am început să-l bombardez pe formator cu întrebări, cum să fac să fiu altfel, cum să îmi iasă la testarea psihologică un profil normal? Îmi zâmbea de fiecare dată și schimba subiectul…Singura sa replică era: „Ai răbdare cu tine!”

Mă tăvăleam în mine! Mă luau căldurile de nervi! Vedeam pe net tot felul de mesaje motivaționale și citeam tot felul de articole pe tema autocunoașterii și la curs nu primeam nimic de genul acesta? Plecam răvășită și cu o părere tot mai ciudată despre mine….

Acum îi sunt recunoscătoare profesorului! M-a impulsionat să caut singură soluțiile, fiindcă asta presupune dezoltarea propriei persoane! Dezvoltarea personală este un demers privat, extrem de intim, fiabil și accesibil doar „căutătorului de sine”! Astfel că profesorul a lucrat cu mine permanent prin natura firii sale, din umbră, subtil, fără să simt! Pentru că nu există o metodă de dezvoltare personală standardizată! Pentru că nu există un moment anume, determinat în timp și spațiu, când începi să parcurgi această cunoaștere și când închei acest proces! Pentru că dezvoltare personală nu presupune să primești soluțiile celuilalt (chiar dacă este un expert în domeniu) ca să-ți rezolvi problemele tale personale!

Oamenii seamănă atât de mult, încât sunt foarte diferiți! Poveștile de viață au puncte în comun, dar actorii diferă! Cine îți dă metoda de intervenție riscă să-și asume parte din rezolvare, care de cele mai multe ori nu este cea dorită de persoana în cauză! Intervenind cu păreri încalci liberul arbitru și schimbi! Și nu e vorba de schimbarea autentică din procesul cunoașterii de sine!

Așadar…

…ne-am săturat de dezvoltarea personală ce atârnă pe toate drumurile, pe toate paginile de internet sau o găsești la colț de stradă! Ieși din casă, uită de calculator și relaționează pentru a te cunoaște mai bine!

…ne-am săturat de psihologi-guru care definesc problema emoțională și ne îmbie la rezolvarea acesteia! Noi, oamenii, nu avem probleme! Avem trăriri! Trăirile nu sunt clasificate în bune și rele, ci în constructive și distructive! Iar ceea ce pentru cineva presupune distrucție, pentru altcineva poate fi construcție…

 …ne-am săturat de postări irelevante despre “fericirea fără bani” ale unor psihologi care abundă în lux (că așa reiese din pozele acestora pe facebook)!

…ne-am săturat de mesaje motivaționale care îți creează falsa percepție că ai avea vreo frustrare sau neîmplinire! Suntem oameni și reprezentăm antagonismul Binelui și Răului, deci e normal să fim azi la pământ, iar mâine să zburăm!

…ne-am săturat să tot vedem cum alții au reușit, deci s-au dezvoltat personal, și acum ne fac un bine spunându-ne secretul lor! Au uitat ceva important! Experiența lor nu poate ajuta experienței celorlalți, decât ca exemplu! Deoarece, descărcăm diferit, ne acceptăm umbrele tenebroase mai mult sau mai puțin, alegem în virtutea unor nevoi satisfăcute sau nu, toate acestea făcând parte din intimidatea călătoriei interioare!

…ne-am săturat de generalizări exagerate în ceea ce privește succesul autocunoașterii celorlalți! Psihologul însoțește! Nu intervine, nu orientează! Doar susține “călătorul”, observând procesul din exterior (iar un clișeu, și anume că psihologul ar fi obiectiv)…este practic imposibil să fii obiectiv! În plan conștient este posibil să ai această atitudine binevoitoare de psiholog detașat emoțional și echilibrat, dar dincolo…în planul ascuns ce se întrepătrunde cu inconștientul, rezonezi ca om cu clientul tău, îi devii prieten…

Hai să ne rezumăm la propria dezvoltare personală și să ne dăm sfaturi nouă înșine, hai să renunțăm la atitudinea de zei care dețin Cunoașterea dezvoltării personale a celuilalt și să reflectăm mai mult asupa noastră! Fie că suntem psihologi sau oameni “obișnuiți”!

Oamenii au nevoie de oameni!

Fă un Selfie Picture Emoției Tale!

Albume cu fotografii de eveniment…nunta ta, botezul copilului tău…plătești și fotograful îți surprinde zâmbetulfericirea…surprinde oamenii din viața ta…în diverse ipostaze alături de tine! L-ai plătit și el și-a făcut datoria! A încremenit clipe importante pentru tine în imagini ce-ți plac, ce-ți amintesc și trezesc nostalgie! Peste o vreme vei privi pozele și o să-ți amintești cum ai trăit acele momente întipărite acum într-un album realizat de un profesionist…altul decât tu!

memoria ta vizuală se va reactiva și inima-ți va tresări…Îți va tresări căci nu te recunoști, nu te regăsești în imagine…e puțin photoșopată…ți s-a corectat zâmbetul și pare mai radiant decât îți amintești tu că îl aveai…Ochii emană strălucire. Părul ți se așează cuminte pe umeri. Toate personajele din poză sunt un întreg, te completează…Și nu te recunoști…

Poza reproduce o imagine a trecutului. La fel și mintea ta! Reproduce imagini. Mai mult, procesează imagini din trecut și le transformă, uneori în detrimentul tău emoțional. Pozele minții tale sunt mult deformate de realitatea parcursă. Ele conțin multe elemente false, dorințe neîmplinite, suferințe nevindecate, vise de urmat, paraziți ai ego-ului nesatisfăcut de blițul fotografului arvunit.

Oricât de profesionistă, talentată și tehnică este mintea ta, ea nu are abilitatea de a crea poza fidelă realității, a prezentului ce durează miimi de secundă. Poza din albumul minții tale nu te oglindește întotdeauna! Doar îmbogățește un album de fotografii despe ce ai fost, ce ai simțit și cum ai acționat. Adevăratul tău spirit, luând amploare, se reflectă în suprapunerea celor două imagini oferite, una de aparatul de fotografiat și de cartonul pe care ți-a fost imprimat chipul, iar cealaltă de ego-ul tău gonflat despre ce ai fi putut fi.

Realizează-ți propria fotografie! Luând ce sufletul cere din poza materială și cea imaginară. Realizează-ți instantanee ale transformării tale interioare! Privește în tine și aruncă un ochi și în teancul de fotografii.

Acceptă-ți nevoia de a avea amitiri, în minte, în suflet, pe calculator, într-un album și îndeplinește-o! Suprapune toate imaginile oferite de tine, de ego și din exterior și vei deveni cel mai bun fotograf al tău! Păstrează trecutul și într-un album interior depozitat în suflet și accesează-l ori de câte ori memoria ta afectivă o cere. Spre exemplu, seara, înainte de adormire, oamenii au tendința de a se gândi și rememora ce au făcut în ziua respectivă! Bune, rele, parcurgerea imaginilor proaspete reprezintă un etalon a ceea ce au fost, cum au acționat, cum au ales de curând. Fă-o și tu! Apoi rememorează cum ai fost cu o zi înainte, ce a fost înălțător în tine (nu zăbovi prea mult pe amintiri negative). Compară! Fotografiază! Concluzionează! Cu sufletul, intuitiv…Nu cu mintea, neacceptând, respingând…Impune-ți cu rațiunea să selectează voluntar ceea ce este frumos!

Visează cu ochii deschiși, adică fă-ți poze inimii! Dă-ți voie să asculți fotografia ta! Adu-ți aminte că ceea ce ești azi nu este o simplă înșiruire de poze, ci un colaj sufletesc la care ai participat, la care alții au lipit, dezlipit!

Creează două albume! Unul cu simțiri revelatoare! Altul cu trăiri răvășitoare! Sau trei albume…sau mai multe…Important este să ai curajul să-ți faci poze atunci când simți…cu aparatul foto sau cu sufletul! Blițul nu te va orbi, doar te va determina să te privești prin ochii tăi!

Femeia împotriva Bărbatului sau Bărbatul împotriva Femeii?

Femeie iubești Bărbatul? Bărbate iubești Femeia?

Dacă răspunsul este negativ, înseamnă că sunteți orbi amândoi și nu sunteți pregătiți să recunoașteti starea de iubire din teama expunerii vulnerabilității…

Dacă răspunsul este afirmativ, atunci de ce nu acceptași love story-urile care au întotdeauna happyend? Care este problema voastră de nu puteți construi în relație, deși încercați o conectare? Vă iubiți...Așa ați răspuns, nu? Și atunci? De ce Unul împotriva Celuilalt? De ce în tabere opuse? De ce în raport de concurență? Aveți ceva să vă demonstrați?

Aș putea continua interogatoriul…răspunsurile voastre sunt predictibile! Nu aveți nimic Unul cu Celălalt, vă doriți, vă susțineți, dar când se termină e jale! Dintr-o dată vă urâți de moarte, împărțiți și ce nu-i al vostru, vă demonstrați IAR care este mai puternic sau care își gestionează cel mai bine suferința…Iar aș putea alcătui o listă lungă de dovezi de iubire, căci asta sunt, chiar și după despărțire, dovezi de iubire! Bine, bine! O iubire mai ciudată, nebună, plină de aversiune. Ați putea-o redenumi IUBIRE ÎMPOTRIVA CELUILALT!

Dar să derulăm puțin firul poveștii în sens opus curgerii sale normale! Și ce vedem la începuturi? Bărbatul o caută pe mama sa, că așa spune teoria, în Femeia de lângă el. Bingo! A identificat figura maternă în figura Femeii! Și începe cucerirea! Sau mai bine zis, recucerirea! Îi arată cât este de independent, dar totuși legat de Femeie printr-un interes manifestat subtil. Flori (asta pe vremea bunicii, nu?), mesaje pe facebook, o cină (asta de pe vremea mamei), un film 3D (că e la modă)…În fine, nu intru în amănunte aici deoarece fiecare Bărbat are strategia sa, specifică, învățată de la mamă și aplicată întâi tot cu aceasta. Într-un cuvânt, obține atenția Femeii, dar nu fățiș! Iar Femeia trebuie să înțeleagă mesajele foarte codificate ale Bărbatului, să nu întrebe de ce și cum, pur și simplu să dețină un translator invizibil spontan (așa cum are mama lui).

Dragii noștri Bărbați, nu vă supărați tare de cele spuse mai sus! Noi vă iubim oricum! Și ca să și suținem declarația, vă spunem că și noi îl căutăm pe tata în voi! Vă vrem iubit, prieten, frate, tată…Că așa am văzut noi că era tata cu mama! Asta în momentele de fericire! În restul timpului, vă dorim reci, nepăsători, nedeclarativi, detașați!

Deci, Femeia și Bărbatul se tatonează acum! Mama își sfătuiește Băiatul să îi acorde atenție, să-i dea importanță noii cuceriri…doar așa o va prinde în mreje! Tatăl își protejează Fiica amintindu-i că ea are demnitate și nu trebuie să se lase cu una, cu două! Dar cei doi îndrăgostiți tot cum le fură inima mintea fac! Și se iubesc! Și se iubesc! Până când mama Bărbatului din Femeia iubită se alarmează, devine hiperprotectivă, hipervigilentă, posesivă, prea iubitoare…Iar tatăl Femeii din Bărbatul iubit începe să gelozească, suspicioneze, epateze și să impună…Sună cunoscut, Femei și Bărbați?

Dar nu e timp de clarificat pe mama din Ea și pe tatăl din El…Și se iubesc cei doi! Și se iubesc! Până când maturitatea mamei din Femeia iubită atinge stabilitatea (căsătorie, casă, copii), iar independența tatălui din Bărbatul iubit parcă ajunge la stabilitate, dar alta (carieră, prieteni). Acest moment critic poziționează Femeia și Bărbatul în opoziție (ca la horoscop). Astrele nu le mai surâd…Relația mamei și tatălui din Femeia și Bărbatul care se iubesc sunt acum unul împotriva celuilalt. Își caută defecte și și le evidențiază reciproc, luptă pentru control și dominație în relația celorlalți doi, Femeia și Bărbatul, care săracii sunt inerți…

Care este soluția? Despărțirea! Dar Femeia și Bărbatul nu își doresc asta! În schimb, mama și tatăl regăsiți unul în celălalt nu mai pot relaționa nicicum! Este imposibil! Cine câștigă dintre cei patru? Cine rămâne cu cine? Cine se va iubi cu cine? Cine va iubi împotriva celuilalt?

Eu risc și dau cu banul! Dacă e pajură Femeia rămâne cu tatăl său pe care să-l iubească împotriva Bărbatului. Dacă moneda pică cu banul în sus, pariez clar pe relația Bărbatului cu mama sa din toate Femeile ce le va întâlni la un moment dat în viața sa! Și dacă pică moneda pe muchie, se rotește în muchie? Ramâne Femeia cu Bărbatul sau Bărbatul cu Femeia? Unul împotriva celuilalt…