Ce spune iubirea despre tine?

Oamenii iubesc, de-a lungul vietii, in multe si diferite feluri…Nebuneste, linistit, adrenalinic, masochistic, pasional, inocent…Toti iubim si invatam ca prima iubire nu dureaza o vesnicie asa cum ne place sa credem…Multi dintre noi am invatat ca dovada iubirii este suferinta pe care o resimtim cand pierdem omul pierdut…Ca celalalt ne iubeste daca sufera pierderea noastra. Iata un model vechi, dar de noutate, si anume ca iubim ceea ce am pierdut…

Cum iubesti nu te defineste ca persoana! Dezvaluie puterea interioara de a te construi!

Cum esti iubit nu spune despre celalalt cum este! Ci despre cat il lasi sa vada din tine!

Ce ar putea spune iubirea despre tine?

Probabil ai iubit nebuneste cel putin o data pana acum. Ai suferit, iar asta ti-a oferit dreptul sa iei cu tine ceva din fiecare fost partener! Fie ca a vrut sa-ti dea sau nu ceva din el, ai luat! Crezand ca vei detine pentru totdeauna pilula vindecatoare pentru vechile tale dureri. Ti-ai asigurat un loc in amintirea celuilalt, caci posezi ceva al lui. Ca nu te va uita. Da, nu te-a uitat! Si este inca legat de tine printr-o sfoara invizibila numita resentiment.

Din pacate, resentimentul nu vindeca! Nici nu-ti aduce inapoi! Te tine pe loc. Si cere in schimb un pret. Al solitudinii emotionale. Nu iti permite sa te atasezi. Te simti liber stiind ca ai legat de tine trecutul! Te simti razbunat! Aceasta este iluzia independentei. Pentru ca dincolo de aparente, esti intr-o inchisoare si executi pedeapsa iubirii imposibile! Speri ca-ti vei vindeca rana veche produsa de altcineva cu acest resentiment. Pune-te pentru o secunda in locul celui de la care ai „furat”. Ce emotie experimentezi?  Mai incearca o data! Fii mai onest…

La un moment dat posibil sa intelege si sa accepti ideea de schimb reciproc in iubire! Cand iei si nu oferi poate insemna ca esti in cautarea unui vindecator sau a gasirii unui vinovat. Pana nu identifici partenerul cu unul dintre cele doua roluri, nu vei da! Iar cand esti suficient de securizat sa o faci, e prea tarziu…Nu mai ai cui sa oferi! Sau poate vei gasi tot un cautator de vindecare si veti imparatasi o perioada dulcea durere. Insa nu veti fi suficient de Salvator unul pentru celalalt. Unul va ramane nemultumit fiindca a dat mai mult decat a primit. S-a sacrificat pentru a-i inchide rana celuilalt in timp ce a sa se adancea. Nemultumitor, nu? Sau…

Arsenie Boca spunea ca “la început dai din ce ai, iar când nu mai ai, dai din ceea ce ești”. Dacă nu esti sincronizat cu partenerul, el nu va mai fi langa tine pentru a primi ceea ce tu cu greu ii dezvalui.

Maturizarea in iubire vine o data cu relatiile esuate! Ceea ce nu a functionat in relatia precedenta iti spune ceva despre tine! Iti poate spune cat de adanca este rana de care nu te desprinzi. Iti poate spune ce fel de tipologie a partenerului cauti. Posibil sa-ti puna in fata ochilor obiectivele personale. Apoi vine constientizarea! „Vezi” cauza! Doar ca momentul constientizarii nu te ajuta in totalitate! Pentru ca iti indica trecutul. Ai constientizat, iar acum ce faci cu ce stii? Si ce daca stii ce nu ai facut bine in iubire ori ce nevoie t-a impins sa faci niste alegeri in viata? E ca si cum esti spectator la propria-ti viata, dar nu poti interveni…De obicei, in urma constientizarii tinzi sa eviti sa schimbi felul in care alegi un partener in iubire. Daca reusesti sau nu, asta nu mai tine de constientizare…

Ce poti face pentru tine nu este neaparat schimbarea alegerii. Simbolic vorbind, ai putea sa te confrunti. Sa te intrebi, ca si cum ai fi un potential partener pe care l-ai avut sau dupa care tanjesti, daca tu te-ai implica intr-o relatie cu tine, daca ai petrece restul zilelor cu tine incercand sa repari la nesfarsit un neajuns care nu-i al tau?

Posibil sa ai norocul si dai peste un Vindecator. Intri in relatie cu un Salvator. Tine minte! Salvatorul isi face treaba cu tine apoi merge mai departe pentru a-si indeplini misiunea!

Asadar, foloseste constientizarea pentru a-ti analiza resursele, nu pentru a identifica o cauza…daca nu ai inteles pana acum ca aceasta cauza este in tine, in structura ta psihologica! Fa diferenta intre a fi vinovat si notiunea de „cauza este in tine”! Asta ar putea fi sansa ta de a iesi din zona victimizarii.

Ai dreptul sa repeti greselile (asa cum tu le numesti), adica pattern-urile (cum le numesc eu)! Aceste pattern-uri le dizolvi repetandu-le asumat, respectandu-ti rana, dar nu aruncand-o pe umerii celuilalt. Compara importanta aliantei tale cu trauma proprie cu importanta relatiei de iubire cu un om! Poate ca iubesti mai mult relatia pe care o mentii cu o idee, posibilitate, ceva nematerial, care s-a intamplat de multa vreme. Ce iti aduce bun o astfel de legatura? Te implineste? Poate ca nici tu nu te-ai implica intr-o relatie cu cineva care deja iubeste altceva…Ai putea sa-ti asumi rolul de amant pana cand partenerul tau va rupe legatura de iubire cu rana sa? Nici nu stii cand va fi pregatit sa o faca sau daca o va face!

Cred ca ti-e teama sa rupi alianta cu trecutul! Asta iti va produce o suferinta mai mare decat cu cea cu care esti obisnuit sa traiesti.

Stiu ca ai nevoie de sprijin sa pui piciorul in prag, iar pentru asta exista familia ori prietenii ori specialistul. Sa-ti infrunti durerea de unul singur nu este neaparat un act de curaj…

Vrei sa ai o relatie de iubire sanatoasa, atunci renunta sa mai crezi in basmele conform carora drumul pana la iubire este plin de obstacole si durere!

Nu mai crede ca iubirea vine in urma unor dovezi de suferinta!

Nu mai accepta sa-ti faci rau ca sa primesti iubire!  

Nu-ti mai etala rana ca pe o virtute!

Nu-ti mai ascunde dorinta de a iubi normal ca pe o slabiciune!

Ai la indemana iubirea ca sa inveti despre tine, viata, oameni, relatii. Nu pentru a suferi! Ci pentru a exersa fericirea, starea de bine, pozitivul!

Scrisoare iubirii

Iubire dragă,

Îmi lipsești! Sau mai bine zis, îmi lipsesc una din sistolele şi o alta din diastolele inimii mele…Ritmul cardiac este încetinit. Am nevoie să-mi atingi degetele mâinilor pentru a-mi resuscita muşchiul inimii. Serotonina nu mai este pompată cu forţă către capilarele degetelor de la picioare. Reducerea cantităţii de endorfine a accentuat durerile retinei, iar acum ochi-mi nu-ţi mai miros kinestezia sentimentelor tale.

Să ştii că mi-e dor! Simţi că mi-e dor?

Parcă au trecut luni de la ultima îmbrăţişare ce s-a întâmplat ieri…Îmi place cum mă simt în braţele tale, mă relaxează! Mai mult, găsesc interesante dialogurile dermelor noastre, în special în dimineţile când servim iubirea împreună la micul dejun. Pielea-mi chicoteşte ore întregi după consumarea momentelor de întâlnire vizuală, eu de o parte, tu de cealaltă a legăturii noastre.

Este minunat când ne vorbim fără vorbe, când împărtăşim din priviri aroma energizantă a cunoasterii. Ne înţelegem perfect când insiprăm-expirăm vălul de lumină solară care ne mângâie trăirile…este, de fapt, un compliment al existenţei lui “noi doi”! Iar eu sunt fericită când intimizăm în felul acesta, când avem întâlniri tandre şi îmbibate de dorinţă ale simţirilor neajustate!

Mă simt iubită chiar şi atunci când nu ne regăsim fizic…

Mă simt dorită chiar şi atunci când nu ne avem…

Ştiu că mă iubeşti şi-mi place să ştiu…

Ştiu că nimic nu ne poate garanta evitarea suferinţei, iar asta nu mă sperie…

Îţi sărut simţirea!

32a

 

Prea multă iubire necondiţionată condiţionează?

Câte definiții ale iubirii cunoști? În atâtea feluri poți iubi…

 

“Ce e iubirea, Oana?”

Nu ştiu! Sincer!”

“Atunci cum poți vorbi despre ceva ce nu cunoști? Sau nu știi ce e?”

“Dar pot vorbi despre ceva ce simt… “

“Ce e mai bine: să iubești sau să fii iubit?”

“Mai fain este să fim iubiţi…pentru că nevoia primordială a oamenilor este aceea de a fi iubiţi când, cum şi de cine vrem…necondiţionat…”

Dar nu simțim că trăim decât atunci când iubim…”

Când iubeşti vine peste tine nevoia de a fi iubit. Iubirea este în multe, nu numai în partener!”

“Ce facem atunci când…iubim o persoană care nu ne iubește și suntem iubiți de o persoană pe care nu o iubim?”

“Stăm şi o iubim”/ Stăm și ne complacem căci nu o iubim… masochism!”

“Plecăm şi o iubim / Suntem sinceri și plecăm…realism!”

 

“Dăruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependență față de celălalt, nu e sclavie. Nu ți se cere s-o faci. Prin dăruire nu mă anulez, ci mă regăsesc pe mine și mă îmbogățesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, mă anulez. Unora le convine să se lase stăpâniți de alții. E cazul multor femei de azi, care ajung să se înrobească. Le bat bărbații, sunt chinuite, dar le e frică să-și asume un drum, de dragul siguranței. Au parte de o suferință absurdă, care nici măcar nu e mântuitoare. E o formă de lene. Refuză responsabilitatea propriilor decizii și atunci preferă doar să execute. Dar așa nu vor evolua niciodată.” (Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa)

 

Nu, nu cred în iubire necondiționată! Tu ce părere ai? Este sau nu posibil să simți acest fel de iubire în care oferi fără să aștepți să primești? Poți iubi neîmpărtășit? Poți să îi transmiți celui iubit necondiționat sentimentele tale?

Iubirea nu mai are valoare dacă nu este arătată, simțită, trăită, experimentată. Iar ca să iubești este obligatoriu să existe și cealaltă parte, jumătate în această ecuație…ca să ai cui să-i transmiți.

Iubirea cere două părți ce compun întregul acestui sentiment, indiferent ce reprezintă aceste două componente. Pot fi omul și Dumnezeu, animalul și puiul său, copilul și mama sa, femeia și bărbatul…Cine crede în iubire fără un schimb, oricât de mic ar fi el, trăiește încă utopic, se îmbată cu apă rece…Cine crede în posibilitatea de a înlocui traiul fără iubirea condiționată cu unul în care Binele Suprem născut din dragostea fără așteptări îi va deschide ușa către Fericire, este un trist care-și neagă nevoia de apartenență la cuplu și la împlinire!

Hai să ne oprim puțin din negarea asta profundă a nevoii de iubire ce pune limite! Ea există! E în fiecare din noi și ea leagă relațiile! Cel mai simplu exemplu de iubire „schimb pe schimb” este cea dintre mamă și copilul său! Plânsul copilului, unealtă brută de manipulare, aduce atenția mamei, o subtilă formă de a cere iubire. Mama acordă atenția cuvenită plângăciosului doar pentru că acesta i-a semnalizat că îi lipsește ceva…sau și pentru că ea, la rândul său, are nevoie să dea? Primește ceva la schimb? Eu spun că da! Zâmbetul micului „monstru” care acum tace, poate gângurește…este un scump, nu, când îți arată dințișorii…dințișorii ce îi provoacă durere și temperatură și astfel plâns…plâns încetat la îmbrățișarea mamei sau a biberonului cu lapte cald ținut de mâna mamei…Care este schimbul real în această legătură genptropică, de iubire nativă, de la sine? Nu săriți că sunt prea materialistă (eu aş zice realistă), aici este un schimb permanent…de multă iubire!

Hai să vedem! Cine ce a dat? Cine ce a luat? Copilul a primit atenția mamei, reîntoarcerea la sânul matern protectiv, calmare, relaxare, deci siguranța că aparține, că este de unde a ieșit pe lume! Mama și-a dovedit sieşi încă o dată abilitățile parentale, arta de a-și proteja copilul şi modul de a-şi mahifesta dragostea. Nu-i mai aude plânsul, deci el este bine și implicit și ea este bine…Ea se simte utilă.

Aceasta este o analiză deloc profundă a legăturii materne a copilului, dar reală și faptică. În spatele acestor schimburi materiale și/ sau emoționale stă ascuns principiul plăcerii și satisfacerea acestuia. Toată iubirea noastră, denumită și redenumită, definită și redefinită, pornește de la principiul plăcerii și se oprește la satisfacerea lui. Manifestarea iubirii are loc până la obținerea plăcerii (sub formă conștientizată sau nu) prin descărcare. Apoi respiro! Tensiunea crește! Descărcare! Ciclic! Ritmic! Și dacă este și conștient de acest act al iubirii în cadrul căruia tu ai transferat și n-ai rămas cu buzunarele inimii tale goale va fi cu adevărat satisfăcător! Simplul fapt că tu te-ai simțit bine oferind este un schimb! Deci cine de cine s-a folosit în acest tip de iubire?

Așa că nu te mai amăgi și îmbăta cu apă rece! Nu te mai ascunde în spatele conceptelor atât de asiduu vehiculate despre iubire fără condiție, asexuată și asexuală! Vei ajunge să te ascunzi în tine de tine…și e păcat…e păcat să nu simţi, să nu descarci, să nu împărtăşeşti, să nu oferi, să nu primeşti….cramponându-te în necondiţionarea care, până la urmă, condiţionează!!!!

 Citeşte şi http://www.formula-as.ro/2011/973/asul-de-inima-45/despre-dragoste-cu-parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-13840

7 paşi ca să nu mergeţi „împreună, dar pe drumuri separate”

 

Nu vreau să mă cunoști,

Doar cât să știi că sunt!

Din multitudinea de proști

Tu esti atât de orb umblând

Să îți primești recunostința,

Cu sufletu-ți plăpând arzând

Atât de mult! Ca să trăiești căința! 

1. CONTACTUL

Întâlnirea cu o persoană nouă se concretizează prin destinul genetic prescris al indivizilor în căutarea progresului interior…printr-o strângere de mâini, intersectare a privirilor…..

2. CUNOAȘTEREA. Te cunoşti, dar te accepţi cu bune şi cu rele?

Cunoaşterea de sine ce uşurează procesul constant de transmitere reciprocă a informaţiilor despre sine către celălalt.  Cât de sinceri şi de deschişi sunt cei doi oameni aflaţi în cunoaştere unul faţă de celălalt va determina gradul de apropiere.

3. APROPIEREA.  Aici curajul şi o doză mică de nebunie ajută! 🙂

Cu cât comunicăm mai des și mai sincer, cu atât întrepătrunderea cognitivă devine relevantă, transformând astfel atracţia fizică în atracţie mentală, interpsihică. De aici până la  împărtășire de țeluri și idealuri mai este un mic pas!. Ascultarea devine primordială în această etapă a simțămintelor.

4. INTIMITATEA. Ascultarea activă a nevoilor celuilalt astfel încât să i le poți satisface nelezându-ți propria intimitate! 

Ne place să credem despre noi că suntem apropiați unul față de celălalt când ni se împărtăşesc sau împărtăşim secrete, ni se fac destăinuiri sau ne confesăm, petrecem mult timp cu celălalt, când nu mai putem trăi unul fără celălalt! Înţelegem prin intimitate faptul că celălalt ne acceptă defectele, nu încearcă să ni le şteargă sau corecteze, nu ne divulgă secretele ruşinoase şi devine părtaşul acestora . Însă tot ceea ce contează acum este înțelegerea retragerii în sine a celuilalt-paradoxal definiției uzuale a intimizării.  Intimitatea este distanţa care nu îndepărtează, ci previne invadarea spațiului propriu al tău, da şi al celuilalt. Acest lucru se exprimă prin tăcere şi aşteptare! Neforţarea persoanei de a se deschide când şi cum vrei tu! Aşteptând oferirea pe tavă a vulnerabilităţilor celuilalt va anestezia propria-ţi etalare ce se vrea a fi asumată!

5. RESPECTUL. Acum vă luaţi de mână şi creşteţi!

Trăirea acestei stări de fapt (unii ar numi-o valoare ori normă socială) presupune enorma zbatere internă și spirituală în a-ţi satisface propria nevoie de ataşament când, cu cine şi cât vrei fără a fi condiţionat şi a nevoii celuilalt de iubire atunci când are nevoie, cu cine vrea şi când doreşte (la fel, fără condiţionare).  Păşeşti pe alt drum (diferit de al tău), pe teritoriul celuilalt (cu acordul lui, bineînţeles!); mergeţi împreună dacă aceste două nevoi se pliază!

6. SENTIMENTUL

Acum putem spune că legatura s-a aprofundat îndeajuns pentru a ne simți capabili de emoții cristalizate în energie suficientă cât să întreţină atracţia, dorinţa, legătura! Ceea ce s-a născut în cei doi, sentimentalismul, se numește iubirea de sine prin celălalt!

7. VALORIZAREA

Este etapa finalizării și concretizării emoției; a știi să dai valoare celuilalt prin tine însuți/ însăți este cel mai curajos act al încrederii în partener; a fi recunoscut ca și parte a unei legături emoționale bazată pe respect, sentiment, apropiere și cunoaștere se definește prin ceea ce se numește credința și sacrificiul actului de a se încrede în cel pe care de abia acum începi să-l simţi!

 Drumul acum începe! Dacă nu va fi un drum marcat, cu reguli, cu sinceritate, fără teamă şi fără constipaţie mentală, atunci schimbă traseul! Oricum, nici măcar tu nu îţi poţi garanta că un drum sau altul este cel potrivit ţie până nu încerci! Aşa vei putea ALEGE tu itinerariul şi nu te va lua el „pe sus”!

 

Invitație la dans cu alegerea ta! Aici și Acum!

Clipa este măsura timpului din noi! Ea se materializează în “aici și acum” devenind astfel o însufleţire a EU-lui, o oprire în loc a ceea ce a fost prezent. Aşa avem posibilitatea să ne clădim vise pe care apoi să le trăim “aici şi acum” fără să le gândim prea mult ori prea în detaliu.

Clipa “aici şi acum” este momentul naşterii, atunci când, fără să vrem conștient, scoatem căpșorul în lume să spunem cine suntem! Unii dintre noi ne putem naşte o singură dată, alţii se pot naște de mai multe ori… Mulţi amprentăm naşterea celorlaţi ancorând clipa în realitate şi dându-i valoare destinologică.

Alegem, conştient sau nu, dar o facem!

Orice alegere făcută pe parcursul vieții are o rezonanță instinctuală ce este, în fapt, dirijată de genă; gena fiind reprezentativă în materialul nostru biologic autunom, deci este cea responsabilă de transmiterea informațiilor, alteledecât cele de care am aflat la orele de biologie și/ sau genetică. Asta ne-ar permite, cel puțin ipotetic, să ne adresăm nouă înșine și astfel să ne conectăm strămoșilor prinși în propriul arbore genealogic? Prin această conectare destinologică am purta un dialog cu noi sau cu ei? Ar fi, mai degrabă, un monolog? Căci ne-am întreba, în esență, tot pe noi… și tot noi ne-am răspunde…

Să revenim la naştere 🙂 Părinţii noştri, atât cei fizici cât şi cei spirituali, ne dăruiesc din ceea ce ei sunt fără să știe câtă putere dețin prin noi, copiii lor!  Încă dinainte de a fi concepuţi şi existăm doar la nivel teoretic, în mintea părintelui, suntem înzestraţi cu ceva…el își dorește ceva pentru noi…se teme deja pentru noi, copiii nenăscuți…Înainte de conceperea fizică a “omului”, adică EU, TU, NOI, VOI, EI, ELE, se aprinde suflarea în inima mamei, în cea a tatălui, iar de acolo “coborâm”, în mod generic, către pântecul matern ce-l vom locui 9 luni de zile. Impropriu spus 9 luni, căci tot restul vieţii extrauterine a omului, acesta va căuta acea dulce clipă “aici şi acum” a uterului. Această imagine proiectată de ai noștri părinți va amprenta periplul nostru pământean şi ne va conduce într-un sens ce-l vom conştientiza ca fiind alegerea proprie.  Iar tot ce urmează după „ieșirea” din mamă  presupune a fi, a cunoaşte, a simţi şi a-ţi asuma că EȘTI și REPREZINȚI gena familiei încă din viața intrauterină…ba chiar înainte de fecundare 🙂

Este o responsabilitate presantă, nu? Mai ales dacă o conștientizezi! 🙂

Celula de bază a societăţii este familia, familia ca şi conceptul „mama-tata-copiii”. Cu trilogia asta am fost amețiți permanent și este cât se poate de reală și de marcantă social!  Dar mai extins, am putea să săpăm dincolo de noi, cei de “aici şi acum” şi să descoperim că întreaga noastră familie înseamnă mai mult decât mama şi tatăl, înseamnă toți cei care s-au unit, pentru un scop sau altul, alegând voit sau nu, şi au conceput EU-ri, întâi cu inima, apoi fizic.

Alegerile personale se oglindesc în prezent! Nu în trecut! Nu în viitor! Şi spun asta pentru că, de cele mai multe ori,  alegem gândit şi analizat matematicește, uitând de simțire sau intuiție care este esenţa alegerii! Analiza nu face decât să te îndepărteze de adevarata valoare a conjuncturii, astfel implicându-te în visare şi nu în adaptare la realitate. Nu faci altceva decât să stai şi să aduni, stagnezi fără să realizezi că a trecut momentul „aici şi acum”, că ai “soluţia” alegerii, dar nu mai ai ce alege! Deplorabil moment pentru fiinţa umană! De ce? Păi se menţine cercul neîncrederii în propria capacitate de a alege şi, mai mult, stai în zona non-alegerii pierzându-ţi încrederea în sine şi în şanse!

Actul de auto-învinovăţire este o formă subtilă de a te reţine în mediul confortant în care funcţionezi previzibil şi raţional, fiind capabil să deţii controlul asupra gândurilor culpabilizatoare ce apar în urma alegerilor făcute. Poate sună mult prea general, dar la fiecare pas alegem. Că ne trezim la o anumită oră, că ne dăm jos din pat sau mai lenevim încă cinci minute, că zâmbim la cafea cu colegii ori trecem imediat la birou să rezolvăm corespondenţa. Totul depinde de noi! Astfel de alegeri le facem inconştient, ele au devenit deprinderi, parcă ne-am născut astfel.  Nu le gândim prea mult, ele venind de la sine…uneori parcurgem zilele vieţii noastre fără să le percepem cu adevărat, nu simţim multitudinea provocărilor cărora le răspundem, doar trăim respectând harta comodității! Şi la un moment dat ne trezim din viaţa noastră şi, evident, privim înapoi! Şi rămânem aţintiţi cu privirea în trecut şi zăbovim crezând că, păstrând amintirea, vom putea merge înainte! Iar asta nu face decât să ne tragă mereu un pas înapoi spre a ne învinovăţi şi a nu ne asuma trecerea spre înainte.

Până şi ce ne amintim este o alegere!

Stagnăm în idei fixeamintiri dureroase sau nedureroase, dar apăsătoare,  mascate în responsabilităţi ce împovărează…acestea doar dau senzaţia de lecţie de viaţă învăţată și punerea în practică a tiparului alegerii pentru demonstrarea învăţării lecţiei…iar clipa aici și acum este amânată…

Tu cât mai amâni să trăiești în prezent? Cât mai crezi că ai de învățat din lecția precedentă? Te las atunci să-ți mai exersezi toleranța în fața suferinței!

EU îmi fac curaj și încep să dansez 🙂 pe melodia asta 🙂 

Nu rata noile reduceri de până la 50% la măști sociale!

A fi tu nu presupune schimbare…Schimbarea este un cuvânt generic pentru acceptarea de sine…Iar acceptarea personală merge mână în mână cu înțelegerea antagonismelor și dualităților psihice care coexistă în tine, adică bine și rău, estetic și inestetic, sadism și masochism, depresie și manie, extrovertism și introvertism etc.! Ele se manifestă atât în interior, cât și la suprafață la intensitate diferită, în momente diferite! Ceea ce le stimulează manifestarea nu sunt conjuncturile exterioare, ci tocmai, acele frământări pe care nu le poți traduce sau exprima! Stările expuse de tine în prim plan, cel al contactului cu realitatea, vin din alte stări, latente, cu conținut neadecvat cerințelor realității. Conținutul acesta scandalos animă ieșirea la suprafață a ceea ce ești. Când îl ții în tine prea multă vreme, conținutul va răbufni când ți-e lumea mai dragă 🙂

Deci, schimbarea nu are legătură cu Shift+Delete! Nu poți șterge din tine, din programul genetic general uman, părțile neplăcute pe care ori tu ori ceilalți nu le agreează! Schimbarea nu presupune să înlocuiești o mască inadecvată realității cu una pe care crezi că, purtând-o, societatea va uita ceea ce ești ca esență…om! În prezent, se vând multe astfel de imagini ideale, perfecte, care par a fi cele ce te integrează în normalitate. Într-adevăr, aceste stereotipuri de frumuseți umane vând și au succes! Dar succesul este al cui? Al celui care poartă masca schimbării sau a celui ce o privește? Iar acest succes al validării și acceptării de către ceilalți cât ține?

Când alegi să-i mulțumești pe alții mințindu-te pe tine prin masca ce-o porți, presiunea externă crește! Așteptările sunt tot mai mari…La un moment dat vei face „poc!” sub veșnica privire critică a observatorilor…

Dar ce se întâmplă cu tine și cu mentalul tău dacă te păcălești că ești schimbat, adică altfel de cât ai fost? Riști să împingi tot mai în profunzime celelalte nevoi care așteaptă de multă vreme să fie purtate prin alte măști, cele de care tu ai nevoie pentru a te simți natural. Și când nu vei mai rezista, o să iasă la suprafață toate relele și ascunzișurile tale scandaloase prin însăși masca frustrării! Masca aceasta este aspru catalogată și totodată neînțeleasă! Pentru că nimănui nu-i place să relaționeze cu frustrarea, mai ales a altuia!

Echilibrul tău interior este important! Iar dacă îl neglijezi ținând cont de nevoile exterioare vei ajunge să vezi schimbarea ca și aruncarea la coș, uitarea și ascunderea a celui ce ai fost! Vei ajunge să te negi pe tine până la autodistrucție (mai rare cazurile) și te vei căuta o viață întreagă pe tine printr-o singură mască, a schimbării…

Schimbarea este ca și formatarea calculatorului! Rescrii soft-ul și instalezi un set de programe! Doar că în cazul tău, formatarea nu are loc după virusare! Ci în urma dorinței de a fi cea mai autentică variantă a ta, de a fi așa cum te-a lăsat Dumnezeu, cu cele bune, dar și cu Păcatul strămoșesc în cârcă! Da, știu că ești botezat, dar păcatul nu se rezumă doar la definiția dată de Biserică! Păcatul reprezintă, dincolo de a încălca valorile morale, respingerea a însăși firii umane! Cel mai mare păcat este acela de a te neglija, abandona, nega! Revenind…Tu te formatezi, deci ieși din păcat, atunci când înțelegi și te saturi să tot porți o mască ce te împinge la păcat.

Când decizi să-ți umpli dulapul și cu alte măști spui că te-ai acceptat. Acum poți încerca să afișezi o altă față a ta, în funcție de nevoia ta firească! Și le vei încerca pe toate! Abia atunci când vei știi care mască se potrivește fiecărei pulsiuni vei putea alege și vei accepta schimbarea ca pe ceva dinamic!

Țin să te anunț că nu există vreo rețetă secretă în ceea ce privește alegerea măștii…e o chestiune de încredere în capacitatea proprie de ascultare activă a vocii interioare! Se vor găsi mulți să-ți șoptească secretul de a identifica momentului oportun de alegere a măștii necesare fără a te dezechilibra la interior și fără a deranja exteriorul! Ferește-te să asculți sfaturi! Ele vin din nevoile celuilalt care are așteptări de la tine!

Momentul îl vei simți…vocea ta interioară îți va spune ce ai de făcut…și cum s-o faci…Asta dacă știi să te asculți pe tine! Dacă îți cunoști trebuințele suficient cât să le poți asocia măștii, atunci echilibrul tău se va păstra în mare măsură. Și iar îți spun! Nu sunt rețete care să te ajute să îți simți și să-ți cunoști nevoile! Experiența! Ea este cel mai bun învățător al tău! Ea îți dezvoltă vocea interioară!

Schimbarea este acceptare! Acceptarea dulcelui și amarului din tine! Nu poți îndepărta răul din tine! Dar poți trăi cu el fără să te depersonalizeze sau să-i afecteze pe ceilalți doar dacă îl vezi, îl simți și apoi știi să îl pui la locul său! Răul are locul său în tine! Fără acesta nu ar exista binele! Simplistă explicație…logică însă pentru vocea ta interioară

De ce să praticăm acceptarea de sine!

http://www.doxologia.ro/terapie-pentru-suflet/de-ce-sa-practicam-acceptarea-de-sine

Despre WC-urile emoționale

Toată lumea îți spune ce era mai bine să faci, cum era mai potrivit să te comporți în situația X sau cu persoana X!

De câte ori nu ai auzit “Dacă tăceai filozof rămâneai”! ori “Capu’ face, capu’ trage”! și multe alte aforisme cu tentă coercitivă, punitivă și corectivă?

Și dacă ai face/ zice așa cum era mai potrivit, ce câștig (emoțional) și trăsătură a ta ai valorificat? Sau, de fapt, e vorba să anticipezi ceea ce își dorește să audă celălalt coechipier de la tine? Ale cui nevoi este necesar să le satisfaci întâi și întâi? Să fii cum îți cere societatea cu valorile, dar și cu limitele sale? Să nu ai la îndemână alegerea de a-ți amplifica esența? Să nu te desprinzi de general și uniformitate? Să nu depășești limitele sociale? Să nu îți conturezi propria individualitate atât de mult aclamată în real life, în social media și în toate cărțile de psihologie și dezvoltare personală?

Păi atunci la ce mai trăiești printre și cu ceilalți? Nu simți că ți-ar fi mai ușor să le oferi ceea ce ești tu, firesc și natural? Poate încă eviți să nu te mai strângă pielea….

Îmi doresc ca întrebările de mai sus să pornească în tine o furtună de alte întrebări…și așa să fii aruncat într-o profundă reflectare despre câtă sănătate emoțională așezi între tine și ceilalți oameni…Eu deja am realizat că am împrumutat umbrela și stau în ploaia semnelor mele de întrebare!

Nu e o rușine să îți fie teamă, să fii anxios, să nu ai încredere în tine, să nu știi! E ceva firesc! Tuturor ni se întâmplă să mai fim și proști câteodată! Alteori suntem prea deștepți, la naiba!

Ce dacă ești timid, retras, pămălău? Ce dacă ești impulsiv, prea vorbăreț? Așa ești tu! Cui nu-i place felul tău de a fi nu va sta în preajma ta! Sau va rămâne “lipit” de tine dacă e masochist/ ă …De altfel, și tu esti liber să alegi pe cine ții lângă tine!

Nu e o rușine să plângi! Așa că destrăbălează-te! Și ce dacă te pocnesc lacrimile în public? Pot fii lacrimi de fericire, de frică…toate lacrimile se nasc din emoție! Și ce dacă ceilalți vor înțelege plânsul tău ca și act de slăbiciune? Poate slăbiciunea este tocmai traducerea lacrimilor ca fiind slăbiciune!

Fiecare “vede” și înțelege până unde și-a trasat limita emoțională!

Doar emoția ta este motor pentru tine! Emoțiile celorlalți nu te vor pune în mișcare, dar te vor însoți pe drumul către interiorul tău! Tu ALEGI să alimentezi rezervorul cu emoția proprie sau cu cea din afara inimii tale!

Nimeni altcineva nu îți spune cât valorezi, dar te pune în valoare! Nu mai umbla să obții aprobări și validări, oamenii nu sunt pregătiți să dea feedback la comandă!

Spune ce simți și gândește ce simțiri trezești! Stai! Nu te arunca să “dai cu barda”!!! Fă o pauză în respirație, identifică ce simți și deschide-te! Așa vei scoate pe gură cuvinte  autentice și nu porumbei! Cu cât mai mulți “porumbei ai păcii”, cu atât mai multă zacere în zona de confort! O să stai cu porumbeii tăi care ți se vor căca în cap, în suflet, deci pe tine! Să vezi atunci respingere! Te vor respinge oameni, te vei respinge tu! Și iar o să te rezumi la a-ți rezolva doar aceste conflicte! Și atât! Nu vei evolua! Nu vei afla! Nu vei descoperi (posibil să mai colecționezi o nouă specie de porumbel…). Tu vei fi ocupat cu hârtia igienică!

Da! Da! Știu că vrei schimbare, dar nu poți! Nu te poți schimba în voia sorții, căci asta înseamnă să ți se atrofieze creierul! Tu vrei schimbare organizată, când te vei simți tu pregătit..mental! Chiar nu realizezi că nu vei fi pregătit ever? Pentru că mai ai de hrănit niște porumbei care tocmai s-au căcat în toată stima ta de sine!

Te anunț că, în mod oficial, ești o budă publică pentru toate scornelile minții tale! Trage apa! Această toaletă, adică zona ta de confort pe care o gestionezi abil și fără dificultăți, pute, oricât o speli tu! O speli, dar nu tragi apa! Ce naiba? Faci economie la apă?

Pune-ți porumbeii să dea click pe link-ul de mai jos! Poate îi „ajuți” să își mute cuibul 🙂 Mai repede 😀

http://expandedconsciousness.com/2014/03/25/the-ten-guiding-principles-to-self-actualization/