Ce spune iubirea despre tine?

Oamenii iubesc, de-a lungul vietii, in multe si diferite feluri…Nebuneste, linistit, adrenalinic, masochistic, pasional, inocent…Toti iubim si invatam ca prima iubire nu dureaza o vesnicie asa cum ne place sa credem…Multi dintre noi am invatat ca dovada iubirii este suferinta pe care o resimtim cand pierdem omul pierdut…Ca celalalt ne iubeste daca sufera pierderea noastra. Iata un model vechi, dar de noutate, si anume ca iubim ceea ce am pierdut…

Cum iubesti nu te defineste ca persoana! Dezvaluie puterea interioara de a te construi!

Cum esti iubit nu spune despre celalalt cum este! Ci despre cat il lasi sa vada din tine!

Ce ar putea spune iubirea despre tine?

Probabil ai iubit nebuneste cel putin o data pana acum. Ai suferit, iar asta ti-a oferit dreptul sa iei cu tine ceva din fiecare fost partener! Fie ca a vrut sa-ti dea sau nu ceva din el, ai luat! Crezand ca vei detine pentru totdeauna pilula vindecatoare pentru vechile tale dureri. Ti-ai asigurat un loc in amintirea celuilalt, caci posezi ceva al lui. Ca nu te va uita. Da, nu te-a uitat! Si este inca legat de tine printr-o sfoara invizibila numita resentiment.

Din pacate, resentimentul nu vindeca! Nici nu-ti aduce inapoi! Te tine pe loc. Si cere in schimb un pret. Al solitudinii emotionale. Nu iti permite sa te atasezi. Te simti liber stiind ca ai legat de tine trecutul! Te simti razbunat! Aceasta este iluzia independentei. Pentru ca dincolo de aparente, esti intr-o inchisoare si executi pedeapsa iubirii imposibile! Speri ca-ti vei vindeca rana veche produsa de altcineva cu acest resentiment. Pune-te pentru o secunda in locul celui de la care ai „furat”. Ce emotie experimentezi?  Mai incearca o data! Fii mai onest…

La un moment dat posibil sa intelege si sa accepti ideea de schimb reciproc in iubire! Cand iei si nu oferi poate insemna ca esti in cautarea unui vindecator sau a gasirii unui vinovat. Pana nu identifici partenerul cu unul dintre cele doua roluri, nu vei da! Iar cand esti suficient de securizat sa o faci, e prea tarziu…Nu mai ai cui sa oferi! Sau poate vei gasi tot un cautator de vindecare si veti imparatasi o perioada dulcea durere. Insa nu veti fi suficient de Salvator unul pentru celalalt. Unul va ramane nemultumit fiindca a dat mai mult decat a primit. S-a sacrificat pentru a-i inchide rana celuilalt in timp ce a sa se adancea. Nemultumitor, nu? Sau…

Arsenie Boca spunea ca “la început dai din ce ai, iar când nu mai ai, dai din ceea ce ești”. Dacă nu esti sincronizat cu partenerul, el nu va mai fi langa tine pentru a primi ceea ce tu cu greu ii dezvalui.

Maturizarea in iubire vine o data cu relatiile esuate! Ceea ce nu a functionat in relatia precedenta iti spune ceva despre tine! Iti poate spune cat de adanca este rana de care nu te desprinzi. Iti poate spune ce fel de tipologie a partenerului cauti. Posibil sa-ti puna in fata ochilor obiectivele personale. Apoi vine constientizarea! „Vezi” cauza! Doar ca momentul constientizarii nu te ajuta in totalitate! Pentru ca iti indica trecutul. Ai constientizat, iar acum ce faci cu ce stii? Si ce daca stii ce nu ai facut bine in iubire ori ce nevoie t-a impins sa faci niste alegeri in viata? E ca si cum esti spectator la propria-ti viata, dar nu poti interveni…De obicei, in urma constientizarii tinzi sa eviti sa schimbi felul in care alegi un partener in iubire. Daca reusesti sau nu, asta nu mai tine de constientizare…

Ce poti face pentru tine nu este neaparat schimbarea alegerii. Simbolic vorbind, ai putea sa te confrunti. Sa te intrebi, ca si cum ai fi un potential partener pe care l-ai avut sau dupa care tanjesti, daca tu te-ai implica intr-o relatie cu tine, daca ai petrece restul zilelor cu tine incercand sa repari la nesfarsit un neajuns care nu-i al tau?

Posibil sa ai norocul si dai peste un Vindecator. Intri in relatie cu un Salvator. Tine minte! Salvatorul isi face treaba cu tine apoi merge mai departe pentru a-si indeplini misiunea!

Asadar, foloseste constientizarea pentru a-ti analiza resursele, nu pentru a identifica o cauza…daca nu ai inteles pana acum ca aceasta cauza este in tine, in structura ta psihologica! Fa diferenta intre a fi vinovat si notiunea de „cauza este in tine”! Asta ar putea fi sansa ta de a iesi din zona victimizarii.

Ai dreptul sa repeti greselile (asa cum tu le numesti), adica pattern-urile (cum le numesc eu)! Aceste pattern-uri le dizolvi repetandu-le asumat, respectandu-ti rana, dar nu aruncand-o pe umerii celuilalt. Compara importanta aliantei tale cu trauma proprie cu importanta relatiei de iubire cu un om! Poate ca iubesti mai mult relatia pe care o mentii cu o idee, posibilitate, ceva nematerial, care s-a intamplat de multa vreme. Ce iti aduce bun o astfel de legatura? Te implineste? Poate ca nici tu nu te-ai implica intr-o relatie cu cineva care deja iubeste altceva…Ai putea sa-ti asumi rolul de amant pana cand partenerul tau va rupe legatura de iubire cu rana sa? Nici nu stii cand va fi pregatit sa o faca sau daca o va face!

Cred ca ti-e teama sa rupi alianta cu trecutul! Asta iti va produce o suferinta mai mare decat cu cea cu care esti obisnuit sa traiesti.

Stiu ca ai nevoie de sprijin sa pui piciorul in prag, iar pentru asta exista familia ori prietenii ori specialistul. Sa-ti infrunti durerea de unul singur nu este neaparat un act de curaj…

Vrei sa ai o relatie de iubire sanatoasa, atunci renunta sa mai crezi in basmele conform carora drumul pana la iubire este plin de obstacole si durere!

Nu mai crede ca iubirea vine in urma unor dovezi de suferinta!

Nu mai accepta sa-ti faci rau ca sa primesti iubire!  

Nu-ti mai etala rana ca pe o virtute!

Nu-ti mai ascunde dorinta de a iubi normal ca pe o slabiciune!

Ai la indemana iubirea ca sa inveti despre tine, viata, oameni, relatii. Nu pentru a suferi! Ci pentru a exersa fericirea, starea de bine, pozitivul!

Remember 2014

Acest an a fost marcant pentru mine! Evident, daca ma uit cu atentie in urma si fac o socoteala, identific si alti ani despre care am declarat ca au fost semnificativi. Doar ca acum sunt constienta de mine si ma pot asuma! Stiu mai multe despre mine! Aleg in cunostinta de cauza si nu conjunctural!

Imi amintesc anul 2012! Incarcat an! Si lung…cu lectii…lectii grele, dure. Am inceput acel an intr-o relatie neacceptata de familia partenerului meu. Mai mult, acel an a debutat cu decesul tatalui fostului meu iubit, deces pentru care eu am fost responsabila 100% in conceptia rudelor sale. „A murit de inima rea! Ea l-a omorat!” Mi-am asumat o vina cumplita, dificil de purtat si, mult mai greu resimtita atunci cand partenerul meu a disparut efectiv din viata mea fara nici o vorba! Plecase pentru a indeplini cele „paganesti” si bisericesti si a linisti astfel constiinta proprie si a familiei sale. Trei luni. In acea perioada am inceput sa scriu. Era o forma de eliberare. Cautam sa inteleg, sa ma acuz sau sa ma absolv de vina! Plangeam prin scris! Ma simteam o blestemata! O neavenita! Fara sanse in viata! O criminala! Treceam de la agonie la extaz si mi-era rusine sa spun cuiva ce e cu mine. Simteam ura si pentru asta ma simteam si mai incarcata. Simteam compasiune si asa preluam din problemele celuilalt! Speram prosteste si fara obiective. Ma lasam in voia sortii si credeam abitir in destin.

Si ca sa mi se confirme inteaga zona de confort, acelasi an, 2012, s-a incheiat cu moartea bunicului meu! Am simtit ca platesc pentru toate relele pe care le gandisem sau nu! Meritam sa mi se intample nenorociri pentru ca ma consideram o persoana rea! Am trecut prin acest travaliu al durerii fara partenerul mai sus amintit. Relatia o reluaseram in primavara doar ca sa o incheiem apoteotic peste cateva luni. Scurt din partea lui! Cu crize si jelanii din partea mea!

Pentru ca mi-a taiat orice forma de comunicare cu el, ii scriam. Prindeam curaj sa imi expun durerea stiind ca oricum el nu va stii, deci nu voi avea cui sa dau socoteala. Asa am descoperit cata placere simt cand scriu. Mi-am cizelat expunerile. Si m-am oprit din a-i mai scrie lui si am inceput sa-mi scriu mie. Simteam ca asa aflu despre mine! Ca este o cale mai usoara, mai nedureroasa de a ma vedea. Eram din ce in ce mai sigura ca nu ma va dobori ce voi afla despre mine! Simteam undeva in adancul meu ca alegerile pe care le facusem pana la acel moment aveau un motiv unic si clar, dar greu sa il recunosc. Nu ma iubeam. Nu ma apreciam. Nu credeam in mine. Imi era teama sa-mi asum ceea ce reprezentam. Imi era frica sa ma arat lumii asa cum sunt ca nu cumva sa fiu respinsa! Dar nu intelegeam ca prin toate aceste demersuri de autosabotaj, de fapt eu eram aceea care denigra, ura, subaprecia, devaloriza. Pe sine si implicit pe ceilalti.

O singura alegere buna am facut in 2012. Sa am curaj sa aflu despre mine. A fost o alegere inconstienta, naiva, dar atat de binevenita. Aveam nevoie de o metoda de a ma readuce la viata si de a-mi dezvolta cariera, Szondi! Primul lucru bun pe care l-am facut vreodata in viata legat de mine si de care nu m-am indoit o clipa! Doream sa inteleg de ce atrag un anumit tip de oameni in viata mea. Sa pricep de ce „pe ce pun mana stric, distrug”.

Si acum, revin la 2014! Anul meu scump si drag in care durerile psihice au fost suportabile pentru ca de data asta mi-am ascultat nevoile. Am discutat cu mine. Am continuat sa scriu. Am indraznit sa dau forma fizica ideilor si viselor ce nutreau in interiorul meu.

Am ales! Sa ma desprind de o suferinta care nu era a mea (vezi povestea inceputului lui 2012). Resentimentele te tin legat de persoane care nu mai fac parte din viata prezenta.

Am ales! Sa accept ca imi este teama si mor de frica atunci cand tensiunea realitatii si presiunea sociala pareau a fi dusmanii mei. Frica este catalizator, panica ucide!

Am ales! Sa cred ca timpul rezolva si vindeca unele rani. Am priceput, in sfarsit, ca unii oameni nu sunt pregatiti sa se asume pe ei insisi. Profunzimea si varsta inaintata a unui mod de a te apara de tine te vor trage inapoi, in cel mai bun caz vei stagna!

Am ales! Sa nu mai stau in patratelul femeii care in copilarie nu a avut figura paterna prezenta. Femeia este autentica si echilibrata in cuplu functional, indiferent de cine a luat sau nu parte la cresterea si educatia acesteia.

Am ales! Sa imi asum consecintele felului meu de a fi si sa nu mai fiu atat de aspra cu mine insami. Cu cat te judeci mai mult, cu atat te vei simti judecat de altii. Recomand autoanaliza pozitiva, este constructiva!

Am ales atat de multe si sunt atat de fericita ca am facut alegerile cu inima si cu o minte limpede!

Mi-am infruntat si depasit niste temeri nefondate! Asadar am zburat pentru prima oara cu avionul si am observat ca imi fusese teama de ceva ce nu incercasem! Am traversat marea o noapte intreaga cu feribotul si, recunosc, am fost mai in elementul meu decat in aer! Am petrecut mai mult de 48 de ore cu o persoana pe care, in alte dati, nu o putusem accepta si ma enerva; nu i-am mai dat voie sa ma responsabilizeze, astfel ca nu mi-am mai asumat neimplinire sale. M-am mutat in alt oras. Am schimbat mediul de munca si colegii. Dar le-am facut! Si am aflat despre mine cate credinte false avusesem legat de anumite aspecte ale vietii si lucruri materiale. Banuiam eu, dar acum sunt sigura ca pana nu incerci sa faci nu ai de unde stii cum va fi si ce rezultate va da!

Iar cea mai importanta sedimentare a emotionalului meu a fost momentul in care am descoperit ca replica „niciodata sa nu spui niciodata” este adevarata! Mi-am reintalnit marea dragoste, omul care isi asuma pierderile personale si relatiile familiale si nu le pune niciodata pe umerii mei. Barbatul cu care simt iubirea ca pe o pace si liniste interioara, fara remuscari si fara invinuiri! Fara plecari si fara reveniri, de data asta. Fiindca am ales inspirat si asumat! Vreau sa-mi fie bine! Tu nu vrei asta pentru tine?
2014 a insemnat sa ma reintorc intr-un trecut indepartat, uitat, si sa-mi reamintesc cum fusesem odata si sa observ ce s-a modificat la mine. Asa mi-am validat scala de valori pe care o am in prezent si gradul de maturitate! Vad cu aceiasi ochi, dar e al naiba de diferit totul! Astfel ca, am pus in aplicare ceea ce mi se predase in 2012! De abia acum am inteles ca acele evenimente au fost lectii. Am invatat ceva din ele. Si inca invat. Iar in prezent nu ma mai sperie suferinta. Pentru ca ea nu exista ca mod de a trai, ci ca mecanism de aparare! Acum pot privi in urma mea fiindca ma accept mai mult si asa am posibilitatea sa ma cunosc in profunzime..

2014 a fost un an al curajului de a ma infrunta iubindu-ma si este doar inceputul!

Va doresc ca ale mele ganduri sincere sa va inspire in a va alcatui lista, mentala sau pe hartie, obiectivelor de indeplinit ori spre care tanjiti in anul 2015! Sa va faceti curaj si sa actionati. Apoi veti putea sa va formati o parere despre! Astfel veti decide liber de orice preconceptie si stereotip daca sa va fie teama ori ba, daca vi se potriveste sau nu!

Sunt alaturi de voi si va imbratisez cu iubire!

Prea multă iubire necondiţionată condiţionează?

Câte definiții ale iubirii cunoști? În atâtea feluri poți iubi…

 

“Ce e iubirea, Oana?”

Nu ştiu! Sincer!”

“Atunci cum poți vorbi despre ceva ce nu cunoști? Sau nu știi ce e?”

“Dar pot vorbi despre ceva ce simt… “

“Ce e mai bine: să iubești sau să fii iubit?”

“Mai fain este să fim iubiţi…pentru că nevoia primordială a oamenilor este aceea de a fi iubiţi când, cum şi de cine vrem…necondiţionat…”

Dar nu simțim că trăim decât atunci când iubim…”

Când iubeşti vine peste tine nevoia de a fi iubit. Iubirea este în multe, nu numai în partener!”

“Ce facem atunci când…iubim o persoană care nu ne iubește și suntem iubiți de o persoană pe care nu o iubim?”

“Stăm şi o iubim”/ Stăm și ne complacem căci nu o iubim… masochism!”

“Plecăm şi o iubim / Suntem sinceri și plecăm…realism!”

 

“Dăruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependență față de celălalt, nu e sclavie. Nu ți se cere s-o faci. Prin dăruire nu mă anulez, ci mă regăsesc pe mine și mă îmbogățesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, mă anulez. Unora le convine să se lase stăpâniți de alții. E cazul multor femei de azi, care ajung să se înrobească. Le bat bărbații, sunt chinuite, dar le e frică să-și asume un drum, de dragul siguranței. Au parte de o suferință absurdă, care nici măcar nu e mântuitoare. E o formă de lene. Refuză responsabilitatea propriilor decizii și atunci preferă doar să execute. Dar așa nu vor evolua niciodată.” (Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa)

 

Nu, nu cred în iubire necondiționată! Tu ce părere ai? Este sau nu posibil să simți acest fel de iubire în care oferi fără să aștepți să primești? Poți iubi neîmpărtășit? Poți să îi transmiți celui iubit necondiționat sentimentele tale?

Iubirea nu mai are valoare dacă nu este arătată, simțită, trăită, experimentată. Iar ca să iubești este obligatoriu să existe și cealaltă parte, jumătate în această ecuație…ca să ai cui să-i transmiți.

Iubirea cere două părți ce compun întregul acestui sentiment, indiferent ce reprezintă aceste două componente. Pot fi omul și Dumnezeu, animalul și puiul său, copilul și mama sa, femeia și bărbatul…Cine crede în iubire fără un schimb, oricât de mic ar fi el, trăiește încă utopic, se îmbată cu apă rece…Cine crede în posibilitatea de a înlocui traiul fără iubirea condiționată cu unul în care Binele Suprem născut din dragostea fără așteptări îi va deschide ușa către Fericire, este un trist care-și neagă nevoia de apartenență la cuplu și la împlinire!

Hai să ne oprim puțin din negarea asta profundă a nevoii de iubire ce pune limite! Ea există! E în fiecare din noi și ea leagă relațiile! Cel mai simplu exemplu de iubire „schimb pe schimb” este cea dintre mamă și copilul său! Plânsul copilului, unealtă brută de manipulare, aduce atenția mamei, o subtilă formă de a cere iubire. Mama acordă atenția cuvenită plângăciosului doar pentru că acesta i-a semnalizat că îi lipsește ceva…sau și pentru că ea, la rândul său, are nevoie să dea? Primește ceva la schimb? Eu spun că da! Zâmbetul micului „monstru” care acum tace, poate gângurește…este un scump, nu, când îți arată dințișorii…dințișorii ce îi provoacă durere și temperatură și astfel plâns…plâns încetat la îmbrățișarea mamei sau a biberonului cu lapte cald ținut de mâna mamei…Care este schimbul real în această legătură genptropică, de iubire nativă, de la sine? Nu săriți că sunt prea materialistă (eu aş zice realistă), aici este un schimb permanent…de multă iubire!

Hai să vedem! Cine ce a dat? Cine ce a luat? Copilul a primit atenția mamei, reîntoarcerea la sânul matern protectiv, calmare, relaxare, deci siguranța că aparține, că este de unde a ieșit pe lume! Mama și-a dovedit sieşi încă o dată abilitățile parentale, arta de a-și proteja copilul şi modul de a-şi mahifesta dragostea. Nu-i mai aude plânsul, deci el este bine și implicit și ea este bine…Ea se simte utilă.

Aceasta este o analiză deloc profundă a legăturii materne a copilului, dar reală și faptică. În spatele acestor schimburi materiale și/ sau emoționale stă ascuns principiul plăcerii și satisfacerea acestuia. Toată iubirea noastră, denumită și redenumită, definită și redefinită, pornește de la principiul plăcerii și se oprește la satisfacerea lui. Manifestarea iubirii are loc până la obținerea plăcerii (sub formă conștientizată sau nu) prin descărcare. Apoi respiro! Tensiunea crește! Descărcare! Ciclic! Ritmic! Și dacă este și conștient de acest act al iubirii în cadrul căruia tu ai transferat și n-ai rămas cu buzunarele inimii tale goale va fi cu adevărat satisfăcător! Simplul fapt că tu te-ai simțit bine oferind este un schimb! Deci cine de cine s-a folosit în acest tip de iubire?

Așa că nu te mai amăgi și îmbăta cu apă rece! Nu te mai ascunde în spatele conceptelor atât de asiduu vehiculate despre iubire fără condiție, asexuată și asexuală! Vei ajunge să te ascunzi în tine de tine…și e păcat…e păcat să nu simţi, să nu descarci, să nu împărtăşeşti, să nu oferi, să nu primeşti….cramponându-te în necondiţionarea care, până la urmă, condiţionează!!!!

 Citeşte şi http://www.formula-as.ro/2011/973/asul-de-inima-45/despre-dragoste-cu-parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-13840

7 paşi ca să nu mergeţi „împreună, dar pe drumuri separate”

 

Nu vreau să mă cunoști,

Doar cât să știi că sunt!

Din multitudinea de proști

Tu esti atât de orb umblând

Să îți primești recunostința,

Cu sufletu-ți plăpând arzând

Atât de mult! Ca să trăiești căința! 

1. CONTACTUL

Întâlnirea cu o persoană nouă se concretizează prin destinul genetic prescris al indivizilor în căutarea progresului interior…printr-o strângere de mâini, intersectare a privirilor…..

2. CUNOAȘTEREA. Te cunoşti, dar te accepţi cu bune şi cu rele?

Cunoaşterea de sine ce uşurează procesul constant de transmitere reciprocă a informaţiilor despre sine către celălalt.  Cât de sinceri şi de deschişi sunt cei doi oameni aflaţi în cunoaştere unul faţă de celălalt va determina gradul de apropiere.

3. APROPIEREA.  Aici curajul şi o doză mică de nebunie ajută! 🙂

Cu cât comunicăm mai des și mai sincer, cu atât întrepătrunderea cognitivă devine relevantă, transformând astfel atracţia fizică în atracţie mentală, interpsihică. De aici până la  împărtășire de țeluri și idealuri mai este un mic pas!. Ascultarea devine primordială în această etapă a simțămintelor.

4. INTIMITATEA. Ascultarea activă a nevoilor celuilalt astfel încât să i le poți satisface nelezându-ți propria intimitate! 

Ne place să credem despre noi că suntem apropiați unul față de celălalt când ni se împărtăşesc sau împărtăşim secrete, ni se fac destăinuiri sau ne confesăm, petrecem mult timp cu celălalt, când nu mai putem trăi unul fără celălalt! Înţelegem prin intimitate faptul că celălalt ne acceptă defectele, nu încearcă să ni le şteargă sau corecteze, nu ne divulgă secretele ruşinoase şi devine părtaşul acestora . Însă tot ceea ce contează acum este înțelegerea retragerii în sine a celuilalt-paradoxal definiției uzuale a intimizării.  Intimitatea este distanţa care nu îndepărtează, ci previne invadarea spațiului propriu al tău, da şi al celuilalt. Acest lucru se exprimă prin tăcere şi aşteptare! Neforţarea persoanei de a se deschide când şi cum vrei tu! Aşteptând oferirea pe tavă a vulnerabilităţilor celuilalt va anestezia propria-ţi etalare ce se vrea a fi asumată!

5. RESPECTUL. Acum vă luaţi de mână şi creşteţi!

Trăirea acestei stări de fapt (unii ar numi-o valoare ori normă socială) presupune enorma zbatere internă și spirituală în a-ţi satisface propria nevoie de ataşament când, cu cine şi cât vrei fără a fi condiţionat şi a nevoii celuilalt de iubire atunci când are nevoie, cu cine vrea şi când doreşte (la fel, fără condiţionare).  Păşeşti pe alt drum (diferit de al tău), pe teritoriul celuilalt (cu acordul lui, bineînţeles!); mergeţi împreună dacă aceste două nevoi se pliază!

6. SENTIMENTUL

Acum putem spune că legatura s-a aprofundat îndeajuns pentru a ne simți capabili de emoții cristalizate în energie suficientă cât să întreţină atracţia, dorinţa, legătura! Ceea ce s-a născut în cei doi, sentimentalismul, se numește iubirea de sine prin celălalt!

7. VALORIZAREA

Este etapa finalizării și concretizării emoției; a știi să dai valoare celuilalt prin tine însuți/ însăți este cel mai curajos act al încrederii în partener; a fi recunoscut ca și parte a unei legături emoționale bazată pe respect, sentiment, apropiere și cunoaștere se definește prin ceea ce se numește credința și sacrificiul actului de a se încrede în cel pe care de abia acum începi să-l simţi!

 Drumul acum începe! Dacă nu va fi un drum marcat, cu reguli, cu sinceritate, fără teamă şi fără constipaţie mentală, atunci schimbă traseul! Oricum, nici măcar tu nu îţi poţi garanta că un drum sau altul este cel potrivit ţie până nu încerci! Aşa vei putea ALEGE tu itinerariul şi nu te va lua el „pe sus”!

 

Nu rata noile reduceri de până la 50% la măști sociale!

A fi tu nu presupune schimbare…Schimbarea este un cuvânt generic pentru acceptarea de sine…Iar acceptarea personală merge mână în mână cu înțelegerea antagonismelor și dualităților psihice care coexistă în tine, adică bine și rău, estetic și inestetic, sadism și masochism, depresie și manie, extrovertism și introvertism etc.! Ele se manifestă atât în interior, cât și la suprafață la intensitate diferită, în momente diferite! Ceea ce le stimulează manifestarea nu sunt conjuncturile exterioare, ci tocmai, acele frământări pe care nu le poți traduce sau exprima! Stările expuse de tine în prim plan, cel al contactului cu realitatea, vin din alte stări, latente, cu conținut neadecvat cerințelor realității. Conținutul acesta scandalos animă ieșirea la suprafață a ceea ce ești. Când îl ții în tine prea multă vreme, conținutul va răbufni când ți-e lumea mai dragă 🙂

Deci, schimbarea nu are legătură cu Shift+Delete! Nu poți șterge din tine, din programul genetic general uman, părțile neplăcute pe care ori tu ori ceilalți nu le agreează! Schimbarea nu presupune să înlocuiești o mască inadecvată realității cu una pe care crezi că, purtând-o, societatea va uita ceea ce ești ca esență…om! În prezent, se vând multe astfel de imagini ideale, perfecte, care par a fi cele ce te integrează în normalitate. Într-adevăr, aceste stereotipuri de frumuseți umane vând și au succes! Dar succesul este al cui? Al celui care poartă masca schimbării sau a celui ce o privește? Iar acest succes al validării și acceptării de către ceilalți cât ține?

Când alegi să-i mulțumești pe alții mințindu-te pe tine prin masca ce-o porți, presiunea externă crește! Așteptările sunt tot mai mari…La un moment dat vei face „poc!” sub veșnica privire critică a observatorilor…

Dar ce se întâmplă cu tine și cu mentalul tău dacă te păcălești că ești schimbat, adică altfel de cât ai fost? Riști să împingi tot mai în profunzime celelalte nevoi care așteaptă de multă vreme să fie purtate prin alte măști, cele de care tu ai nevoie pentru a te simți natural. Și când nu vei mai rezista, o să iasă la suprafață toate relele și ascunzișurile tale scandaloase prin însăși masca frustrării! Masca aceasta este aspru catalogată și totodată neînțeleasă! Pentru că nimănui nu-i place să relaționeze cu frustrarea, mai ales a altuia!

Echilibrul tău interior este important! Iar dacă îl neglijezi ținând cont de nevoile exterioare vei ajunge să vezi schimbarea ca și aruncarea la coș, uitarea și ascunderea a celui ce ai fost! Vei ajunge să te negi pe tine până la autodistrucție (mai rare cazurile) și te vei căuta o viață întreagă pe tine printr-o singură mască, a schimbării…

Schimbarea este ca și formatarea calculatorului! Rescrii soft-ul și instalezi un set de programe! Doar că în cazul tău, formatarea nu are loc după virusare! Ci în urma dorinței de a fi cea mai autentică variantă a ta, de a fi așa cum te-a lăsat Dumnezeu, cu cele bune, dar și cu Păcatul strămoșesc în cârcă! Da, știu că ești botezat, dar păcatul nu se rezumă doar la definiția dată de Biserică! Păcatul reprezintă, dincolo de a încălca valorile morale, respingerea a însăși firii umane! Cel mai mare păcat este acela de a te neglija, abandona, nega! Revenind…Tu te formatezi, deci ieși din păcat, atunci când înțelegi și te saturi să tot porți o mască ce te împinge la păcat.

Când decizi să-ți umpli dulapul și cu alte măști spui că te-ai acceptat. Acum poți încerca să afișezi o altă față a ta, în funcție de nevoia ta firească! Și le vei încerca pe toate! Abia atunci când vei știi care mască se potrivește fiecărei pulsiuni vei putea alege și vei accepta schimbarea ca pe ceva dinamic!

Țin să te anunț că nu există vreo rețetă secretă în ceea ce privește alegerea măștii…e o chestiune de încredere în capacitatea proprie de ascultare activă a vocii interioare! Se vor găsi mulți să-ți șoptească secretul de a identifica momentului oportun de alegere a măștii necesare fără a te dezechilibra la interior și fără a deranja exteriorul! Ferește-te să asculți sfaturi! Ele vin din nevoile celuilalt care are așteptări de la tine!

Momentul îl vei simți…vocea ta interioară îți va spune ce ai de făcut…și cum s-o faci…Asta dacă știi să te asculți pe tine! Dacă îți cunoști trebuințele suficient cât să le poți asocia măștii, atunci echilibrul tău se va păstra în mare măsură. Și iar îți spun! Nu sunt rețete care să te ajute să îți simți și să-ți cunoști nevoile! Experiența! Ea este cel mai bun învățător al tău! Ea îți dezvoltă vocea interioară!

Schimbarea este acceptare! Acceptarea dulcelui și amarului din tine! Nu poți îndepărta răul din tine! Dar poți trăi cu el fără să te depersonalizeze sau să-i afecteze pe ceilalți doar dacă îl vezi, îl simți și apoi știi să îl pui la locul său! Răul are locul său în tine! Fără acesta nu ar exista binele! Simplistă explicație…logică însă pentru vocea ta interioară

De ce să praticăm acceptarea de sine!

http://www.doxologia.ro/terapie-pentru-suflet/de-ce-sa-practicam-acceptarea-de-sine