Cheia Sol a inimii

În muzică, începutul portativului este marcat de cheia Sol astfel încât inălţimea notelor muzicale să fie indicată. Cheia Sol mai este denumită şi cheia de violină și este utilizată la notarea partiturii pentru vocea feminină de sopran, alto sau pentru tenor.

Cheia desface! Tot cheia închide! Dacă are ce…uși…ferestre…inimi…vieți…

Începutul nostru este în inimă, avem simțire în noi de la prima ei bătaie! Încă din viața intrauterină simțim și manifestăm peferințe! Iar când ieșim din pântecul siguranței materne și dăm piept cu lumea, tragem și cheia Sol în lumină…acest moment este încă viu în amintirea scumpei noastre mame 🙂 Cum a văzut mama cheia noastră Sol? Hmmm…mai degrabă a auzit-o! O micuță soprană sau un grăsuț tenor i-a arătat părintelui sămânța sufletului său: prima respirație, primul țipăt. Așa începe scrierea primelor note muzicale ale vieții…Sunete mai înalte, altele joase, acorduri reci sau calde…toate au un dirijor, și anume, cheia Sol a inimii tale!

Primii fiori ai aerului dătător de viață transpuși în emoții de această magnifică cheie dau tonalitatea vibrațiilor tale interioare. Muzica este scrisă încontinuu în vasele de sânge ale simțirilor, iar visarea este efectul romantic al materialului cheii Sol.

O formațiune musculară și striată ce adună amintiri de inocență și puritate în copilărie, portativul va fi definit de începutul său unic, cheia Sol, adică nașterea! Însăși poziția fetală, cea înainte de „venire” simbolizează cheia Sol…întregul tău corp se pregătește să deschidă poarta către lume cu această cheie!

Cheia Sol este înțelepciunea cu care ne naștem și pe care o amplificăm sau nu pe parcursul călătoriei existențiale! În acest fel, inima ta va simți mai mult sau mai puțin, va primi sau va reprima, va oferi sau va depozita…

Cheia Sol a sufletului este prima emoție! Emoția autentică pe care nu ți-o amintești! Este teama ieșirii din uterul cald și confortabil! Este prima rupere a sforii ombilicale! Este primul pas independent!

Cheia Sol  multiplică…muzica se împrăștie în toți ceilalți pași făcuți spre devenire….

Cheia Sol se rotește fără întrerupere în butucul corpului viu! Iar fiecare rotație doare! Când nu mai simți durere, cheia a ruginit! Stagnezi, analizezi, sedimentezi şi alegi! Alegi aceeași cheie care s-a blocat sau te naști iar…și primești o nouă cheie Sol cu care să închizi vechiul capitol al drumului tău și să deschizi o nouă ușa către tine!

“A fost odată o floare de apă…un mic iris…ofilit…nu mai plouase de zile bune! Soarele îi arsese strălucirea! Micul iris pălea. Apa seca. Încă plutea. Pistilul era protejat de petalele-i ofilite, se menținea proaspăt…dar în curând urma să rămână semeț în bătaia regelui văzduhului…De teama de a nu se ofili și el, pistilul infantile a început a suspina, iar după încă o zi de neploaie, plângea de se cutremura până și irisul veștejit…Această mișcare venită din interiorul uscatei flori a mișcat ușor apa…valuri subtile au clătinat albeața ștearsă a irisului…încet, subtil, fiimituri de lichid au învăluit miezul acesteia și înmuiat. Senzația era divină! Floarea a început a plânge incontrolabil! Nu dorea să moară! Nici nu știa de ce plânge, de frica de moarte sau de senzația de răcoare transmisă de pistilul împrospătat! Nu știa dacă, de fapt, mai este în viață sau deja a intrat în fiorul morții si delirează! Toate lacrimile irisului au umflat pistilul, care s-a dublat…petalele s-au lăsat în voia creșterii acestuia…a început ploaia! Micul iris era acum iris! Plângea de fericire! Ce bucurie! Ce bucurie…că acum sfârșitul se apropia inevitabil, cu sau fără apă…și nu va mai compune muzică…își folosise unica și singura cheie Sol din scurta lui existență….”

Raspunde

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s