Dragul meu Bărbat,
Şi acum ești prezent în mine, femeia din trecutul tău, sub forma amintirilor, a lecţiilor şi a transformărilor pe care le-am suferit!
Iartă-mi istericalele când ai ales să ieşi din existenţa mea, că m-am supărat pe tine, că te-am ameninţat, că te-am şantajat emoţional şi că am încercat să-ți speculez slăbiciunile!
Iartă-mă că ți-am interpretat sensibilitatea ca formă de laşitate! Am evaluat despărţirile ca reprezentând un pas înapoi în dezvoltarea mea personală, iar relaţia cu tine ca pierdere de timp, însă acum îți sunt recunoscătoare pentru cum ai gestionat finalul legăturii noastre! Reprezinți o treaptă urcată de mine către interiorul meu măcinat de temeri, neputinţe şi frustrări…
Îți mulţumesc pentru fiecare conflict în care eu nu aveam dreptate și mi-ai arătat asta! Așa m-ai aşezat în faţa propriei mele persoane pentru a mă vedea cum sunt cu adevărat și pentru a-mi înfrunta neajunsurile emoționale ce le aruncam în brațele tale!
Îmi cer iertare pentru multitudinea de “S-a terminat!”, afirmaţie cu care speram să trezesc în tine propriul meu control aşteptându-ți validarea! Îmi pare rău pentru momentele ce le-am creat a-ți fi oportune în lupta pentru inima mea! Acum ştiu că nu aşa se întâmplă dragostea, nu aşa se exprimă sentimentele, nu aşa rezistă şi se demonstrează iubirea!
Îți mulţumesc pentru clipele minunate pe care mi le-ai oferit! Ştiu că m-ai iubit! Am simțit asta! Nu știam că merit însă iubirea ta….
Te-am enervat, şantajat, castrat, dominat, acuzat pe nedrept, suspicionat de infidelitate…şi asta pentru că eram o fetiţă speriată ce amestecase felurile de iubire!
Te-am responsabilizat ca iubit, tată, frate, prieten, şi realizez cât de greu ți-a fost să îndeplinești toate aceste roluri simultan! Te-am obligat să mă iubești în mai multe feluri ca să suplinesc neiubirea mea!
Am plâns de ciudă, de nervi şi de neputinţă când nu am primit de la tine iubirea aşa cum o vroiam eu şi cum văzusem eu în filme, sperând că plânsul îmi vor aduce afecţiunea şi aprecierea ta. De fapt, plânsul a trezit inițial în tine mila, compasiunea și apoi teama! Înțeleg de ce ai plecat! Și ți-am dat la plecare și geamantanul durerilor mele, aşteptând să te reîntoci senin în relația cu mine și fără a-mi înapoia bagajul propriilor nemulțumiri…sperasem că-l vei arunca tu la gunoi, că vei face tu toată treaba asta “murdară” în locul meu… Dar de fiecare dată m-am trezit cu o geantă mai mare, mult mai plină de temeri şi supărări. ..și m-am supărat și mai mult pe tine! Îmi cer iertare…
Când ai dat cu mine de “pământ” am înţeles din acest gest doar abandon, neasumare şi laşitate! Însă eu eram aceea care se abandona suferinţei confirmându-mi tiparul traumei cum că nu merit să fiu iubită. Mă agăţam disperată de cuvintele tale hotărâte că “S-a terminat!” ca fiind jocul meu indecis şi şantajist de-a “te iubesc/ nu te iubesc”.
Mi-ai dorit binele şi m-ai vrut alături de tine să facem o echipă…doar că eu nu ştiam cum să te însoțesc fără să sufăr căci nu ştiam a iubi! Nu am fost capabilă să gestionez sensibilităţile, fricile, vulnerabilităţile, ca să-ți rămân alături în frumoasa călătorie a iubirii.
Iartă-mă pentru relația toxică oferită, plină de dependențe şi ascunzișuri…
Iartă-mă, căci nu te-am iubit, ci am învăţat să devin femeie! Îmi cer iertare pentru “Te iubesc”-urile neadevărate declarate în virtutea relaţiei…
Îmi pare rău că nu te-am îmbrăţişat, dar ți-am cerut îmbrăţişări multe…
Iartă-mă că ți-am cerut soarele şi luna de pe cer şi că ți-am pus la îndoială bărbăția când nu mi-ai putut oferi imposibilul, deși eu nici măcar posibilul nu ți-l aduceam în viața ta…
Iartă-mă pentru dovezile mele de putere în fața ta! Am concurat cu tine crezând că nu îți place femeia tandră, firavă, care are nevoie de susţinere!
Iartă-mi acuzațiile referitoare la căutarea iubirii fizicale! Am fost femeia masculină care se apăra mereu de tine etalând duritate, egoism, egocentrism, iresponsabilitate, care iubea la rândul său doar trupește…
Îți mulţumesc că mi-ai suportat toanele de “femeie” nebună, prea vorbăreaţă, prea puternică sau prea slabă de înger!
Îți mulţumesc că ai crezut în mine când eu eram total debusolată! M-ai învăţat că faptele mărunte şi nevoile nesemnificative sunt mult mai importante în legătura iubirii, decât măreţia unor acte imposibile.
Te-am traumatizat sperând că aşa voi scăpa de propriile-mi traume…Am greșit față de tine, dar în primul rând față de mine! Însă, fără aceste greșeli nu aș fi devenit femeia de acum…la fel de sensibilă, dar curajoasă în a-mi etala vulnerabilitățile…Tu ai contribuit la curajul meu, iar acum sunt pregătită să iubesc, de fapt să mă iubesc! Acum nu mai disper, acum înțeleg rolul meu în viața ta și pe al tău în a mea! Dar, mai presus de toate, înțeleg ce rol am avut și am eu în viața mea, și anume să accept iubirea!
Cu recunoștință și afecțiune,
Femeia!
Psihologia Alegerii-Psihodiagnostic proiectiv si psihoterapie analitica 
mi-au dat lacrimile. as putea sa trimit aceasta scrisoare barbatului meu fara sa-i fac vreo modificare .m-ai lasat fara cuvinte.am simtit fiecare cuvant al tau.mersi pt aceasta scrisoare.iti doresc mult succes cu blogul tau.pe mine m-ai castigat.Anamaria
ApreciazăApreciază
Bună Anamaria! Fă ce simți cu scrisoarea! Dacă te regăsești în ea, raportându-te la soțul tău, trimite-i-o prin poștă 🙂 Cu drag! Îți mulțumesc pentru încurajare!
ApreciazăApreciază
Reblogged this on Dana si Eu.
ApreciazăApreciază
Nu-mi place !Un ton prea plangaret, prea multa cerere de iertare fata de barbat, ca si cum barbarul ar fi Dumnezeu pe pamant, prea putin respect al femeii fata de sine.
ApreciazăApreciază
Interesant punctul tău de vedere! Și e posibil să ai dreptate! Numai că nu îl divinizez pe Bărbat, doar că îl valorizez și îi mulțumesc pentru că m-a învățat! Plus că eu sunt mai plângăcioasî de fel, dragă Ana 😛 Cu drag!
ApreciazăApreciază
Sunt pe punctul de a ma desparti de iubitul meu, dupa o relatie defecta, plina de reprosuri si crize. M-am regasit in fiecare virgula, in fiecare cuvant pe care l-ai scris tu mai sus. M-ai ajutat sa inteleg ca de fapt, nu doare despartirea in sine, ci doare schimbarea. Damn it, ma transform in femeie… probabil in ceea ce vreau sa devin, si reusesc asta cu ajutorul lui. Nu am reusit sa-i inteleg iubirea si l-am condamnat ca nu o simte in timp ce eu executam aproape militareste pasii ce trebuie urmati intr-o relatie. Cat de prostuta si cat de ignoranta am fost.
Mi-ai deschis ochii cum nu a facut-o nici mama, nici cea mai buna prietena. Acum, in loc de furie si de frustrare, in sufletul meu domneste o oarecare pace, un fel de resemnare. Acum stiu ca greselile fac parte din noi, la fel si iubirea.
„Daca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu o face deloc!”
M-ai incurajat fara sa vrei doar scriind cateva randuri.
Multumesc!
ApreciazăApreciază
Iti voi fii alaturi, draga mea, in calatoria minunata ce deja o parcurgi catre femeia ce esti 🙂 Memoreaza emotia pe care ai avut-o in starea de liniste de care ai amintit mai sus, caci vei mai avea nevoie de pozitiv cat de curand 🙂 Despartirea este dureroasa, chiar daca relatia a fost toxica…Important este sa te canalizezi pe ce simti si inveti tu din asta…si nu pe trairile fostului partener! Te imbratisez cu caldura! Oana
ApreciazăApreciază
Pana sa citesc randurile scrise de tine, credeam ca doar eu sunt asa…ma gandeam „oare de ce nu pot fi o persoana mai buna?” fara a ma certa, fara scandaluri… Sunt casatorita de 6 ani, insa de 9 luni relatia noastra pare sa fie pe marginea prapastiei asteptand sa casa… Cuvintele tale m-au facut sa inteleg ca sunt eu cea „defecta” in relatia noastra…Dupa cum spunea Ayla „nu doare despartirea, ci schimbarea…”. Iti multumesc pentru tot ceea ce ai impartit cu noi.
ApreciazăApreciază
Si eu iti multumesc, draga Oana, pentru curajul sa povestesti aici despre al tau prezent…Deja ai facut un prim pas:”Ai privit in tine” 🙂 Acum ai puterea sa-ti „repari” defectele! Iti tin pumnii!
ApreciazăApreciază